innobilare sf [At: CONTEMP. 1948 nr. 113 9/1 / V: ~lire / S shi: ino~ / Pl: ~lari / E: innobila] 1 Acordare a titlului de nobletze unei persoane Si: innobilat¹ (1). 2 Ridicare a cuiva in grad Si: innobilat¹ (2). 3 Sporire a distinctziei shi rafinamentului unei persoane Si: innobilat¹ (3). 45 Imbunatatzire a calitatzii (unei rase de animale sau a) unei specii de plante Si: innobilat¹ (45). 6 Imbunatatzire prin procedee fizice sau chimice a proprietatzilor unor materiale substantze etc. Si: innobilat¹ (6).

INNOBILÁRE innobilari s. f. Actziunea de a innobila. 1. (In orinduirea feudala) Acordare a unui titlu de nobletze. Ceea ce este esentzial in evolutzia figurii acestui revolutzionar nu este momentul innobilarii sale ci faptul k el a pornit de jos k fiu al poporului. CONTEMPORANUL S. II 1948 nr. 113 9/1. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestarile shi infatzisharea lor) Inaltzare acordare imprimare a unui caracter mai distins. In literatura shi arta k shi in shtiintza preocuparea de a avea in centrul activitatzii omul de a milita pentru transformarea lui pentru innobilarea lui spirituala constituie o sarcina fundamentala sarcina care ishi are radacina in conceptzia clasei muncitoare despre cultura k bun al maselor. CONTEMPORANUL S. II 1953 nr. 357 3/4.

INNOBILÁRE s.f. Actziunea de a innobila shi rezultatul ei. [< innobila].

INNOBILÁ innobilez vb. I. 1. Tranz. A investi o persoana cu un titlu de nobletze. ♦ Tranz. shi refl. Fig. A face k cineva sa devina sau a deveni mai distins mai rafinat; a (se) inaltza. 2. Tranz. shi refl. (pas.) A (se) imbunatatzi calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) imbunatatzi proprietatzile unor substantze unor materiale prin procedee fizice sau chimice. In + nobil (dupa fr. anoblir shi ennoblir).

innobila [At: CONTEMP. 1948 nr. 113 9/1 / S shi: ino~ / V: (cscj) ~li / Pzi: ~lez / E: in + nobil] 1 vt A da unei persoane un titlu de nobletze Si: (Trs) a innobilita. 23 vtr (Fig) (A face k cineva sa devina sau) a deveni mai distins mai rafinat. 45 vtr A (se) imbunatatzi calitatea (unei rase de animale sau a) unei specii de plante. 67 vtr A (se) imbunatatzi prin procedee fizice sau chimice proprietatzile unor materiale substantze.

innobilire sf vz innobilare

INNOBILÁ innobilez vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de nobletze. ♦ Tranz. shi refl. Fig. A face k cineva sa devina sau a deveni mai distins mai rafinat; a (se) inaltza. 2. Tranz. shi refl. (pas.) A (se) imbunatatzi calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) imbunatatzi proprietatzile unor substantze unor materiale prin procedee fizice sau chimice. In + nobil (dupa fr. anoblir shi ennoblir).

INNOBILÁ innobilez vb. I. Tranz. 1. (In orinduirea feudala) A da unei persoane un titlu de nobletze. 2. Fig. (Cu privire la oameni sau la manifestarile shi infatzisharea lor) A face mai distins mai fin; a inaltza. Femeile batrine... poarta in unele zile pe cap linishtite shi grave o marama lunga de borangic care le innobileaza profilul. BOGZA C. O. 371. Arta a fost unul din marile titluri de nobletza a omului de aceea in amintirea posteritatzii ramin numai popoarele care shiau innobilat sufletul. SADOVEANU E. 62. 3. (Cu privire la animale shi plante) A imbunatatzi calitatea unei specii sau a unei rase; a ameliora. ♦ (Cu privire la materiale) A imbunatatzi proprietatzile prin procedee fizice sau chimice.

INNOBILÁ vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de nobletze a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun mai fin; a inaltza. 3. A imbunatatzi a ameliora specia rasa (unor animale a unor plante etc.). ♦ A imbunatatzi calitatzile unui material etc. [Dupa fr. anoblir ennoblir].

INNOBILÁ vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de nobletze. 2. a imbunatatzi a ameliora specia rasa (unor animale plante). ◊ a imbunatatzi calitatzile unui material etc. II. tr. refl. a (se) face mai bun mai fin. (dupa fr. ennoblir)

A INNOBILÁ ~éz tranz. 1) A face sa se innobileze. 2) ist. A investi cu un titlu de nobletze; a primi in randul nobililor. 3) A imbunatatzi conferind proprietatzi superioare. ~ o rasa de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /in + nobil

A SE INNOBILÁ ma ~éz intranz. A deveni (mai) nobil; a capata nobletze grandoare morala. /in + nobil

innobiláre s. f. g.d. art. innobilắrii; pl. innobilắri

innobiláre s. f. g.d. art. innobilarii; pl. innobilari

innobilá (a ~) vb. ind. prez. 3 innobileáza

innobilá vb. ind. prez. 1 sg. innobiléz 3 sg. shi pl. innobileáza

Innobilare ≠ abrutizare

INNOBILÁ vb. (inv.) a evghenisi a nobilita (inv. fig.) a inaltza. (La ~ conte.)

INNOBILA vb. (inv.) a evghenisi a nobilita (inv. fig.) a inaltza. (La ~ duce.)

A innobila ≠ a abrutiza