perdiție sf [At: BARCIANU / V: (rar) ~iune / Pl: (rar) ~ii / E: fr perdition] 1 Stare de decădere morală în care se află cineva Si: pierzanie. 2 Ceea ce provoacă o decădere morală cuiva.

PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Pierzanie; desfrînare, desfrîu. După ochii cu care mă privește mama Ruxandra, înțeleg că sînt socotit un fel de geniu al răului și un demon al perdiției. C. PETRESCU, R. DR. 121.

PERDÍȚIE s.f. Stricăciune morală; corupție. [Gen. -iei, var. perdițiune s.f. / < fr. perdition, lat. perditio].

PERDÍȚIE s. f. stare de cădere morală; pierzanie; corupție, desfrâu. (< fr. perdition, lat. perditio)

PERDÍȚIE ~i f. rar Stare de degradare morală; decădere. [G.-D. perdiției] /<fr. perdition

perdițiune sf vz perdiție

PERDIȚIÚNE s.f. v. perdiție.

*perdițiúne f. (lat. perditio, -ónis). Acțiunea de a perde saŭ de a se perde sufletește: local de perdițiune.

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)

perdíție s. f. (sil. -ți-e), art. perdíția (sil. -ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (sil. -ți-i-)

PERDÍȚIE s. v. corupție.

PERDIȚIE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbalare, dezmăț, imoralitate, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)