năpăstuire sf [At: (a. 1782) URICARIUL, XI, 259 / Pl: ~ri / E: năpăstui] (Înv) 1-2 Act de nedreptate (săvârșit sau) suportat de cineva. 3 Asuprire. 4 Abuz. 5 (Rar) Suferință. 6 Acuzație nedreaptă Si: calomnie.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.

năpăstuire f. asuprire: rădicase ură prin năpăstuirile sale OD.

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

NĂPĂSTUÍRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

NĂPĂSTUÍRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

năpăstuire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.