opțiuni
  • info

14 definiții pentru compromis (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

compromís1 sn [At: PRAVILA (1814), XIV/13 / V: (înv) ~més / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr compromis] 1 Înțelegere bazată pe cedări reciproce Si: concesie, învoială. 2 (Jur) înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. 3 Combinație concesivă între elemente (incompatibile), făcută și acceptată pentru a pune capăt unei situații (litigioase).

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală în tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126.

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis)

COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis

compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez.

*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

compromís s. n., pl. compromísuri

compromís s. n., pl. compromísuri

compromis, -suri.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

COMPROMIS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

Intrare: compromis (s.n.)
compromis2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compromis
  • compromisul
  • compromisu‑
plural
  • compromisuri
  • compromisurile
genitiv-dativ singular
  • compromis
  • compromisului
plural
  • compromisuri
  • compromisurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

compromis, compromisurisubstantiv neutru

  • 1. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: concesie
    • format_quote Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală în tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126. DLRLC
    • 1.1. Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.