carmuire sf [At: (a. 1773) GCR II 87/1 / Pl: ~ri / E: carmui] 1 (Reg) Conducere a unui vas cu ajutorul carmei. 2 Conducere. 3 Guvernare. 4 Administrare. 5 (Ccr) Organ de conducere.

CARMUÍRE ~i f. 1) v. A CARMUI. 2) Organ de conducere al unei intreprinderi sau al unei institutzii; directzie; administratzie. [Art. carmuirea; G.D. carmuirii; Sil. mui] /v. a carmui

carmuire f. 1. conducere; 2. guvern administratziune; 3. odinioara prefectura de judetz.

CIRMUÍRE cirmuiri s. f. Actziunea de a cirmui. 1. Conducere administrare guvernare. Asupra cirmuirii imparatziei nam nimic satzi zic. ISPIRESCU L. 41. Imparatul voieshte a da cirmuirea Ardealului lui Basta. BALCESCU O. II 270. 2. (Concretizat) Organ de conducere guvern sta pinire. Silise cirmuirea pe shcolarii din tzara sa poarte opinci. PAS Z. I 112.

cirmuíre f. Actziunea de a tzinea cirma. Fig. Guvernare. Vechĭ. Prefectura de judetz.

carmuíre s. f. g.d. art. carmuírii; pl. carmuíri

carmuíre s. f. g.d. art. carmuírii; pl. carmuíri

CARMUÍRE s. 1. v. conducere. 2. v. domnie. 3. v. administratzie. 4. v. stapanire.

CIRMUIRE s. 1. conducere diriguire domnie guvernare stapinire (inv. shi pop.) obladuire (inv.) chiverniseala chivernisire ocirmuire purtare purtat stapinie vladicie (fig.) cirma. (~ tzarii in vremea lui Mihai Viteazul.) 2. administrare administratzie conducere gospodarire (inv. shi pop.) obladuire chiverniseala chivernisire ispravnicie ocirmuire. (~ treburilor publice.) 3. (concr.) guvern slapinire. (Ce zice ~?)