hârcă sf [At: VĂCĂRESCU, P. 350/2 / Pl: ~ce și ~ci (5) / E: ucr кхирка] 1-2 Craniu (de om). 3 Țeastă. 4 (Dep) Epitet dat unei femei bătrâne, urâte și rele Si: baborniță. 5 (Îc) Babă-~ Femeie bătrână, urâtă și rea. 6 (Îe) A face de ~ A face de râs. 7 Boală pe care o capătă bobocii când beau must de pe lângă gunoi.

HÂRCĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă și rea; hoanghină; hoașcă. ◊ Baba-hârca ființă imaginată ca o vrăjitoare bătrână și rea; baba-cloanța. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

hârcă f. 1. craniu; 2. fam. băborniță: hârca dela bucătărie CR. [Origină necunoscută]. V. babă.

HÎ́RCĂ, hîrci, s. f. 1. Craniu, scăfîrlie, țeastă, tigvă. Din groapă, unul pe hîrleț Aruncă-o hîrcă spălăcită. LESNEA, I 75. Această hîrcă poate... Nu s-a plecat în viață. BOLINTINEANU, O. 198. ◊ Fig. Prin lumina știrbă, clătinînd din hîrcă, Trece cîte-un nour, ducînd ploaia-n cîrcă. LESNEA, A. 125. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrîne, urîte și rele; baborniță, zgripțoroaică. Ajungînd într-un sat, să-ntîlni cu o hîrcă de bătrînă. RETEGANUL, P. III 12. Face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. ◊ (Adjectival, de obicei ca epitet al lui «babă» sau al lui «bătrînă») Nu se găsea nime carele... ar vrea să iaie de nevastă o babă hîrcă. SBIERA, P. 280. O babă gîrbovită, slabă, uscată și zgîrcită, fără dinți în gură, bălăbănind din bărbie de hîrcă ce era. CONTEMPORANUL, IV 504. Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrînă hîrcă, sură. NEGRUZZI, S. II 304.

hî́rcă f., pl. ĭ (poate d. vsl. *hyrka, d. hyra, hîră. Cp. și cu rus. hárĭka, dim. d. hárĕa, mască, față hidoasă, și cu turc. hyrka, haĭnă cîrpită). Craniŭ, tivdă. Fig. Iron. Babă, cotoroanță, hodoroagă, bahadîrcă. Baba Hîrca, un personagiŭ din lit. pop. supt forma uneĭ babe hodorogite.

hấrcă s. f., g.-d. art. hấrcii; pl. hârci

hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci

HÂRCĂ s. (ANAT.) v. craniu.

HÂRCĂ s. v. babornită, cotoroanță, hoașcă, zgripțuroaică.

HÎRCĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, scăfîrlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

hîrcă s. v. BABORNIȚĂ. COTOROANȚĂ. HOAȘCĂ. ZGRIPȚUROAICĂ.

hấrcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie, 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX, MDA); formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER); poate din vsl. *hyrka, hyra „hâră” (Scriban).

hấrcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).

hârcă bătrână expr. (peior.) femeie bătrână, urâtă și rea.