îngăduință sf [At: VARLAAM, C. 21/2 / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: îngădui + -ință] 1 Indulgență. 2 (Îlav) Cu ~ Îngăduitor. 3 Permisiune. 4 (Fam; rar) Păsuire. 5 Înțelegere, bunăvoință reciprocă. 6 Încuviințare.

ÎNGĂDUÍNȚĂ s. f. Faptul de a (se) îngădui. 1. Încuviințare, permisiune, voie. Solul de la Rim păru a-și scutura fruntea ca de o umbră și se întoarse iar cătră postelnic, cerîndu-i cu ochii îngăduință să-și urmeze amîndoi sfatul început. SADOVEANU, F. J. 724. Îi adusese [lui Bathori] făgăduieli mărețe de la împăratul și îngăduința căsătoriei lui atît de mult dorită. BĂLCESCU, O. II 54. 2. Indulgență, toleranță. Cei care au atitudine de îngăduință față de chiaburi lovesc în interesele clasei muncitoare și țărănimii muncitoare. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2396. ♦ Înțelegere, bunăvoință reciprocă. Trăiră cîte trei un trai plin de fericire și de îngăduință. ISPIRESCU, L. 132. 3. (Rar, familiar) Păsuire, amînare, răgaz. Îngăduință pentru plata datoriei.

ÎNGĂDUÍNȚĂ f. 1) v. A ÎNGĂDUI și A SE ÎNGĂDUI. 2) Caracter îngăduitor; indulgență; toleranță. 3) Atitudine binevoitoare; armonie. 4) Răgaz pentru îndeplinirea unei obligații; amânare. [G.-D. îngăduinței] /a îngădui + suf. ~ință

îngăduință f. 1. indulgență; 2. permisiune: cu îngăduința D-voastre.

îngăduĭálă f., pl. ĭelĭ, și îngăduínță f., pl. e. Indulgență. Permisiune, tolerare.

îngăduínță s. f., g.-d. art. îngăduínței

îngăduínță s. f., g.-d. art. îngăduínței; pl. îngăduínțe

ÎNGĂDUÍNȚĂ s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, permisiune, voie. (~ de a face ceva.) 3. bunăvoință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 4. v. iertare. 5. indulgență, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

ÎNGĂDUÍNȚĂ s. v. amânare, înțelegere, păsuială, păsuire, răgaz.

ÎNGĂDUINȚĂ s. 1. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 2. autorizație, permisiune, voie. (~ de a face ceva.) 3. bunăvoință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 4. iertare, indulgență, îndurare, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~ lor.) 5. indulgență, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

îngăduință s. v. AMÎNARE. ÎNȚELEGERE. PĂSUIALĂ. PĂSUIRE. RĂGAZ.

Îngăduință ≠ intoleranță