MIEZ, (2) miezi, s. m., (3) miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior. 2. S. m. Spec. Partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ◊ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. 3. S. n. (Tehn.) Corp detașabil folosit în turnătoria de piese pentru obținerea golurilor de turnare. 4. Fig. Partea esențială, fondul unei probleme; esență, fond. ♦ Valoare, sens; semnificație (adâncă), tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 5. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). [Pl. și: (2) mieji] – Lat. medius.

miez smn [At: (a. 1691) GCR I, 288/19 / Pl: ~uri, (rar, sm) ~i, ~eji / E: ml medius] 1 (Cu sens temporal; îs) ~ul (reg miezii) nopții sau ~ de noapte (reg, de căutători) Ora 24 Si: (îrg) miazănoapte. 2 (Îae) Perioadă din jurul orei 24 Si: toiul nopții, (pop) cumpăna nopții, puterea nopții. 3 (Îae) Personaj din mitologia populară despre care se crede că apare în toiul nopții pe pământ. 4 (Reg; îs) ~ de miazănoapte Ora 12 noaptea. 5 (Cu sens temporal; îs) ~ul zilei sau ~ de zi Ora 12 ziua Si: amiază, (pop) crucea amiezii. 6 (îae) Perioadă din jurul orei 12 Si: plină zi, toiul zilei. 7 (Pop; îs) ~ul (sau miezii) păresimilor (ori păresimii, păiesii, păreții, păreților) sau ~ păieți (sau păresi, de păresimi, post) Mijloc al Postului mare, miercurea, în a patra săptămână din post Si: (pop) miază-păresimi. 8-9 (Îs) ~ul verii (sau iernii) ori ~ de vară (sau de iarnă) Perioadă de mijloc (a verii sau) a iernii Si: dric, putere, toi, (înv) miază vară. 10 (Îrg) Moment sau perioadă de la mijlocul unei unități de timp date. 11 (Cu sens local; înv; îs) ~ul nopții Nord. 12 (Rar; îs) ~ul zilei Sud. 13 (Reg; îs) ~ de (miază) cale (sau de cărare) Punct la o depărtare aproximativ egală de extremitățile unui dram parcurs Si: mijlocul drumului, (reg) miază cale, miază cărare. 14 (îoc margine, periferie) Parte a unui spațiu, a unei așezări situată la o depărtare aproximativ egală de margini, și care cuprinde totalitatea notelor esențiale ale spațiului respectiv Si: mijloc (2), centru. 15 (Îoc coajă) Parte interioară, mai moale, a unui fruct Vz carne, pulpă. 16 Parte interioară comestibilă a unei nuci. 17 (Pfm; îe) A hrăni (sau a crește) pe cineva cu ~ de nucă A răsfăța. 18 Parte din interior, mai moale, a sâmburelui anumitor fructe. 19 (Reg) Sămânță a macului. 20 (îoc coajă) Parte din interior, mai moale, a pâinii, a prăjiturii. 21 (Pop; îe) De la cinci pâini ~ul și de la nouă colaci coaja Exprimă lăcomia unei persoane. 22 (Trs) Umplutură a sarmalelor. 23 (Trs; Ban; mpl) Firimituri de pâine. 24 (Trs; Ban; rar) Bucățică de pâine sau de mămăligă. 25 (Trs; pex) Cantitate mică de ceva. 26 (Reg) Jumătate dintr-un fuior. 27 (îrg) Interior al unor legume care cresc în formă de căpățână Si: inimă. 28 (îrg) Parte a verzei din care pornesc franzele Si: cocean, cotor. 29 (Reg) Cotor de măr. 30 (Reg) Parte din interior, mai moale, a tulpinii unor plante Si: inimă, măduvă (12). 31 (Îoc exterior) Parte interioară, centrală a unui obiect. 32 (Rar) Mic grup de persoane în jurul căruia se formează o grupare mai mare Si: nucleu, (rar) sâmbure. 33 (Teh) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. 34 Piesă de metal care se introduce în interiorul bobinelor mașinilor, transformatoarelor și a altor aparate electrice și servește la obținerea unor câmpuri magnetice intense. 35 (Fig) Ceea ce este esențial Si: esență, fond. 36 (Rar; îe) A pipăi ~ul cuiva A afla adevărata valoare a cuiva. 37 Valoare. 38 Semnificație. 39 (Rar) Ceea ce este mai ascuns, mai intim.

