CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio.

concésie sf [At: URICARIUL X / Pl: ~ii / E: lat concessio, -onem] 1 (Înv) Cedare (prin forme legale) a unui drept, privilegiu etc. către o altă persoană Si: concet² (1). 2 (Jur; înv) Drept obținut prin contract (1) pentru exploatarea unor avuții. 3 Cedare. 4 (Iuz) Hotărâre. 5 (Înv) Privilegiu. 6 (Îe) A face cuiva (o) ~ A renunța la o opinie sau pretenție (față de cineva) Si: a ceda. 7 (Îae) A face o favoare.

CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare față de cineva, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio.

CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare față de cineva, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. Al doilea învățămint al acestui război [al doilea război mondial] arată unde a dus politica de concesii față de agresor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 6. Spiritul tratativelor, convingerea că nu există chestiuni internaționale litigioase care să nu poată fi rezolvate pe calea înțelegerii și a concesiilor reciproce predomină astăzi în lumea întreagă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2723. ◊ Expr. A face cuiva (o) concesie = a renunța la o opinie sau la o pretenție (față de cineva), a ceda; a face un hatîr, o favoare. N-am putut măcar să respect nici o altă hotărire pe care o luasem, aceea de a mă duce cu întîrziere, ca să-l fac să mă aștepte, dovedindu-i că-i fac o concesie acceptînd invitația. CAMIL PETRESCU, P. 21.; – Pronunțat: -si-e.

CONCÉSIE s.f. Îngăduință; cedare, renunțare benevolă (la ceva) în favoarea cuiva; concesiune (2) [în DN]. ♦ Figură de retorică constând din acordarea unei aprobări a poziției părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. [Gen. -iei. / cf. fr. concession, lat. concessio].

CONCÉSIE s. f. 1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia. ◊ compromis. 2. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. (<fr. concession, lat. concessio)

CONCÉSIE ~i f. 1) Renunțare benevolă la un drept în folosul altuia. 2) Acord obținut prin cedări reciproce; compromis. [Art. concesia; G.-D. concesiei; Sil. -si-e] /<fr. concession, lat. concessio, ~onis

concesi(un)e f. 1. acordarea unui privilegiu: concesiunea ocnelor; 2. cedarea dreptului său, renunțarea la opiniunea sa (într’o contestațiune sau discuțiune): fă-mi această concesiune; 3. cesiunea unui teren într’un cimitir.

*concesiúne f. (lat. concéssio, -ónis. V. purced). Acordarea unuĭ privilegiŭ, unuĭ drept: a obținea concesiunea unuĭ drum de fer. Lucru acordat într’o discusiune, într’o contestațiune. – Și -ésie.

concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)

concésie (îngăduință) s. f. (sil. -si-e), art. concésia (sil. -si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (sil. -si-i-)

CONCÉSIE s. 1. favoare, hatâr. (Fă-mi și mie ~ asta!) 2. v. compromis.

CONCESIE s. 1. favoare, hatîr. (Fă-mi și mie ~ asta!) 2. compromis. (Nu face nici o ~.)