armonie¹ sf [At: DOSOFTEI V. S. 119/ S: (inv) h~ / Pl: ~ii / E: fr it armonia lat harmonia] 1 Potrivire desavarshita a partzilor unui intreg. 2 Buna intzelegere intre doua persoane doua colectivitatzi etc. 3 (Fiz; la Leibniz; is) ~ prestabilita Raport mutual intre monade care nu rezulta din actziunea uneia asupra celeilalte ci din dezvoltarea lor paralela stabilita mai dinainte de puterea divina. 4 (Spc; muz) Consonantza sunetelor concomitente shi in succesiune produse de voci sau de instrumente muzicale. 5 (Ivr) Concert de orchestra. 6 Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitzie. 7 (Fon; is) ~ vocalica Fenomen fonetic de potrivire a timbrului vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. 8 Succesiune de unitatzi prozodice care produc un efect armonios Si: cadentza. 9 Eufonie. 10 (Is) ~ imitativa Fraza vers care printro anumita eufonie sugereaza un zgomot din natura un obiect Vz onomatopee. 11 (Ivr; fig; is) ~iile trupului Echilibru organic. corectata

ARMONÍE¹ armonii s. f. 1. Potrivire desavirshita a elementelor unui intreg; concordantza acord. V. proportzionalitate. Toate spectacolele lui [Stanislavski] au o armonie desavirshita intre cintec shi mishcarea de pe scena: SAHIA U.R.S.S. 151. Armonia asta este marele secret al artei. CARAGIALE O. III 251. Pestea noptzii feerie Se ridica mindra luna Totui vis shi armonie Noapte buna! EMINESCU O. I 207. ◊ Armonie intre fond shi forma = concordantza intre contzinutul de idei shi sentimente care stau la baza unei opere de arta shi mijloacele de expresie. Armonie vocalica = fenomen fonetic existent in unele limbi (de exemplu in limbile finougrice) potrivit caruia diferitele vocale ale aceluiashi cuvint ishi orienteaza in general timbrul dupa cel al vocalei din silaba initziala. ♦ Bunainvoire intzelegere concordie. Neam despartzit k sa ne intilnim a doua zi. Ma miram singur cum am putut ajunge sa stabilim in armonie atitea puncte importante. GALACTION O. I 232. ◊ Expr. A trai in (perfecta) armonie (cu cineva) = a trai in buna intzelegere in concordie (cu cineva). ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie) care impresioneaza placut urechea. V. melodie. Degetele... deshirate calca clapele sonore... Armonia se deshteapta lenevoasa lanceput. MACEDONSKI O. I 86. In toata acea armonie de sunete se simtzea perfect tehnica maestrului. VLAHUTZA O. A. 395. Rapita de armonia acestor suave versuri ciripite in dulcea limba toscana inima se avinta shi dinsa pe urmele amoroase ale pasarii ushoare. ODOBESCU S. III 35. ◊ (Poetic) Adormind de armonia Codrului batut de ginduri Flori de tei deasupra noastra Or sa cada rinduririnduri. EMINESCU O. I 75. ◊ (Ironic) Atunci [magarul] incepu cu bucurie Un cintec jalnic shi necioplit Incit de aspra lui armonie Toata padurea sa ingrozit. ALEXANDRESCU P. 75. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete evoca un sunet din natura. Versul lui Alecsandri «Un tropot de copite potop ropotitor» este un exemplu de armonie imitativa. 2. Concordantza fonica intre sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu formarea shi inlantzuirea acordurilor in compozitzii dupa anumite reguli.

ARMONÍE¹ armonii s. f. 1. Potrivire desavarshita a elementelor unui intreg; acord concordantza. ♦ Buna intzelegere. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie). ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura. 2. Concordantza fonica intre sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile in compozitzie. Fr. harmonie (lat. lit. harmonia).

ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitzie. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printrun singur cuvant onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordantza acord v. proportzionalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare prin asimilare a unei vocale cu alta vocala din acelashi cuvant. ♦ Buna intzelegere. [Gen. iei. / < fr. harmonie it. armonia < lat. gr. harmonia].