MIEZ, miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din lame de oțel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 3. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.

MIEZ, (rar) miezuri, s. n. 1. Partea interioară, mai moale, a unui fruct, a unei legume, a pîinii etc. Să vă dea... colivă cu miez de nucă. CREANGĂ, A. 39. Să vină la mine, că-l voi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, N. 27. Pere cu miezul roșu. ȘEZ. V 68. ♦ Partea cea mai dinăuntru, interiorul unui lucru oarecare; mijloc, inimă. Îl chinuia piciorul, parc-ar fi avut o dihanie cu dinți ascuțiți, ce i se tîra prin miezul osului coapsei. DUMITRIU, B. F. 133. A tras în miezul tîrgului la hanul lui Manuc. CARAGIALE, O. III 29. Deveni... mic ca un mărgăritar albastru, stropit cu stropi de aur și c-un miez negru. EMINESCU, N. 65. ◊ Miezul nopții = mijlocul, jumătatea nopții. ♦ (Tehn.) Miez de turnătorie = parte detașabilă a unei forme de turnătorie, așezată în aceasta pentru a se obține golul interior sau scobiturile laterale ale unei piese turnate. Armătură de miez - scheletul metalic al unui miez de turnătorie executat din sîrmă de oțel, din fontă etc. ♦ (Regional) Fărîmă, bucățică. Cînd cînta, se gîndea la cei șapte copii, slabi, galbeni de foame și la nevasta lui, rămasă, de luni de zile, fără un miez de pîne. CAMILAR, N. I 26. 2. Fig. Parte esențială, fond, conținut al unui lucru. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină, Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. Munca noastră îi miez din lupta noastră. DAVIDOGLU, M. 61. Am putea să abordăm însuși miezul articolelor d-lui Panu, adică relația dintre eminescienii noștri de azi și literatura trecută. GHEREA, ST. CR. III 162. ◊ Loc. adj. Cu miez = substanțial, valoros, bogat. Din povestirile lui cu miez și de o îngăduitoare ironie, nenea Iorgu știa întotdeauna să-nsuflețească un ceas de plictiseală. C. PETRESCU, S. 102. ◊ Expr. A intra în miezul lucrurilor = a pătrunde în fondul problemelor, a studia chestiunile adînc, în profunzime. A vorbi fără miez = a vorbi cuvinte deșarte, fără temei. 3. Fig. (În legătură cu noțiuni temporale) Mijloc, toi. Cînd mi-am revenit complet în fire... era miezul nopții. GALACTION, O. I 242. Era-n amiazi și-n miez de vară Și soarele-a scăzut spre seară. COȘBUC, P. I 102. Avea o împărăteasă tînără și zîmbitoare ca miezul luminos al zilei. EMINESCU, N. 3. – Pl. și: (m.) miezi (VLAHUȚĂ, O. A. II 87), mieji (DELAVRANCEA, T. 147).

MIEZ ~uri n. 1) Partea inferioară, de obicei moale, a unui fruct, a unui sâmbure, a pâinii. ~ de nucă. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibilă, curățată de coajă, a semințelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment când o acțiune sau un fenomen în desfășurare atinge cea mai mare intensitate; toi. * ~ul nopții mijlocul, toiul nopții. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esențială a unei probleme; esență; fond. * Cu ~ cu conținut, cu tâlc. /<lat. medius

miez n. 1. mijloc: miezul nopții; 2. partea interioară a poamelor; 3. miez de pâine; 4. fig. fond, substanță: scrie puțin, dar cu miez. [Lat. MEDIUS].

mĭez, V. mez.

miezi-păresi pl. Mold. mijlocul păresimilor sau postului: am dus’o noi așa până la miezii-păresii CR.

