putrejune sf [At: CORESI, EV. 213 / V: (înv) ~răj~, ~egiune, ~eziu~ / Pl: -ni / E: putred + -iune] 1 (Îrg) Putrefacție (1). 2 (Îrg; pex) Putreziciune (2). 3 (Înv) Mortăciune. 4 (Îrg) Putreziciune (4). 5 (Fig) Ineficiență.

PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Ieșit din uz) Putregai, putreziciune. (Și în forma putregiune) Dar cei culcați între spini nu-i simt pleoscăitul, nu simt nici vîntul rece, care suflă peste trupuri și duce departe mirosul putregiunii. La GHEREA, ST. CR. II 87. ◊ Fig. Clipa neclintită a eternității mele se topi în văzduh, izvorul de viață vie deveni putrejune. HOGAȘ, M. N. 56. Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură. EMINESCU, O. I 150. – Variantă: putregiúne (MARIAN, Î. 312) s. f.

putrăjune sf vz putrejune

putregiune sf vz putrejune

putreziune sf vz putrejune

putregiune f. starea unui corp în descompunere.

putregĭúne f. (d. putred, ca răpegĭune d. răpede). Mold. Putrezire, putrefacțiune: putregiunea cărniĭ. Putrezire: văpseaŭa apără lemnu de putregiune.

putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni

putrejúne s. f. (sil. -tre-), g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni

putrejune, -ni.

PUTREJÚNE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, descompunere, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, putrefacție, putreziciune putrezire, stricăciune, viciu.

putrejune s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESCOMPUNERE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. PUTREFACȚIE. PUTREZICIUNE. PUTREZIRE. STRICĂCIUNE. VICIU.