ARMONÍE¹ armonii s. f. 1. Potrivire desavarshita a elementelor unui intreg; acord concordantza. ♦ Buna intzelegere. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie). ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura. 2. Concordantza fonica intre sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile in compozitzie. Fr. harmonie (lat. lit. harmonia).