ARMONÍE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile relatziile dintre ele legile inlantzuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordantza acord consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtzinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor finougrice prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intzelegere deplina intre persoane colectivitatzi etc. (< fr. harmonie lat. harmonia)

armonie f. 1. shir de sunete placute: armonie imitativa dispozitziunea vorbelor spre a imita obiectele prin sunetele lor; ex. vajaind k vijelia shi k plesnetul de ploaie EM. un tropot de copite potop rotopitor AL.; 2. Muz. succesiune de acorduri; 3. shtiintza de a le afla shi combina; 4. fig. unire bunaintzelegere: a trai in armonie.

*armoníe f. (vgr. armonía d. armózo potrivesc). SHir de sunete placute urechiĭ. SHtiintza acordurilor. Armonie de stil produsa de numaru shi cadentza perioadelor. Armonie imitativa artificiŭ de vorbire care consista in imitarea naturiĭ pin sunete: vijiind k vijelia shi k plesnetu de ploaĭe. Fig. Acord perfect intre partzile unuĭ tot: armonia universuluĭ. A trai intr’o perfecta armonie cu ceĭ din prejur. V. melodie.

ormonie sf vz armonie

ARMONÍ/E ~i f. 1) Potrivire perfecta a elementelor unui intreg; acord. 2) Intzelegere buna intre doua persoane sau colectivitatzi. 3) muz. Ramura a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitzie. 4): ~ vocalica potrivire de timbru a vocalelor dintrun cuvant. [G.D. armoniei] /<lat. harmonia fr. harmonie

armoníe¹ (combinare de sunete intzelegere) s. f. art. armonía g.d. art. armoníei; pl. armoníi art. armoníile

armoníe (abstract) s. f. art. armonía g.d. art. armoníei; pl. armoníi art. armoníile

armonie

armonie niei gen. a.

ARMONÍE s. 1. acord impaciuire intzelegere pace unire (livr.) concert concordie (pop.) potriveala. (~ ce domnea intre ei.) 2. concordantza echilibru potrivire proportzie proportzionalitate simetrie (fig.) simfonie. (O perfecta ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. v. acord. 4. melodie muzicalitate sonoritate. (~ interioara a versului.) 5. (FON.) armonie vocalica = sinarmonie sinarmonism.

ARMONÍE s. v. articulatzie incheietura.

ARMONIE s. 1. acord impaciuire intzelegere pace unire (livr.) concert concordie (pop.) potriveala. (~ ce domnea intre ei.) 2. concordantza echilibru potrivire proportzie proportzionalitate simetrie (fig.) simfonie. (O perfecta ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. (MUZ.) acord consonantza unisonantza. 4. melodie muzicalitate sonoritate. (~ interioara a versului.) 5. (FON.) armonie vocalica = sinarmonie sinarmonism.

armonie s. v. ARTICULATZIE. INCHEIETURA.

Armonie ≠ cacofonie dezacord dezarmonie discordantza discordie

armoníe (íi) s. f. Potrivire desavarshita a elementelor unui intreg. Mr. armunie. Gr. ἀρμονία (sec. XVII) shi modern din fr. harmonie. Der. armonic adj.; armonica s. f. (acordeon; Arg. portofel) din germ. Armonika; armonios adj.; armonist s. m. (acordeonist); armoniza vb.; dezarmonie s. f. (dezacord neintzelegere); inarmonic adj. (nearmonios).

