PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

pigmeu, ~ee [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ei, ~ee / E: fr pygmée] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține unor populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate Si: pitic (1-2). 3-4 smf, a (Pgn) (Persoană) de statură foarte mică Si: bondoc, pitic (5-6). 5 smf (Mit) Persoană care aparținea unei populații de pitici despre care se credea, în Antichitate, că locuiește în ținuturi îndepărtate. 6 smf (Fig) Pitic (9).

PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. (Rar la f.) 1. (Mitol.) Persoană care făcea parte dintr-o populație fabuloasă de pitici, despre care se credea, în antichitate, că locuiește în diverse ținuturi îndepărtate. 2. Persoană care aparține unor populații din Africa centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

PIGMÉU, pigmei, s. m. (Mitol.) Individ care făcea parte dintr-un popor de pitici despre care se crede că ar fi locuit în Africa, la izvoarele Nilului, și că s-ar fi luptat cu Hercule; (azi) individ făcînd parte dintr-un neam de pitici de rasă neagră, din Africa centrală, mai ales în bazinul fluviului Congo, avînd înălțimea de 1,20- 1,40 m. Locul unde adormi Ercule era pe moșia unor oameni pitici ce se numeau pigmei. Acești pigmei erau ca de o șchioapă de-nalți, își aveau și ei împăratul lor, oastea lor. ISPIRESCU, U. 62. ♦ Fig. Om lipsit de valoare, de putere, de merite. Cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. Voi... Ce-n ochi nu vă vedeți parul Și-un pai pe alții zăriți; Lingăi de pe la domnie Și ambițioși pigmei. BOLLIAC, O. 210.

PIGMÉU s.m. 1. Personaj mitologic despre care se credea că ar fi făcut parte dintr-un neam de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. Pitic de rasă neagră din Africa centrală, cu înălțimea între 1,20 și 1,40 m. ♦ (Fig.) Om fără valoare, fără putere, fără merite. [Cf. fr. pygmée, gr. pygmaios < pygme – mare cât un cot].

PIGMÉU, ÉE s. m. f. 1. (mit.) reprezentant al unei populații de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. pitic de rasă neagră din Africa Centrală. 3. (fig.) om lipsit de valoare, de calități, de merite. (< fr. pygmée)

PIGMÉU ~i m. 1) (în mitologia antică) Ființă imaginară cu aspect de pitic. 2) Negroid aparținând unei rase de oameni de statură mică. 3) Persoană de statură neobișnuit de joasă; pitic; liliputan. 4) fig. Persoană lipsită de orice valoare sau merite; om de nimic. /<fr. pygmée

pigmeu m. 1. Mit. oameni mărunți cât un pumn de înalți; 2. pitic; 3. fig. (în dispreț) om fără merit.

*pigméŭ m. (vgr. pygmaîos, d. pygmé, o măsură de lungime de la cot pînă la rădăcina degetelor). Om foarte scund (pin aluz. la un popor mitologic care a perit în luptă cu cocoriĭ). Fig. Iron. Om fără merit, fără talent și une-orĭ invidios: un pigmeŭ literar, pigmeiĭ încearcă să dărîme operele giganților.

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigméu s. m., art. pigméul; pl. pigmée, art. pigméii

Pigmeu ≠ uriaș