ARMONÍE¹ armonii s. f. Potrivire desavarshita a elementelor unui intreg. ♦ Buna intzelegere in relatziile dintre doua persoane doua colectivitatzi etc. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muz.) concordantza fonica intre sunete. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtzinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitzie. Din fr. harmonie lat. harmonia.