distínctzie sf [At: SAULESCU HR. I 35/12 / V: ~ten~ ~iúne (ivr) ~ntzie / Pl: ~i / E: lat distinctio onis fr distinction] 1 Deosebire intre doua sau mai multe elemente fiintze etc. Si: distingere (1) (rar) distinctaciune. 2 (Jur; inv; is) ~iunea bunurilor Separarea bunurilor. 3 Cinste care se acorda unei persoane care se remarca intrun anumit domeniu. 4 Semn onorific (premiu recompensa decoratzie etc.) cu care se recompenseaza un merit. 5 (Ilav) Cu ~ In mod exceptzional. 6 (Ial) Cu cinste. 7 (Inv) Consideratzie (1). 8 (Inv; ila) De ~iune De vaza Si: important. 9 Finetze sufleteasca. 10 Elegantza in infatzishare in comportament in limbaj etc.

DISTÍNCTZIE distinctzii s. f. 1. (Mai ales in legatura cu verbul «a face») Deosebire diferentza. ◊ Loc. adv. Fara distinctzie. Totzi locuitorii... fara distinctzie vor fi tzinutzi sa se supuna neintirziat fara ezitare. CAMIL PETRESCU T. II 362. 2. Atitudine aleasa finetze elegantza (in infatzishare shi tzinuta). Ce port nobil... Cita simplitate shi atita distinctzie totushi. CAMIL PETRESCU T. III 452. Avea in gest in felul cum clatina capul cu bunavointza cind asculta ce i se spune o distinctzie care... no mai intilnise. G. M. ZAMFIRESCU M. D. II 221. 3. Cinste acordata unei persoane care se remarca printrun merit sau care se evidentziaza intrun anumit domeniu de activitate; p. ext. semn onorific (premiu decoratzie etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea pretzuire a regimului nostru de democratzie populara pentru munca femeilor sa oglindit in miile de ordine medalii shi distinctzii cu care au fost rasplatite. SCINTEIA 1952 nr. 2508. Baiatul nu la facut de rushine a fost elev stralucit shi a luat diploma cu distinctzie. REBREANU R. I 95. Varianta: distinctziúne (pronuntzat tziu) (GALACTION O. I 132) s. f.

DISTÍNCTZIE s.f. 1. Deosebire diferentza (in raport cu ceva). 2. Finetze; stralucire nobletze; elegantza in tzinuta in purtari. 3. Semn de deosebita pretzuire stima acordata cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompenseaza un merit. [Gen. iei var. distinctziune s.f. / cf. fr. distinction lat. distinctio].

DISTÍNCTZIE s. f. 1. deosebire diferentza. 2. atitudine aleasa finetze in infatzishare shi elegantza in tzinuta. 3. semn de deosebita pretzuire (titlu decoratzii etc.) ce se acorda cuiva. (< fr. distinction lat. distinctio)

DISTÍNCTZIE ~i f. 1) Caracter distinct; lipsa de asemanare; deosebire; diferentza. 2) Atitudine comportare infatzishare aleasa deosebita. 3) Diploma sau titlu care recompenseaza un merit al cuiva. [Art. distinctzia; G.D. distinctziei; Sil. tzie] /<fr. distinction lat. distinctio ~onis

distinctziune sf vz distinctzie

DISTINCTZIÚNE s.f. v. distinctzie.

distinctzi(un)e f. 1. actziunea de a distinge; 2. deosebire shi ceeace stabileshte o deosebire intre oameni: semn de distinctziune; 3. foloase de nashtere sau de merit: persoana de distinctziune.

* distinctziúne f. (lat. distintio ónis). Actziunea de a distinge. Diferentza: distinctziunea intre bine shi raŭ. Diviziune separatziune: distinctziunea puterilor. Consideratziune prerogativa onoare: a primi semne de distinctziune. Aspect nobil: un om de o rara distinctziune. SHi ínctzie.

distínctzie (tinctzie) s. f. art. distínctzia (tzia) g.d. art. distínctziei; pl. distínctzii art. distínctziile (tzii)

distínctzie s. f. (sil. tinctzie) art. distínctzia (sil. tzia) g.d. art. distínctziei; pl. distínctzii art. distínctziile (sil. tzii)

distinctzie

DISTÍNCTZIE s. 1. v. deosebire. 2. v. bungust. 3. elegantza finetze rafinament subtilitate. (~ in comportari.)

DISTINCTZIE s. 1. deosebire diferentza diferentziere discriminare (rar) distingere. (Sa facem urmatoarea ~...) 2. elegantza rafinament bungust (livr. shi fam.) shic. (~ in tzinuta.) 3. elegantza finetze rafinament subtilitate. (~ in comportari.)