craniu sn [At: KRETZULESCU A. 13/13 / V: cran ~na sf / Pl: ~i / E: fr crane] 1 (Atm) Ansamblul oaselor capului care contzine creierul la vertebrate Si: (pop) capatzana harca scafarlie tigva tzeasta. 2 Cap descarnat de om mort Si: harca tigva.

CRÁNIU cranii s. n. Cutia osoasa a capului la vertebrate care adaposteshte shi ocroteshte creierul; (popular) tzeasta. Craniul se sprijina in partea de jos pe coloana vertebrala. Cap descarnat de om mort; (popular) hirca. Am coborit intrun rind shi in tainitzele manastirii acolo unde In rafturi totdeauna reci stau inshirate craniile monahilor mortzi shi dezgropatzi. SADOVEANU O. VI 519. Fatza i se lungise incepuse a avea ceva de craniu. VLAHUTZA O.A. I 85. Pl. shi: (neobishnuit) crane (EMINESCU N. 52).

CRÁNIU s.n. (Med.) Scheletul osos al capului; (pop.) tzeasta. [Pron. niu. / < lat. cranium gr. kranion cf. fr. crane].

CRÁNIU s. n. scheletul sistemul osos al capului. (< lat. cranium gr. kranion dupa fr. crane)

CRÁNIU ~i n. (la om shi la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; tzeasta. 2) Schelet al capului descarnat. /<lat. cranium fr. crane

craniu n. cutie osoasa ce contzine creierii: harca scafarlie.

*crániŭ n. (vgr. kránion craniŭ). TZeasta hirca oasele care cuprind creĭeru.

crániu [niu pron. nĭu] s. n. art. crániul; pl. cránii art. crániile (nii)

crániu s. n. [niu pron. niu] art. crániul; pl. cránii art. crániile (sil. nii)

craniu

CRÁNIU s. (ANAT.) capatzana harca scafarlie tigva tzeasta cutie craniana (pop. shi fam.) devla (inv. shi reg.) scafa (inv.) glava glavatzana. (~ unui mort deshumat.)

CRANIU s. (ANAT.) capatzina hirca scafirlie tigva tzeasta cutie craniana (pop. shi fam.) devla (inv. shi reg.) scafa (inv.) glava glavatzina. (~ unui mort deshumat.)