EXÍL exiluri s. n. 1. (In unele state) Pedeapsa indeosebi cu caracter politic constand in obligarea unei persoane de a parasi tzara al carei cetatzean este; surghiun. ♦ Parasire voluntara sau impusa a tzarii de bashtina din motive politice religioase sau economice. 2. Situatzie in care se gaseshte o persoana exilata. [Pr.: egzil] Din fr. exil lat. exsilium.

exil sn [At: (a. 1834) CR 294¹/21 / V: (inv) ~iu esil esiliu (pl: esilie) (ivr) ~ium ezil / P: egzil / Pl: ~uri (inv) ~e / E: fr exil lat exsilium] 1 Pedeapsa (aplicata in trecut mai ales pentru delicte politice) care consta in indepartarea definitiva sau temporara a unei persoane din tzara sa (sau din localitatea de origine) Si: surghiun (iuz) izgnamie izgoana. 23 Situatzie in care se gaseshte un exilat² (1 3). 45 Perioada de timp in cursul careia o persoana se afla in exil (1 3). 6 Loc de exil (1). 7 Parasire de bunavoie a tzarii (sau localitatzii) de origine (mai ales pentru a scapa de persecutzii) Cf refugiu (inv) bajenie pribegie.

EXÍL exiluri s. n. 1. Pedeapsa aplicata in unele tzari pentru delicte politice constand in izgonirea unui cetatzean din tzara sau din localitatea in care traieshte; surghiun. ♦ Parasirea plecarea voluntara a cuiva din propria tzara sau localitate de obicei pentru a scapa de o prigoana. 2. Situatzie in care se gaseshte o persoana exilata. [Pr.: egzil] Din fr. exil lat. exsilium.

EXÍL exiluri s. n. Pedeapsa aplicata altadata pentru delicte politice shi care consta in izgonirea unui cetatzean pentru totdeauna sau pentru un timp limitat din tzara sau din localitatea in care traia (v. surghiun expulzare); p. ext. indepartare voluntara a cuiva din propria tzara sau localitate pentru a scapa de o prigoana (v. expatriere); situatzie in care se afla cel surghiunit sau expatriat. In crud exil pribeag prin tzari straine. Visai atunci o vasta trilogie. TOPIRCEANU B. 89. Tu coruptor infame... shi tu nenorocita Exilul veshnic fie al vostru crunt martir! ALECSANDRI T. II 382.

EXÍL s.n. (Jur.) Pedeapsa constand in izgonirea celui condamnat in afara hotarelor tzarii sale; surghiun. ♦ (P. ext.) Plecare nesilita a cuiva din propriai tzara sau localitate (mai ales pentru a scapa de prigonire); situatzia celui exilat. [Pron. egzil pl. luri le. / < fr. exil lat. exilium < ex afara salio a sari].

EXÍL s. n. pedeapsa constand in expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al tzarii al carei cetatzean este; (p. ext.) plecare voluntara a cuiva din propriai tzara; situatzia celui exilat. (< fr. exil lat. exilium)

EXÍL ~uri n. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tzara sau din locul de trai a unei persoane care sa facut vinovata fatza de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situatzie a unei persoane supuse unei asemenea masuri represive. 3) Plecare benevola a unei persoane din propria tzara (de regula din motive politice). /<fr. exil lat. exilum

exil n. 1. shedere fortzata afara din patrie shi starea persoanei expulzate; 2. fig. orice loc fortzat shi neplacut.

*exíl n. pl. urĭ (fr. exil d. lat. exilium). Expatriere temporara saŭ perpetŭa k pedeapsa orĭ de voĭe. Ob. egzil (dupa fr.). V. urgie.

esil sn vz exil

esiliu sn vz exil

exiliu sn vz exil

exilium sn vz exil

ezil sn vz exil

exíl [x pron. gz] s. n. pl. exíluri

exíl s. n. [x pron. gz] pl. exíluri

exil (pr. gz)

exil.

EXÍL s. (JUR.) exilare pribegie surghiun surghiunire (astazi rar) proscriere proscriptzie (inv.) strainatate surghiunie surgunlac urgie zatocenie. (A luat calea ~ului.)

EXIL s. (JUR.) exilare pribegie surghiun surghiunire (astazi rar) proscriere proscriptzie (inv.) strainatate surghiunie surgunlic urgie zatocenie. (A luat calea ~.)