cetluí [At: DOSOFTEI, V. S. 119 / V: ceat~, cehl~, celhuí, cezl~ / Pzi: ~iésc / E: mg csatolni] (Reg) 1 vt A lega foarte strâns sau strângând succesiv o sarcină cu ceatlăul sau cu o funie. 2 vt A lega fedeleș. 3 vt (Spc) A strânge cașul în storcătoare cu ceatlăul, ca să se scurgă zerul din el. 4 vt (Înv) A pune pe capul cuiva instrumentul de tortură numit ceatlău. 5 vt (Asr) A lega capul strâns cu un șervet, atunci când doare. 6-7 vr (Pan) A se tunde sau a se rade împrejurul capului. 8 vt (Pex) A bate zdravăn. 9 vt A căzni.

CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. _ Tran z. 1. A lega strîns, a lega fedeleș, a fereca. Dar pe coasta muntelui, Armata poporului, Străjerii dreptăților, Umblă-n calea hoților. Și mi-i cetluiesc în fiare Și-i așază sub zăvoare. DEȘLIU, N. 28. Îl cetluiseră și-l scrijelaseră niște soți ai săi, lepădîndu-l subt o laiță, la han. SADOVEANU, F. J. 411. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cîtuși. CREANGĂ, A. 8. ◊ Fig. Roibul lui... cetluit în pulpe vînjoase, de oțel, zbura sălbatec. SANDU-ALDEA, U. P. 16. ◊ (Poetic) Gîndurile-n muncă Bat și rup zăgazul păcii, și din matca lor s-aruncă, Toate lacome-nsetate d-a ieși din haos, clare, Ferecate-n cetluita versurilor încleștare. VLAHUȚĂ, P. 84. 2. A bate. Toți treziți pun pe el mîna, unu-l leagă, altu-l ține, Unu-l țasălă oleacă, cetluindu-l colea bine: EMINESCU, L. P. 127.

CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Magh. csatolni.

A CETLUÍ ~iésc tranz. 1) A lega strâns. 2) pop. A bate tare (cu ceatlăul); a zdrobi în bătăi; a ciomăgi; a îmblăti; a melestui. /<ung. csatolni

A SE CETLUÍ mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /<ung. csatolni

CETLUI vb. (Mold.) 1. A lega strîns. Fură ... cetluiți cu vîrteaje. DOSOFTEI, VS. Cu mlădițele viței și cu cîrceaiele mlădițelor tare era cezluit. CI, 100. 2. A strînge capul cuiva cu instrumentul de tortură numit c e a t l ă u. I-au ars împrejurul capului de le au pîrjolit părul cu un hier înhier- bîntat.; care semn trăiește și pină astăzi în țeara Moldovei și la Maramoruș, de să cehluiesc prejur cap. URECHE. Muncindu-i în tot fealiul, pe cărbuni îi punea, le cetluie capetele. PSEUDO-COSTIN, 21^r; cf. NECULCE, apud TEW. ♦ A tunde. Cehlui. NCCD (gl.). ♦ A tortura. Și-l pugorîră ... de pe cruce de-l cetluiră. DOSOFTEI, VS. Variante: cehlui (URECHE; NCCD). gl. cezlui (CI, 100). Etimologie: magh. csatolni. Vezi si cetluilură.

cetluì v. Mold. 1. a strânge cu ajutorul unui ceatlău: a încărcat carul sdravăn și l’a cetluit bine GR.; 2. a lega țeapăn: îl cetluiți și-l aruncați în beciuri AL.

cetluĭésc v. tr. (d. ceatlăŭ). Leg țeapăn caru punînd și funiĭ pe deasupra și strîngînd funia c’un ceatlăŭ. Aplic cuĭva loviturĭ de ceatlăŭ.

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. cetluiáscă

cetluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

CETLUÍ vb. (Transilv.) a tecărui. (A ~ un obiect.)

CETLUÍ vb. v. încorda.

CETLUI vb. (Transilv.) a tecărui. (A ~ un obiect.)

cetlui vb. v. ÎNCORDA.