21 de definiții pentru învinuire

din care

Explicative DEX

ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

învinuire sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 58 / Pl: ~ri / E: învinui] 1-4 Învinovățire (1-4). 5 (Jur; spc) Acuzare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești Si: inculpare. 6 Căutare a unei pricini de reproș cuiva Si: învinuit1 (5). 7 Suspectare a cuiva de ceva Si: învinuit1 (6). 8 (Ccr) Culpă.

ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație. Învinuire calomnioasă.Se apără îndurerat... de învinuirea că nu s-a arătat destul de simțitor. C. PETRESCU, A. R. 34.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

învinui [At: VARLAAM, C. 68/1 / V: (înv) vinui / Pzi: ~esc / E: în- + vină + -ui] 1-4 vtr A (se) învinovăți (1-4). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a inculpa. 6 vt (Fig; înv) A săvârși. 7 vt (Înv) A căuta pricină de reproș cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. A învinovăți, a acuza. De-ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dînsul l-ar fi învinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.

A ÎNVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină

învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.

învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.

Ortografice DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 învinuiáscă

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinuiáscă

Relaționale

ÎNVINUÍRE s. 1. v. acuzație. 2. v. reproș.

ÎNVINUIRE s. 1. acuzare, acuzație, învinovățire, (livr.) acuză, incriminare, (pop.) pîră, (înv.) pîrîtură, pricină, prihană. (~ neîntemeiată a cuiva.) 2. imputare, imputație, reproș, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici o ~.)

Învinuire ≠ dezvinovățire

ÎNVINUÍ vb. v. acuza.

ÎNVINUI vb. a (se) acuza, a (se) învinovăți, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)

A (se) învinui ≠ a (se) justifica

A învinui ≠ a dezvinovăți, a îndreptăți

Enciclopedice

ÎNVINUÍRE (< învinui) s. f. (Dr.) Activitate procesuală având drept scop să stabilească faptul că o persoană a săvârșit o infracțiune, să o trimită în judecată penală și să susțină vinovăția ei în fața organului de jurisdicție. ◊ Punerea sub î. = act prin care organul de urmărire penală dispune tragerea la răspundere penală a unei persoane, îi face cunoscută învinuirea și ia act de obiecțiile ei.

Intrare: învinuire
învinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învinuire
  • ‑nvinuire
  • învinuirea
  • ‑nvinuirea
plural
  • învinuiri
  • ‑nvinuiri
  • învinuirile
  • ‑nvinuirile
genitiv-dativ singular
  • învinuiri
  • ‑nvinuiri
  • învinuirii
  • ‑nvinuirii
plural
  • învinuiri
  • ‑nvinuiri
  • învinuirilor
  • ‑nvinuirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învinuire, învinuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi învinui DEX '09 DEX '98

învinui, învinuiescverb

etimologie:
  • În + vină + sufix -ui. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.