PITÍC A pitici ce s. m. s. f. adj. 1. S. m. shi f. Individ a carui inaltzime este mult inferioara celei mijlocii pigmeu; persoana a carei statura este (foarte) mica datorita unor tulburari endocrine unor carentze alimentare etc.; p. gener. persoana de statura (foarte) mica. ♦ (In basme) Personaj fantastic mic de statura vioi shi istetz. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calitatzi de merite de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; in sintagmele) Pitica alba = stea aflata in stadiul relativ final al evolutziei sale caracterizata printro densitate mare luminozitate mica shi prin scaderea treptata a temperaturii fiind lipsita de surse de energie interna. Pitica roshie = stea aflata in stadiul absolut final al evolutziei sale caracterizata prin temperaturi efectiv coborate shi prin luminozitate foarte mica. 5. Adj. (Despre oameni shi animale) De statura foarte mica scund mic. ♦ (Despre plante) Care apartzin unei specii scunde putzin inalte; p. ext. nedezvoltat pipernicit chircit. ◊ (K determinativ urmand dupa un nume de planta sau de animal indica specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic minuscul. Cf. sl. pitikŭ.

pitic ~a [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 79^r/16 / V: chi~ / Pl: ~ici ~ice / E: slv питикъ] 12 smf a Pigmeu (12). 34 smf a (Pgn) (Persoana) a carei statura este mult inferioara celei mijlocii k urmare a unei tulburari endocrine a unor leziuni nervoase cardiace renale a unor carentze alimentare etc. 56 smf a (Pgn) (Persoana) de statura foarte mica. 7 smf (Spc) Pitic (3) intretzinut in epoca feudala la curtzile suveranilor sau ale seniorilor pentru a distra pe cei din jur Vz bufon. 8 smf (Mtp; spc; in basme) Personaj fantastic mic de statura de obicei caracterizat prin vioiciune shi istetzime. 9 smf (Fig) Persoana lipsita de orice valoare calitatzi merite Si: pigmeu (6). 10 a (D. animale shi plante) Care este de inaltzime foarte mica. 11 a Care a ramas nedezvoltat. 12 a (D. obiecte) Care nu atinge inaltzimea normala Si: mic scund. 13 a (Pgn) Care este sub dimensiunile mijlocii obishnuite Si: mic. 14 sm Pui de peshte Si: peshtishor. 1516 sm av (Ie) A tacea k chiticul sau a tacea chitic A nu spune nici un cuvant. 17 av A sta (sau a ramane) chitic A nu se mishca. 18 sf (Bot; reg; shic ~ademunte) Ratzishoara (Iris pumila). 19 sm (Reg; lpl; is) Chitici de padure Mladitze ale hameiului salbatic ieshite din pamant primavara shi folosite la prepararea unor mancaruri. corectata

PITÍC² A pitici ce subst. adj. 1. S. m. shi f. Individ care apartzine unor populatzii din Africa centrala cu statura mult inferioara celei mijlocii pigmeu; persoana a carei statura este (foarte) mica datorita unor tulburari endocrine unor carentze alimentare etc.; p. gener. persoana de statura (foarte) mica. ♦ (In basme) Personaj fantastic mic de statura caracterizat prin vioiciune shi istetzime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calitatzi de merite de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; in sintagmele) Pitica alba = stea aflata in stadiul relativ final al evolutziei sale caracterizata printro densitate mare luminozitate mica shi prin scaderea treptata a temperaturii fiind lipsita de surse de energie interna. Pitica roshie = stea aflata in stadiul absolut final al evolutziei sale caracterizata prin temperaturi efectiv coborate shi prin luminozitate foarte mica. 4. Adj. (Despre oameni shi animale) De statura foarte mica scund mic. ♦ (Despre plante) Care apartzine unei specii scunde putzin inalte; p. ext. nedezvoltat pipernicit chircit. ◊ (K determinativ urmand dupa un nume de planta sau de animal indica specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic minuscul. Cf. sl. pitikŭ.

