CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernit², ~ă [At: CANTEMIR, ap. DA / Pl: ~iți, ~e / E: cerni] 1 a Înnegrit. 2 a Care poartă doliu. 3 a Întristat. 4 sf (Art) Dans țărănesc asemănător cu „ciubetul”. 5 sf Melodie după care se execută cernita (4). 6 sf Melodie și dans cernita, considerate împreună.

CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră, vopsit sau mînjit cu negru. Corbule, corbide, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă. ISPIRESCU, L. 223. Bată-te dumnezeu, naș, Cu cine mă cununași, Cu urîta cisnovită (= slută), Ca căldarea de cernită. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Poetic) Zările erau cernite. CAMILAR, N. I 222. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună, Trec cernite înserări, Nopți adînci cu lună. TOPÎRCEANU, B. 11. ◊ Fig. Urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. 2. (Despre haine) De doliu; p. ext. (despre persoane sau lucruri) care poartă doliu, în doliu, îndoliat. Lia nu părăsise haină cernită. C. PETRESCU, S. 162. Mume cernite, șterge-vi-ți plînsul. MACEDONSKI, O. 1 20. Cum se purta ea acum, cernită de sus pînă jos, ca orice văduvă jalnică. CARAGIALE, O. III 48. 3. Fig. Mîhnit, întristat, îndurerat; jalnic, posomorit, mohorît. În dimineața de duminică încalecă trudită și cu ochii cerniți. SADOVEANU, B. 127. [Nălucile] au fețele cernite ca o zi de iarnă grea. MACEDONSKI, O. I 133. Crai-nou, strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. O văd umblînd necontenit galbenă și cernită. NEGRUZZI, S. III 345.

CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernit a. fig. întunecat: inimă cernită.

CERNÍT adj. 1. v. îndoliat. 2. îndoliat, negru. (Haine ~.)

CERNÍT adj. v. înnegrit, negru.

CERNIT adj. 1. îndoliat. (Om ~.) 2. îndoliat, negru. (Haine ~.)

cernit adj. v. ÎNNEGRIT. NEGRU.

cernít, -ă, cerniți, -te, adj. – 1. De culoare neagră. 2. Îndoliat. 3. Îndurerat, întristat. – Din cerni (MDA).