țeastă sf [At: KRETZULESCU, A. 123/2 / V: (înv) țis~, țes~, (reg) ~scă, țiscă / Pl: țeste, (reg) ~te / E: ml testa] 1 (Pop; șîs ~ta capului, ~ta craniului) Cutie craniană Si: craniu (1), (îrg) scafă, țest (24). 2 (Pex) Cap. 3 (Îe) A-i veni (cuiva ceva) prin ~ A gândi (ceva) 4 (Îae) A-și imagina ceva. 5 Craniu descărnat Si: hârcă (3), scăfârlie, tigvă. 6 (Pop; șîs ~ta broaștei) Carapace¹ (1). 7 (Reg) Oblânc.

ȚEÁSTĂ, țeste, s. f. (Popular) Cutie craniană, craniu, p. ext. cap. Era amiază, ceas mort, de zăpușeală, care-ți fierbe creierii sub țeastă. DUMITRIU, N. 254. Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Bătrînul Miron Iuga, fără cunoștință, cu țeasta zdrobită, rămase în picioare. REBREANU, R. II 197. ♦ Craniu descărnat de om mort; hîrcă, scăfîrlie. Toarnă-n țestele mărețe vin, și peste el otravă. EMINESCU, O. IV 139.

ȚEÁSTĂ țéste f. pop. 1) (la om și la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broaștele-țestoase, raci etc.). Înveliș tare format din tegumente osoase, care protejează corpul; carapace; țest. [G.-D. țestei] /<lat. testa

țeastă f. 1. bolta craniului; 2. țest de broască. [Lat. TESTA, ciob].

țeástă f., pl. țeste (lat. *tĕsta, cl. tésta, oală de lut, hîrb, craniŭ; it. pv. cat. pg. testa, fr. tête, sp. tiesta. V. țest). Craniŭ. Țest de broască țestoasă. – În est țastă, pl. tot țeste. V. căpățînă.

țească sf vz țeastă

țestă sf vz țeastă

țiscă sf vz țeastă

țistă sf vz țeastă

țeástă (pop.) s. f., g.-d. art. țéstei; pl. țéste

țeástă s. f., g.-d. art. țéstei; pl. țéste

țeastă, țeste.

ȚEÁSTĂ s. v. craniu.

ȚEÁSTĂ s. v. carapace, țest.

ȚEASTĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, scăfîrlie, tigvă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

țeastă s. v. CARAPACE.

țeástă (-éste), s. f. – 1. Hîrcă, craniu. – 2. Carapace. Lat. tĕsta (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tête. Tiktin se îndoiește că ar fi moștenit; dar apare în vorbirea populară, chiar dacă circulația lui este în prezent redusă (ALR, I, 7). S-a păstrat mai bine sub forma țest, s. n. (înv., craniu; înv., carapace; înv., capitel; castron sau vas de pămînt folosit drept cuptor, se ține cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. tĕstum (Pușcariu, 1728; REW 8686), cf. mr. țest, megl. țost. – Der. țestos, adj. (care are carapace, încăpățînat, îndărătnic).