LÚSTRU¹ s. n. Luciu stralucire (naturala sau obtzinuta cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafetzei unor obiecte. Ishi intinse cizmele... sa le admire lustrul. C. PETRESCU I. II 171. Fierul e ruginos Ishi pierde lustrul frumos. TEODORESCU P. P. 295. ◊ Expr. (In gluma) Saracie cu lustru = saracie mare saracie lucie. ♦ Luciu carel capata suprafatza unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzarii. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoiala stralucire aparenta; superficialitate. Lustru de invatzatura. ▭ Acea familie de parvenitzi avea numele de Serescu shi k sashi dea mai mult lustru adaoga... prepozitzia «de». BOLINTINEANU O. 417.