INCONJURÁ inconjór vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru al unui loc. ♦ A fi ashezat a sta de jurimprejurul (unei fiintze sau al unui lucru); a incercui. ♦ A incercui cu fortze armate; a impresura a asedia. ♦ Refl. A aduna in jurul sau a trai in societate in tovarashia cuiva. 2. A imprejmui cu gard. ♦ A cuprinde intrun cerc a trasa o linie imprejur a incercui. 3. A merge spre o tzinta pe un traseu ocolit. [Prez. ind. shi: incónjur. Var.: incunjurá vb. I] In + conjura (inv. „a inconjura” < lat.).

inconjur sn [At: NEGRUZZI ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A shi: inconjur / Pl: (rar) ~uri / E: inconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; ilav) Fara ~ Direct. 3 (Pop; ilav) Cu ~ Indirect.

inconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: inconjur (reg) inconjor / E: in + conjura²] 1 vt A face ocolul unui lucru al unui loc. 23 vtr A(shi) aduna injur fiintze sau lucruri. 4 vr A trai in tovarashia in societatea cuiva. 5 vt A cuprinde intrun cerc Si: a incercui. 6 vt (Spc) A incercui cu fortze armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A imprejmui cu gard. 8 vt A merge spre o tzinta pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Ivp) A umbla mult in cautarea unui lucru. 12 vt (Inv) A ocroti.

incunjura v vz inconjura

INCONJURÁ incónjur vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi ashezat a sta de jur imprejurul (unei fiintze sau al unui lucru); a incercui. ♦ A incercui cu fortze armate; a impresura a asedia. ♦ Refl. A aduna in jurul sau a trai in societate in tovarashia cuiva. 2. A imprejmui cu gard. ♦ A cuprinde intrun cerc a trasa o linie imprejur a incercui. 3. A merge spre o tzinta pe un traseu ocolit. [Prez. ind. shi; inconjór. Var.: incunjurá vb. I] In + conjura (inv. „a inconjura” < lat.).

INCONJURÁ incónjur shi inconjór vb. I. Tranz. 1. A se mishca in jurul unui punct fix a umbla de jur imprejur a face ocolul unui loc. Inconjura casa alergind. ♦ (Despre grupuri colectivitatzi etc.) A se afla a sta a fi ashezat de jur imprejurul (unei fiintze sau al unui lucru); a impresura a incercui. Oamenii venira in fatza lui shil inconjurara. DUMITRIU N. 91. Ash vrea sa vad sami umplu sufletul de mishcarea shi de privelishtile ce manconjoara. VLAHUTZA O. A. 424. Stejarii par o straja de gigantzi ceo inconjoara. EMiNESCU O. I 152. ◊ (Poetic) Padurea de brazi de la marginea podishului il inconjoara cu linishtea ei. BOGZA C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casa un orash o cetate etc.) A incercui cu fortze armate a impresura a asedia. Inconjuratzi casa striga Magura. CAMILAR N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. «de») A primi pe linga sine a trai in societatea in tovarashia cuiva. Sa inconjurat de oameni harnici. 2. A inchide a izola printrun gard a face o imprejmuire. A inconjurat terenul cu gard. ♦ A incercui. Susan a masurat de citeva ori din ochi ramurile copacului pe urma zgiriind pamintul cu batzul a inconjurat tulpina larg la cincishase metri distantza. GALAN Z. R. 92. ♦ A cuprinde a imbratzisha. Pe genunchi imi shezi iubito bratzeletzi imi inconjoara Gitul... iar tu cu iubire priveshti fatza mea palinda. EMINESCU O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru inconjura cu dragostea sa armata populara. SCINTEIA 1952 nr. 2235. 3. A umbla mult (in cautarea unui lucru) a bate drumurile a strabate a cutreiera a alerga dintrun loc intraltul. A inconjurat tot orashul. ♦ A face un ocol a ocoli. K sa ajunga la gara trebuie sa inconjure mult. ▭ Goliciunea inconjura iara foamea da dea dreptul se spune pentru a arata k dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasa. Varianta: incunjurá (CREANGA P. 278 EMINESCU N. 9 ALECSANDRI P. I 10) vb. I.

A INCONJURÁ incónjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur imprejur. ~ Pamantul. 2) A cuprinde de jur imprejur (k intrun cerc); a incercui; a imprejmui; a impresura. Muntzii inconjoara campia. 2. intranz. 1) A trai in anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult pana la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe dea dreptul. [SHi inconjor] /in + inv. a conjura

inconjurà v. 1. a pune imprejur: a inconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi ashezat imprejur: locurile cari inconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE din GYRUS ocol].

2) inconjór shi incónjur (vest) shi incúnjur shi ngĭur (est) a á v. tr. (vrom. cóngĭur d. lat. congýro áre a se invirti impreuna in prejuru cuĭva. V. prejur jur). Pun in prejur: a inconjura cetatea cu zidurĭ. Is ashezat saŭ merg in prejur ocolesc: locurile care inconjoara satu am inconjurat satu calare. Asediez impresor.

1) incónjur (vest) shi incúnjur (est) n. pl. urĭ (d. inconjor). Ocol mergere saŭ stare in prejur: a face inconjuru lumiĭ. Fara inconjur dea dreptu pe fatza: a vorbi fara inconjur.

incúnjur V. inconjor.

!inconjurá (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. inconjór 3 inconjoára; conj. prez. 3 sa inconjoáre

inconjurá vb. ind. prez. 1 sg. incónjur/inconjór 3 sg. shi pl. incónjura/inconjoára; conj. prez. 3 sg. shi pl. incónjure/inconjoáre

INCUNJURÁRE s. v. caz circumstantza conditzie conjunctura ipostaza imprejurare postura pozitzie situatzie stare.

incunjurare s. v. CAZ. CIRCUMSTANTZA. CONDITZIE. CONJUNCTURA. IPOSTAZA. IMPREJURARE. POSTURA. POZITZIE. SITUATZIE. STARE.

INCONJURÁ vb. 1. v. ocoli. 2. v. ocoli. 3. v. imprejmui. 4. v. incercui. 5. v. asedia. 6. a impresura a incercui (fig.) a incinge. (Muntzii ~ campia.) 7. a chenarui a imprejmui a incadra a margini (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumina poiana.)

INCONJURÁ vb. v. crutza menaja.

INCONJURA vb. 1. a ocoli (inv.) a imprejura. (A ~ cladirea.) 2. a ocoli. (Ai ~ mult pina la mine.) 3. a imprejmui a inchide a ingradi (inv. shi pop.) a ocoli (pop.) a tzarcui (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 4. a impresura a incercui a invalui (inv. shi pop.) a cuprinde (inv.) a imprejura. (Lau ~ pe dushman.) 5. a asedia a impresura a incercui (inv. shi reg.) a ocoli (inv.) a inchide a inveriga. (Dushmanul ~ cetatea.) 6. a impresura a incercui (fig.) a incinge. (Muntzii ~ cimpia.) 7. a chenarui a imprejmui a incadra a margini (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumina poiana.)

inconjura vb. v. CRUTZA. MENAJA.

inconjurá (incónjur inconjurát) vb. 1. A face ocolul unui loc unui obiect. 2. A imprejmui a strajui. 3. A asedia a incercui. 4. A evita a eschiva. 5. A merge spre o tzinta pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pushcariu 826; CandreaDens. 925; DAR). Rezultatul normal incunjura var. destul de frecventa a suferit o disimilatzie; cf. jur imprejur. Der. inconjurator adj. (care inconjura); inconjurime s. f. (imprejurime).