mez (est) și mĭez (vest) n., pl. urĭ (lat. médius, mijlociŭ; scr. madhya, vgr. méssos și mésos [d. *méthios], got. midjis, germ. mitte; vsl. meždu, între. V. amează, mijlociŭ, mediŭ, primez 1, misit și megiaș). Mijloc: mezu nopțiĭ. Partea interioară la sîmburĭ, la găocĭ, la pîne ș. a.: mez de sîmbure de caisă, mez de nucă, mez de pîne (în opoz. cu coajă). Fig. Partea cea maĭ bună, fond, substanță. A vorbi, a scrie cu mez, a vorbi, a scrie bine, cu fond. – În vest e și un pl. m. cînd e vorba de mezurile din sîmburĭ: mĭejĭ de nucă. Mezu păresiĭ (orĭ părețiĭ). V. păresimĭ.

mezu părésiĭ (saŭ păréțiĭ saŭ de părezĭ), V. păresimĭ.

!miez³ (parte comestibilă a unui fruct cu coaja tare) s. m., pl. mieji

!miez¹ (parte comestibilă a nucii) s. m., pl. miezi/mieji

miez² (interior al unei forme de turnătorie) s. n., pl. miézuri

miez³ s. n. (miezul zilei)

miez s.n. / s.m., (tehn.) pl. n. miézuri / (părți comestibile la nuci) m. miezi

miez s. n. (s. m.), pl. miezuri (mieji)

miez.

MIEZ s. 1. v. centru. 2. (reg.) sâmbure. (~ de nucă.) 3. centru, mijloc, (fig.) buric, inimă. (În ~ul pământului.) 4. v. toi. 5. (BIS.) miezul păresimilor = (reg.) tândala (art.).

MIEZ s. v. conținut, esență, fond, materie.

MIEZ s. 1. centru, nucleu. (~ unui corp.) 2. (reg.) sîmbure. (~ de nucă.) 3. centru, mijloc, (fig.) buric, inimă. (În ~ pămîntului.) 4. mijloc, putere, toi, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ nopții.) 5.* (BIS.) miezul păresimilor = (reg.) tîndala (art.).

miez s. v. CONȚINUT. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.

miéz (miézuri), s. n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inimă, buric, gălbenuș. – 3. Pulpă, măduvă. – 4. Esență; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. Lat. mĕdius (Diez, I, 276; Pușcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miază, adj. (medie), din lat. mĕdia, păstrat numai în comp.; miază Păresi (înv., apoi Miezi-Păresimi), s. f. (jumătatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazănoapte, s. f. (înv., miezul nopții; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la primul sens de miezul nopții; miazăzi, s. f. (înv., amiază; sud), substituită la primul sens de amiază, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, cărnos); miezură, s. f. (lînă de proastă calitate, resturi de la darac; Bucov., tărîțe), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuină, s. f. (Trans., hotar, hat, răzor), cu suf. -ină ca în viezuină, păscuină (relație cu mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă); primez (var. primiez), s. n. (despărțitură; scîndură sau băț care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat și Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despărțitor; a împărți în două).

miéz, miezuri, (dial. mniez), s.n. – Mijloc, centru: „Când o fo la mniez de cale / O-ntâlnit potca cea mare” (Papahagi, 1925: 283). ♦ (rel.) Miezul păresii, sărbătoare creștină (cade întotdeauna miercurea) ce marchează mijlocul postului mare (de Paști); păresimi. Întreaga săptămână este închinată Sfintei Cruci, „spre a ne face pe noi, cei osteniți, sprinteni și ușori pentru restul ostenelii” (referitor la post). În ziua respectivă se culeg buruieni de leac (Berbești, Desești) și se ajună toată ziua „până la răsăritul stelelor”. „Se duceau păresile la beserică: on colac ș-o lumină. Făcem rugă și pomeni pântru morți. Colacu’ era a cantorului și-a popii” (Bilțiu, 2009:76; Săpânța). – Lat. medius „de mijloc, central” (Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

miéz, -uri, (dial. mniez), s.n. – Mijloc, centru: „Când o fo la mniez de cale / O-ntâlnit potca cea mare” (Papahagi 1925: 283). – Lat. medius.

IN MEDIAS RES (lat.) în miezul lucrurilor – Horațiu, „Ars poetica”, 148. Direct în subiect, în plină acțiune. V. și Ab ovo.

a se simți miez expr. (adol.) a se grozăvi, a se lăuda.