ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitzie. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printrun singur cuvant onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordantza acord v. proportzionalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare prin asimilare a unei vocale cu alta vocala din acelashi cuvant. ♦ Buna intzelegere. [Gen. iei. / < fr. harmonie it. armonia < lat. gr. harmonia].