Definitzia cu ID-ul 408663:

Dictzionare etimologice

Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

armoníe (íi) s. f. Potrivire desavarshita a elementelor unui intreg. Mr. armunie. Gr. ἀρμονία (sec. XVII) shi modern din fr. harmonie. Der. armonic adj.; armonica s. f. (acordeon; Arg. portofel) din germ. Armonika; armonios adj.; armonist s. m. (acordeonist); armoniza vb.; dezarmonie s. f. (dezacord neintzelegere); inarmonic adj. (nearmonios).