ȚEÁSTĂ, țeste, s. f. (Popular) Cutie craniană, craniu, p. ext. cap. Era amiază, ceas mort, de zăpușeală, care-ți fierbe creierii sub țeastă. DUMITRIU, N. 254. Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Bătrînul Miron Iuga, fără cunoștință, cu țeasta zdrobită, rămase în picioare. REBREANU, R. II 197. ♦ Craniu descărnat de om mort; hîrcă, scăfîrlie. Toarnă-n țestele mărețe vin, și peste el otravă. EMINESCU, O. IV 139.