lustru¹ [At: (a. 1842) CAT. MAN. I 65 / V: (inv) ~ra sf / Pl: ~ri ~re (4) ~ri / E: lat lustrum fr lustre it lustro] 1 sn Stralucire naturala sau obtzinuta prin procedee artificiale a suprafetzei unui obiect Si: luciu (23) lustruiala (2). 2 sn Preparat chimic care se foloseshte la lustruirea suprafetzei obiectelor Si: lustruiala (3). 3 sn (Inv) Policandru cu mai multe bratze in care se puneau lumanari (1) shi care se folosea la luminatul bisericilor a teatrelor etc. 4 sm (Inv) Interval de timp de 5 ani. 5 sn Luciu imprimat fetzelor obiectelor de incaltzaminte printro prelucrare corespunzatoare Si: lustruiala (4). 6 sn (Fig; prt) Superficialitate. 7 sn (Fig; prt) Stralucire aparenta Si: lustruiala (5). 8 sn (Is) Saracie cu ~ Saracie mare. 9 sn Aspect lucios care il capata unele obiecte stofe etc. din cauza uzurii Si: lustruiala (6).

LÚSTRU¹ s. n. Luciu stralucire (naturala sau obtzinuta cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafetzei unor obiecte. Ishi intinse cizmele... sa le admire lustrul. C. PETRESCU I. II 171. Fierul e ruginos Ishi pierde lustrul frumos. TEODORESCU P. P. 295. ◊ Expr. (In gluma) Saracie cu lustru = saracie mare saracie lucie. ♦ Luciu carel capata suprafatza unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzarii. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoiala stralucire aparenta; superficialitate. Lustru de invatzatura. ▭ Acea familie de parvenitzi avea numele de Serescu shi k sashi dea mai mult lustru adaoga... prepozitzia «de». BOLINTINEANU O. 417.

LÚSTRU² s. n. 1. stralucire; luciu. 2. (fig.) falsa stralucire; superficialitate. (< fr. lustre it. lustro)

LÚSTRU n. 1) Stralucire a suprafetzei unui obiect obtzinuta prin shlefuire poleire sau frecare. 2) Luciu care il capata unele obiecte de imbracaminte din cauza uzarii. 3) fig. Stralucire aparenta care produce o impresie inshelatoare; spoiala; poleiala; pospaiala. [Sil. lustru] /<fr. lustre it. lustro

lustru n. 1. luciu natural sau artificial; 2. fig. stralucire ce da frumusetzea meritul: aceasta izbanda aduce un nou lustru gloriei sale. [Lat. LUSTRUM].

1) lústru n. pl. urĭ (it. lustro d. lustrare a lustrui; ngr. lûstron turc. lustro). Stralucire luciŭ; pelea numita „lac” are lustru. Fig. Splendoare. A da lustru a lustrui (fig.) a da stralucire: Aceasta fapta da shi maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Saracie cu lustru (iron.) mare saracie saracie lucie.

!lústru² (stralucire) s. n. art. lústrul

lústru (stralucire) s. n. art. lústrul; pl. lústruri

LÚSTRU s. 1. luciu stralucire (inv.) perdaf. (~ unei suprafetze.) *2. (fig.) pospaiala spoiala. (~ de cultura.)

LUSTRU s. 1. luciu stralucire (inv.) perdaf. (~ unei suprafetze.) 2.* (fig.) pospaiala spoiala. (~ de cultura.)

lústru s. n. Stralucire luciu. Mr. lustru. It. lustro partzial prin tc. lustro „crema de ghete” cf. ngr. λοῦστρο „stralucire”. Der. in lat. lustrum (Pushcariu 1004) nu este posibila. Der. lustragiu s. m. (cel ce curatza pantofii) din tc. lustraci; lustragerie s. f. (loc unde se lustruieshte incaltzamintea); lustrui vb. (a da pantofii cu crema; a curatza a da luciu); lustruiala s. f. (actziunea de a lustrui); lustrina s. f. (tzesatura lucioasa) din fr. lustrine.