împilare sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180/ V: im~ / Pl: ~lări / E: împila] 1 Călcare în picioare Si: împilat¹ (1). 2 Oprire prematură a dezvoltării Si: împilat¹ 3 Presare a fânului Si: împilat¹ (3). 4 (Reg) Împiedicare a unui cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi Si: împilat¹ (4). 5 Apăsare. 6 (Fig) Înduplecare. 7 Aplecare spre pământ Si: împilat¹ (7). 8 Împovărare peste măsură Si: împilat¹ (8). 9 Asuprire. 10 Biciuire. 11 (Nob) Dispreț.

ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; oprimare, asuprire. În curgerea timpurilor, acest popor... față de împilările unor domnii vitrege, față de asuprirea îndestulaților vieții și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NRGRUZZI, S. I 150. A face istoricul chestiunii rurale în țările romîne este a scrie însăși istoria a trei secole de împilări făcute poporului romîn. KOGĂLNICEANU, S. A. 209.

împilare f. apăsare silnică: împilarea gloatei NEGR.

impila v vz împila

impilare sf vz împilare

împila [At: ECONOMIA 41/7 / V: im~ (cscj) ~li, ~pcili, încili / Pzi: ~lez / E: ml *impillare] 1 vt A călca în picioare. 2 vr A nu se mai dezvolta. 3 vt A presa fânul. 4 vt (Reg) A împiedica un cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi. 5 vt A apăsa. 6 vt (Fig) A îndupleca. 7 vt A face să se aplece spre pământ. 8 vt A împovăra peste măsură. 9 vt A asupri. 10 vt A biciui. 11 vt (Nob) A disprețui.

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima, a apăsa. Vornicul Straie Leurdeanu, ce-și azvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țeara. ODOBESCU, S. I 447. De la ai săi nu așteaptă vreun bine, pentru că ai săi totdeauna l-au împilat. NEGRUZZI, S. I 279.

A ÎMPILÁ ~éz tranz. (colectivități sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima. / Orig. nec.

împilá v. a împovăra prea mult, a apăsa cu violență. [Lit. a bate sau călca în piuă: termen tehnic generalizat].

împiléz v. tr. (d. pilă, forma pmt. a luĭ piŭă, adică „a pisa, a pisăgi”, ca lat. dare in pistrinum, a pisăgi. V. piŭă). Asupresc, oprim: a împila poporu. Vest. A împila un cal, a-l lega cu un picĭor de căpăstru, așa în cît să nu poată fugi cînd e lăsat să pască.

împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri

împiláre s. f., g.-d. art. împilării; pl. împilări

împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză

împilá vb., ind. prez. 1 sg. împiléz, 3 sg. și pl. împileáză; conj. prez. 3 sg. și pl. împiléze

ÎMPILÁRE s. v. oprimare.

ÎMPILARE s. asuprire, exploatare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

ÎMPILÁ vb. v. oprima.

ÎMPILA vb. a asupri, a exploata, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

împilá (împiléz, împilát), vb. – 1. A comprima, a presa, a zdrobi. – 2. A oprima, a asupri. – Var. împili, încila, închila. Probabil din lat. *impillāre < pilāre, cf. pil, piuă (Cihac, I, 119; Tiktin; Pușcariu, RF, II, 66-71). După o părere mai puțin convingătoare, a lui Drăganu, Dacor., VI, 286-91, de la chilă › închila, cu modificare datorată hiperurbanismului. Pentru semantism, cf. fr. fouler, ngr. πιλέω. – Der. împilător, adj. (care oprimă).

împilá, împiléz, vb. I (reg., înv.) 1. (despre iarbă) a călca în picioare. 2. (refl.) a nu se dezvolta, a se pipernici, a se chirci. 3. (despre fân) a îndesa, a presa. 4. (despre cal) a-l împiedica (prin legarea gâtului de un picior dinainte). 5. (fig.) a apăsa, a face să se aplece; a îndupleca. 6. a împovăra cu dări, a asupri, a oprima. 7. a combate, a disprețui. 8. (fig.) a biciui.