PROFÉT, profeți, s. m. Predicator religios, trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și ales de acesta să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta; proroc. ♦ (Art.) Nume dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja. – Din fr. prophète.

profet¹ sm [At: GOLESCU, C. / V: (înv) ~fit, ~feta / Pl: ~eți / E: lat propheta, fr prophète] 1 Predicator religios considerat ca trimis al divinității pe pământ și înzestrat cu darul de a prezice viitorul Si: proroc. 2 (Îe) Nimeni nu e ~ în țara lui Se spune despre cineva care are puțină influență, care găsește puțină crezare sau înțelegere în mijlocul celor din jur. 3 Epitet dat de musulmani lui Mahomed Si: proroc. 4 Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor Si: proroc. corectată

profet² sn vz profit²

PROFÉT, profeți, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și capabil să prezică viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor. – Din fr. prophète.

PROFÉT, profeți, s. m. (În diferite credințe religioase) Personaj considerat ca interpret al voinței lui dumnezeu, capabil să prevadă și să prezică viitorul; proroc. Se nălță de jos profetul într-ai săi neîntrecut, Și urcîndu-se în munte sub a serii străjnicie Cu nori groși de ceață albă se-mbrăcă pe vecinicie. MACEDONSKI, O. I 100. Se lumina la față ca un profet, fraza se deschidea, se lărgea, într-o bogăție de cuvinte sonore. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. ♦ Cel care anunță, vestește viitorul prin cunoașterea sau intuiția evenimentelor trecute și prezente. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită... Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. EMINESCU, O. I 32. ◊ Expr. Nimeni nu e profet în țara lui = faptele cuiva găsesc adesea mai puțin răsunet în mijlocul concetățenilor decît între străini. S-a întîmplat măcar o dată să fie cineva profet în țara lui? C. PETRESCU, C. V. 245. Apoi zice și proverbul: nimeni nu este profet în țara lui. BOLINTINEANU, O. 278. ◊ (De obicei articulat) Titlu dat de musulmani iui Mahomed. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mohamet. EMINESCU, O. I 144.

PROFÉT s.m. Proroc, prezicător. ♦ Titlu dat lui Mahomed de către credincioșii musulmani. [Cf. fr. prophète, lat., gr. prophetes].

PROFÉT s. m. 1. cel care ghicește evenimentele din viitor; proroc, prezicător. 2. titlu dat lui Mahomed de către credincioșii musulmani. (< fr. prophète, lat. propheta, gr. prophetes)

PROFÉT ~ți m. 1) rel. Persoană, cu inspirație divină, care prezice viitorul; proroc. 2) fig. Persoană care, pătrunzând în esența lucrurilor, prevede desfășurarea evenimentelor ulterioare; proroc; vizionar. /<fr. prophéte

profet m. 1. cel ce prezice viitorul prin inspirațiune divină sau descopere vr’un adevăr ascuns oamenilor; 2. titlul dat de muzulmani lui Mahomed; 3. fig. cel ce anunță un eveniment viitor: semnelor vremii profet EM.

*profét m. (lat. prophéta, d. vgr. prophétes, rudă cu lat. pro-fitéri, fatéri, a mărturisi. V. pro-fesor). Proroc, prezicător. Titlu dat de musulmanĭ luĭ Mohamet: a desfășura steagu profetuluĭ. – Fem. profeteasă, pl. ese. – După Scriptură, primiĭ profețĭ aŭ fost Moĭse, Samuil, Ilie și Eliseŭ și David. Pe urmă veniră alțĭ profețĭ, împărțițĭ în doŭă clase: Isaia, Ieremia, Daniil și Ezechiíl (mariĭ profețĭ) și apoĭ alțiĭ, doĭ-spre-zece, maĭ micĭ. Aŭ fost și profetese: Maria (sora luĭ Moĭse), Debora și Ana (care între cele dintîĭ l-a recunoscut pe Isus drept Mesia).

profeta¹ sm vz profet¹

profit¹ sm vz profet¹

profét s. m., pl. proféți

profét s. m., pl. proféți

PROFÉT s. prezicător, proroc, vestitor, (înv.) prorocitor. (Un ~ mincinos.)

PROFET s. proroc, vestitor, (înv.) prorocitor. (Un ~ mincinos.)

PROFÉT (< lat., fr.) s. m. Persoană socotită ca fiind înzestrată cu însușirea de a prezice, fie prin revelație, fie prin interpretarea vedeniilor și oracolelor, de obicei aleasă pentru a îndeplini această misiune. În „Biblie”, p. (prorocul) este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, ales de acesta ca să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta. „Biblia” distinge patru mari p., Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, la care se adaugă 12 p. mai mici (Zaharia, Amos ș.a.); fiecare dintre ei a dat numele unei cărți a „Bibliei”. Moise este considerat cel mai mare dintre p., singurul care a vorbit cu Dumnezeu față-n față. În Islam, este acceptat titlul de p. pentru marile figuri biblice, dar ca p. absolut nu este recunoscut decât Mahomed, interpretul direct și mijlocitorul între Allah și oameni. ♦ Prin extrapolare, în limbaj modern, este numit p. orice vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja.

NEMO PROPHETA IN PATRIA SUA (lat.) nimeni nu este profet în țara sa – Luca, 4, 24.