armonie (< gr. ἀρμονία de la vb. ἀρμόζω „a reuni” dupa Euripide fiica a lui Zeus shi a sotziei lui Kadmus dupa altzii a lui Ares shi a Afroditei) I. Concept fundamental al gandirii muzicale cu multiple implicatzii filosofice atat din punct de vedere istoric cat shi sistematic. Pornind de la sistemul consonantzelor* perfecte demonstrate cu monocordul* shi exprimate prin raporturile matematice 6/12 6/9 6/8 = 1/2 2/3 3/4 ale octavei* cvintei* shi cvartei* shcoala lui Pitagora este aceea care imprima conceptului muzical al a. un sens universal in virtutea caruia cosmosul shi tot ce este in el se supune principiului a. care reuneshte elementele contrarii. Astfel vechii greci au intuit lumea drept o ordine muzicala. Conceputa pe baza unei antinomii dualiste generale in cadrul unei filosofii ce poarta denumirea de noetica aceasta eliberare a conceptului din sensibilitatea imediata a permis intrebuintzarea lui speculativa in cele mai variate ipostaze filosofice din antic. cea mai indepartata pana in prezent. Sunt de necuprins aici multiplele nuantze imprimate conceptului de a. in cultura omenirii. Totul este a. shi masura a. constituind nu numai o consecintza a relatziilor dar shi un scop un ideal al perfectziunii. A. este o tema majora a filosofiei antice. Pitagora Heraclit Platon Aristotel Plotin sh.a. se preocupa de latura speculativa a conceptului. Pe de alta parte latura strict muzicala ai carei reprezentantzi il aveau in frunte pe Aristoxen din Tarent se sprijina pe realitatea acustica judecata cu simtzul. Astfel noesis (νόησις) domeniul ratziunii shi aisthesis (αἴσθησις) domeniul simtzurilor devine criteriile celor doua mari shcoli axate pe conceptul a. in care intra teoreticienii vechi (οἱ παλαιοί) adeptzi ai liniei noetice ashanumitzii canonicieni shi cei noi (οἱ νεώτεροι) orientatzi in sens estetic shi care poarta numele de armonicieni sau muzicieni dar care nu se confunda cu practicienii fonastici organici ai muzicii de toate zilele. Nu trebuie uitata nici atitudinea sceptica fatza de dezvoltarea dialectica metafizica a conceptului a. care faciliteaza interpretarea sa realista. Lui Sextus Empiricus i datoram in acest sens o scriere intitulata Impotriva muzicienilor. Astfel se contureaza din dezvoltarea filosofiei gr. abordarea conceptului a. de pe pozitzii noetice estetice sceptice shi mistice. Scrierile enciclopedice ale shcolii alexandrine ale lui Ptolemeu Aristide Quintilian sh.a. permit o reconstruire a sistemului a. El se desfashoara pe trei planuri distincte: cosmic uman shi organic cuprinzand o vasta problematica speculativa inclusiv aceea cuprinsa in notziunea antica shi medievala de a. a sferelor in care mat. joaca un rol deosebit in primul rand prin faptul de a fi adus fenomenul muzical sub control dand astfel posibilitatea ratziunii de al examina k obiect. Datorita numerelor shi raporturilor ce le exprima cosmosul armonic devine inteligibil. Pornind de la acele miraculoase inceputuri cand Pitagora se straduia sa izvodeasca pentru auz un instr. neinshelator [canonul (1)] asha cum e compasul shi rigla pentru ochi mat. a ramas pana astazi in stransa corelatzie cu muzica. Insushi sistemul a. este investit cu o structura mat. bazat fiind pe cifra perfecta 3. Asha cum la reconstituit Rudolf Schäfke din izvoare antice cele trei planuri ale sale sunt: φνσιϰόν (naturalis) cu A) ἀρμονία τοῦ ϰόσμου (musica mundana) B) ἀρμονία τῆς ψνχῆς (musica humana) C) ἀρμονία ἐν ὀργάνοις (musica intrumentalis [artificialis]); I. ὑλιϰόν (= studiul materialului teoretic): a) ton (φθόγγος τò ἠρμοσμένον) = armonica; b) ritm (χρόνος ῥνθμός) = ritmica {μέλος τέλειον} c) cuvant (γράμμα σνλλαβή τό λεγόμενον λόγος λέξισ) = [metrical] text [gramatica]; II. ἀπεργαστιϰον ἐνεργητιϰόν = χρηστιϰόν studiul despre creatzia productiva compozitzia practic: a) μελοποιία 1. λῆφις 2. μῖξις 3. χρῆσις b) ῥνθμοποιία c) ποίησις III. ἐξαγγελτιϰόν ἐρμηνεντιϰόν studiul despre creatzia reproductiva interpretarea: a) ὀργανιϰόν = instrument b) ᾠδιϰόν = voce c) ὑποϰριτιϰόν = reperare corporala teatru shi arta coregrafica. Prin intermediul scrierilor lui Boethius conceptul de a. este preluat de catre teoreticienii ev. med. de limba lat. unde se identifica cu musica. Disciplina a. intra astfel in cadrul celor shapte arte liberale: gramatica retorica shi dialectica (trivium); aritmetica geometria muzica shi astronomia (quadrivium*). Scolastica imprima conceptului a. o puternica nuantza mistica simbolicmatematica. Sf. Augustin care scrie cele shase cartzi ale sale despre muzica Cassiodor shi intreaga patristica shi scolastica sunt tributari in sens neopitagoreic shi neoplatonic unei ideatzii armonice supreme („a. eterna”) cu toate k prin Hucbald Odo de Cluny shi Guido d’Arezzo incepe sa se profileze linia unei teorii* practice a muzicii care va duce la formularea conceptului a. k disciplina a compozitziei (2) muzicale (a. III 2). Totushi sensul noetic al a. preocupa filosofia Renashterii* shi a epocilor urmatoare. Cusanus Paracelsus Bruno interpreteaza conceptul in sens ratzional. Descoperirea spectrului armonic al sunetului de catre Mersenne (Harmonie universelle 1636) concorda cu noi speculatzii cosmologice la Kepler (Harmonices mundi 1619). Tipica pentru baroc* este formularea de catre Leibniz a conceptului de a. prestabilita drept legatura necesara intre monade. De asemenea a. dintre trup shi suflet care o intalnim shi la Descartes constituie o preocupare filosofica care filosofia iluminista o va extinde la raportul dintre natura shi spirit (Wolf Kant Baumgarten) idee care o va relua mai ales Goethe. De altfel intreaga filosofie romantica (Fichte Schelling Schiller sh.a.) pana in pragul epocii moderne shi inclusiv aceasta se foloseshte de conceptul a. in cele mai diverse aspecte dar nu atat in sensul de a. prestabilita cat de sinteza a elementelor evolutive contrare. Din imensa literatura ce angajeaza mai indeaproape muzica subliniem aici mai ales preocuparile de reconstituire istorica a conceptului (Thimus Schäfke). Din acest punct de vedere se preconizeaza in timpul nostru reinvierea unei cunoashteri armonice fatza de cea faptica prin simtzuri lumea shi intreaga ei alcatuire constituind astfel o ordine armonica (Hans Kayser). II. (harmonia) In teoria gr. antica concordantza perfecta in cadrul unei octave* a tuturor sistemelor consonante. De la acesta notziune a. (ἀρμονία) a devenit in practica muzicala un termen sinonim cu sistemele* purtand denumiri etnice (a. dorica a. frigica a. lidica etc.) (v. eh; mod (I 1); systima teleion; greaca muzica). III. 1. (in muzica europ.) Dimensiune a texturii muzicale care prin opozitzie cu melodia* reprezinta structura spatziala (verticala) a acesteia. Impreuna cu polifonia* se integreaza conceptului celui mai general de multivocalitate*. 2. In sens restrans shtiintza shi disciplina (echiv. germ. Harmonielehre) construirii structurilor verticale (acordurilor*) a inlantzuirii shi functziilor (1) lor. Acordul identificat cu trisonul (odata cu recunoashterea tertzei* k interval consonant) subsumeaza o seama de fenomene proprii muzicii europ. Intre sec. 1719: gama* interval* (k dispozitzie simultana shi totodata succesivmelodica) consonantza* disonantza* cadentza (1) alteratzie* modulatzie* cuprinse toate in fenomenul general al tonalitatzii (1). ♦ Practica muzicala a Renashterii* care a pus tot mai mult accentul pe gandirea acordica shi pe stilul monodiei* acompaniate (evidentziate atat prin „urcarea” melodiei principale la vocea (2) superioara cat shi prin impunerea „basului fundamental” k voce de baza purtatoare shi determinanta a acordului Rameau) a inlocuit treptat polif. prin procedeul basului cifrat*. O anumita nediferentziere a treptelor* cu exceptzia momentelor de cadentza in practica basului cifrat shi a a. treptelor (germ. Stufenharmonik) duce curand la stabilirea principalelor functzii de T D S. O alta consecintza a statornicirii gandirii armonice este unificarea modurilor* medievale apusene prin generalizarea sensibilei* (componenta dealtfel a acordului de D in major*) shi canalizarea acestora spre modelul unic al modului major cu „dublul” sau minor* (Zarlino). Dupa descoperirea armonicelor* superioare ale unui sunet fundamental shi mai ales aplicarea acestora de catre Rameau la fenomenul armonic gandirea teoretica asupra a. capata o baza (fizical)obiectiva ce va dainui pana la inceputul sec. 20 generand intre altele shi lantzul nesfarshit al disputelor din jurul dualismului*. Ceea ce Rameau inoveaza prin celebrul sau Tratat (1722) in practica a. este identitatea octavei* pe intregul spatziu muzical ceea ce a condus la o anume tipizare a acordurilor in asha fel incat dublarile fundamentalei* sau cvintei* (mai rar tertzei*) acordului precum shi rasturnarile* sale nul disting principial de starea sa directa. Etapa urmatoare in teoretizarea a. cu unele consecintze shi asupra pedagogiei acesteia ramasa inca tributara a. treptelor este marcata de functzionalitate care deshi actziona in muzica vie din punct de vedere principial este desavarshita de Riemann. Functzionalitatea ramane baza tuturor teoretizarilor in cadrul conceptziilor fenomenologice (Mersmann) ale energetismului* (Kurth) shi polarismului* (KargElert Reuter) chiar daca se recunoashte k o seama de fenomene ale a. din muzica postromantica (supusa incepand cu Tristan de Wagner cromatizarilor* continue suspendarii rezolvarii disonantzelor enarmoniei (2) echivocului tonal v. atonalism) nu mai pot fi intotdeauna explicate in lumina unei conceptzii tonalfunctzionale. Reactualizarea polif. in special a celei liniare (v. liniarism) pe de o parte shi cultivarea tehnicii dodecafonice* (pentru care a. reprezinta doar o organizare verticala a sunetelor seriei*) ar parea k au eliminat a. din preocuparile compozitorilor sec. 20. Deshi aceasta nu mai are importantza centrala din etapele anterioare a. continua sa se dezvolte in virtutea unor principii noi (cele ale functzionalismului devenind in parte inoperante). O pondere mai mare a melodismului (k shi in polif. paralel resuscitata) va impune unele suprapuneri intervalice inclusiv pe cele de cvarte* care merg pana la inlocuirea trisonului relatzii shi cadentze de tip modal etajari bi shi politonale* structuri sonantice in care consonantza shi disonantza se afla intrun alt echilibru decat in a. clasica.

armonia sferelor v. armonie (1).

marsh armonie v. progresie.

ARMONÍE VOCALICA s. f. + adj. (< fr. harmonie it. armonia < lat. gr. harmonia + it. vocalico fr. vocalique): fenomen fonetic existent in limbile finougrice (maghiara finlandeza estona lapona livona etc.) shi turcotatare potrivit caruia vocala din sufixul (silaba ultima) unui cuvant ishi orienteaza in general timbrul dupa cel al vocalelor din silabele anterioare. Astfel in cuvantul embernek („omului”) din limba maghiara sunetul „e” din sufixul de dativ nek ishi orienteaza timbrul dupa timbrul vocalei „e” din silabele cuvantului ember („om”); de asemenea in cuvantul anyának („mamei”) din aceeashi limba sunetul „a” din sufixul de dativ nak ishi orienteaza timbrul dupa timbrul vocalei „a” din silabele cuvantului anya („mama”).