HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”.

hoașcă sf [At: JIPESCU, O. 76 / V: oa~ / Pl: ~ște / E: cf hoancă, hoandră, hoantă, hoarcă, hoarță] (Dep) 1 Femeie bătrână și rea Si: hoanghioră (rar). 2 Moșneag neputincios.

HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”.

HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. Epitet injurios dat unei femei bătrîne și rele. Mă duc o dată la Ivancea, administratorul ciocoaicei, bătrînei de la noi din sat, hoașca. DUMITRIU, B. F. 19. Du-te numaidecît, pînă nu iese bacceaua, hoașca. M. I. CARAGIALE, C. 100.

HOÁȘCĂ ~te f. pop. peior. Femeie bătrână și rea; hoanghină; hârcă; hoancă. [Sil. hoaș-] /<ucr. haška

hoașcă f. Mold. hoancă. [V. huște].

hoáșcă (oa dift.) f., pl. ște saŭ șce (cp. cu rut. haška, viperă, și cu ung. haska, pepene răscopt). Iron. Cotoroanță, babă hodorogită (CL. 1920, 523). – În Fc. hașchină. V. bahorniță și hoancă 1.

oașcă sf vz hoașcă

hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște

hoáșcă s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște

HOÁȘCĂ s. v. cotoroanță.

HOAȘCĂ s. baborniță, cotoroanță, zgripțuroaică, (reg.) hoancă, hoanghină, (prin Munt.) bahorniță, (Mold.) cotoarbă, (fig.) hîrcă. (O ~ bătrînă și rea.)

hoáșcă, hoaște, (hroașcă), s.f. – (reg.) Femeie bătrână și rea (Faiciuc, 2008). – Din ucr. haška „viperă” (Scriban, DEX).

hoașcă, hoaște s. f. v. hoanghină

a fi hoașcă bătrână expr. a avea experiență de viață; a avea multă rutină.