PITÍC² A pitici e s. m. shi f. 1. Individ avind o statura mult inferioara celei mijlocii (de cele mai multe ori din cauza unei insuficiente functzionari a unor glande cu secretzie interna). ♦ Fig. Om neinsemnat. Ici umbre de noroade le vezi ocarmuite De umbra unor pravili calcate siluite. De alte mai mici umbre neinsemnatzi pitici. ALEXANDRESCU M. 5. 2. Persoana dintrun neam de oameni mici de statura care traiesc in centrul Africii; pigmeu. (in literatura fantastica) Guliver in tzara piticilor. ▭ Acei pitici nemarginit de mici aveau regii lor purtau razboaie shi poetzii lor nu gaseau in univers destule metafore shi comparatziuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU N. 66. 3. (In basme) Personaj fantastic de statura mica caracterizat prin vioiciune shi istetzime. Afara era un zvon k o fuga de pitici cu clopotzei minusculi in ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 86. Ba Peneshimparat vazind pe BarbaCot piticul stind Peun gard dealaturi privitor La pus la joc. COSHBUC P. I 58.

pitíc s. m. ◊ „Trebuia sa dam peste pitic (semnalul de manevra nn) apoi sa intram pe linia de plecare dupa semnalul de ieshire. Nu am vazut (daca la dat impiegatul nn) k eram pe stanga. Am depashit piticul apoi dupa 200 de metri am realizat k trebuie sa dam inapoi in gara. Venea locomotiva dinspre Agigea.” R.l. 17 VI 95 p. 16

PITÍC² ~ci m. 1) Persoana de statura neobishnuit de joasa; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoana lipsita de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (in basme) Personaj fantastic de statura foarte mica vioi shi istetz. /cf. sl. pitiku

pitic a. shi m. 1. care e de o statura foarte mica; 2. putzin inalt: tavanul e atat de pitic ISP. Piticii cei istetzi poarta in basme numele de Ghemish Neghinitza Piparush Prichidutza Sfredelush; iar piticul rautacios cel de Statupalma. [Vechiubulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS maimutza) lit. de talia maimutzei]. ║ m. Zool. chitic: puii tacura pitic POP.

pitíc a s. m. shi f. (vsl. pitikŭ maĭmutza d. vgr. pithekos maĭmutza. V. patic galeopitec). Vest. Pigmeŭ om foarte scund: pin centru Africiĭ exista un popor de piticĭ ĭar piticiĭ nascutzĭ din parintzĭ normalĭ is degeneratzĭ. Fig. Om fara merit. Adj. Pipernicit mic: brazĭ piticĭ gainĭ pitice. Pin ext. Scund jos umil: casa pitica. S. m. Est (chitic). Obletz (peshte). Adv. A tacea chitic a tacea k peshtele a nu cricni a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ: carne de la chitic. V. bondoc ghindoc ghibirdic pochindoc popondoc prichindel.

pitíc adj. m. s. m. pl. pitíci; adj. f. s. f. pitík pl. pitíce

pitíc s. m. adj. m. pl. pitíci; f. sg. pitík g.d. art. pitícei pl. pitíce

PITÍC s. v. boishtean.

PITÍC s. adj. 1. s. liliputan (reg.) ghemish (Transilv.) nimuric (inv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput liliputan (inv.) logosh. (Om ~.) 3. adj. mic scund. (Fasole ~.)

PITIC s. adj. 1. s. liliputan (reg.) ghemish (Transilv.) nimuric (inv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput liliputan (inv.) logosh. (Om ~.) 3. adj. mic scund. (Fasole ~.)

pitic s. v. BOISHTEAN.

pitíc (pitík) adj. 1. Foarte mic minuscul. 2. (S. m.) Om foarte mic. 3. Plevushca peshtishori. Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine indoielnica probabil din piti „a ascunde” etimologic „a face mic a face invizibil”. In general se considera k ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimutza” cf. sl. pitikŭ (Miklosich Fremdw. 118; Cihac II 687) dar aceasta apropiere pare intimplatoare. Der. pitica s. f. (femeie foarte mica; varietate de iris pitic); piticesc adj. (pitic); pitici vb. (a micshora a inchirci); cicic s. m. (plevushca) forma asimilata din chitic (Draganu Dacor. VI 131); piticenie s. f. (stirpitura); piticos adj. (pitic); piticoace s. f. (pitica).

a avea mushchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun

a i se pune piticul expr. (adol.) 1. a se supara a se enerva. 2. a innebuni.