conducere sf [At: V. ROM. decembrie 1950 17 / Pl: ~ri / E: conduce] 1 Indrumare a unui grup de oameni institutzii organizatzii etc. avand intreaga raspundere a muncii in domeniul respectiv. 2 Directzie sau administratzie a unei organizatzii institutzii etc. 34 (Pex) Persoana sau colectiv care conduce. 5 Activitate a conducatorului (1).

CONDÚCERE conduceri s. f. 1. Actziunea de a conduce; activitatea conducatorului a celui care sta in frunte care conduce ceva. Organ de conducere. Colectiv de conducere. ▭ Sub conducerea partidului cu neintreruptul ajutor al Uniunii Sovietice Rominia a parcurs in citziva ani un drum mare bogat in prefaceri revolutzionare. GHEORGHIUDEJ C. XIX 12. Femeile muncitoare trebuie ridicate cu indrazneala in conducerile organizatzii lor sindicale. REZ. HOT. I 64. Conditzia esentziala a succesului muncii de agitatzie este conducerea zilnica shi concreta a acestei munci de catre organizatzia de partid. LUPTA DE CLASA 1952 nr. 5 68. Un comandant suprem un amiral lua la miezul noptzii conducerea operatziilor. BOGZA A. I. 313. ◊ Conducere unica=principiu potrivit caruia conducerea este alcatuita dintro singura persoana sau dintrun singur organ (institutzie intreprindere organizatzie etc.) reprezentind interesele tuturor celorlalte persoane sau organe conduse. Conducere colectiva = principiu suprem de conducere in partidul marxistleninist constind in atragerea maselor in munca de conducere prin elaborarea shi discutarea in colectiv a hotaririlor prin dezvoltarea spiritului de raspundere personala shi prin crearea conditziilor favorabile desfashurarii criticii de jos. Principiul conducerii colective este principiul suprem de conducere in partidul marxistleninist. SCINTEIA 1953 nr. 2724. 2. (Concretizat) Fortza conducatoare constituita din persoanele care dirijeaza un partid o intreprindere etc.; colectivul care conduce conducatorii.

CONDÚCERE s.f. Actziunea de a (se) conduce; activitatea unui conducator. ♦ (Concr.) Persoana sau colectiv care dirijeaza o institutzie o intreprindere etc. [< conduce].

CONDÚCERE s. f. 1. actziunea de a (se) conduce; activitatea unui conducator. 2. organ de carmuire politica sau administrativa. (< conduce)

CONDÚCERE ~i f. 1) v. A CONDUCE. 2) Persoana sau colectiv care conduce. ~ea institutului. ~ea adunarii. [G.D. conducerii] /v. a conduce

conducere f. 1. fapta de a conduce; 2. fig. directziune; 3. conduct: conducerea apei gazului.

*condúcere f. Actziunea de a conduce. Directziune: afaceriles supt conducerea luĭ.

condúcere s. f. g.d. art. condúcerii; pl. condúceri

condúcere s. f. → ducere

CONDÚCERE s. 1. carmuire diriguire domnie guvernare stapanire (inv. shi pop.) obladuire (inv.) chiverniseala chivernisire ocarmuire purtare purtat stapanie vladicie (fig.) carma. (~ tzarii in vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administratzie. 5. v. comanda. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. directzie shefie. (Detzine ~ unei institutzii.) 9. v. (concr.) staff. (Intreaga ~ a fost schimbata.) 10. v. indrumare. 11. v. insotzire.

CONDUCERE s. 1. cirmuire diriguire domnie guvernare stapinire (inv. shi pop.) obladuire (inv.) chiverniseala chivernisire ocirmuire purtare purtat stapinie vladicie (fig.) cirma. (~ tzarii in vremea lui Mihai Viteazul.) 2. guvernare regim. (O noua ~ in acel stat.) 3. putere (fig.) cirma. (A ajuns la ~.) 4. administrare administratzie cirmuire gospodarire (inv. shi pop.) obladuire (inv.) chiverniseala chivernisire ispravnicie ocirmuire. (~ a treburilor publice.) 5. comanda shefie (inv.) povatza povatzuire. (Unitatea se afla sub ~ lui.) 6. prezidare. (~ a unei shedintze.) 7. dirijare (rar) diriguire. (Cine are ~ uzinei?) 8. directzie shefie. (Detzine ~ unei institutzii.) 9. calauzire dirijare ghidare indreptare indrumare orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 10. acompaniere insotzire intovarashire petrecere. (~ cuiva pina la poarta la plecare.)

CONDUCERE. Subst. Conducere directzie indrumare dirijare cirmuire administrare guvernare; putere. Conducere politica conducere de partid conducere de stat. Conducere colectiva; conducere personala; conducere unica. Autoconducere autoguvernare. Indreptare calauzire (rar) ghidare orientare dirijare dirigere (inv.). Administrare gospodarire administratzie autoadministrare. Comanda shefie responsabilitate functzie rang post post de conducere; dirigentzie; prezidare preshedintzie. Forma de conducere forma de guvernare forma de guvernamint. Frinele puterii. Arta conducerii; shtiintza conducerii. Conducator diriguitor (rar) indrumator cirmuitor comandant guvernator shef; corifeu; calauza. Adj. Conducator indrumator diriguitor (rar) calauzitor. Vb. A conduce a indruma a calauzi a dirija a dirigui (rar) a dirige inv.) a cirmui a administra a guverna; a exercita o functzie de conducere a fi conducator a fi shef a fi in frunte a fi la putere a fi la cirma tzarii a tzine frinele tzarii. A veni la putere a veni la conducere a veni la cirma tzarii; a lua frinele in mina. A comanda a da directive a da indicatzii a decide a hotari ordona a impune a dicta a domina a dispune; a administra a gospodari. V. conducator conducator de stat forme de guvernare.

CONDUCEREA ZBORULUI totalitatea masurilor shi actziunilor organizate de catre comandantul unei unitatzi de aviatzie shi statul major al acesteia comandantul unui aeroport sau al unui aeroclub pentru desfashurarea zborului pe un aerodrom intro zi sau noapte de zbor sau numai pentru un start de zbor. Conducerea zborului este asigurata de catre un conducator de zbor numit dintre personalul navigant bun cunoscator al tehnicii pilotarii tipurilor de aeronave cu care se executa zborul in conditziile meteorologice respective fiind ajutat de o echipa de serviciu la start.

VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate tzine mult o conducere bazata pe violentza Seneca „Troades” 2 259.