arătare sf [At: CORESI, ap. HEM 1559 / Pl: ~tări / E: arăta] 1 (Înv; urmat de prepoziția „de”) Manifestare (a unui sentiment). 2 (Înv) Manifestare a divinității. 3 (Înv) Revelație. 4 (Înv) Îndrumare. 5 (Înv) Expunere. 6 (Înv) Denunțare. 7 (Înv) Reclamație. 8 (Înv; îe) A face ~ A reclama. 9 (Înv; jur) Dovadă. 10 (Înv; îs) Chip și ~ Exemplu și pildă. 11 (Înv; pbl după grm Schauspiel, Vorstellung) Spectacol. 12 (Îlav) La ~ În fața tuturor. 13 (Înv; îal) De ochii lumii. 14 (Înv; îal) Ostentativ. 15 (Jur; înv; îal) Neîndoielnic. 16 (Pfm; îal) După inspirația de moment. 17 (Pop; îe) A fi la ~ A fi aproape. 18 (Pop; îe) A veni la ~ A ieși la iveală. 19 (Pop; îe) A pune la ~ A pune ceva în lumină adevărată. 20 (Pop; îe) A scoate la ~ A dovedi. 21 (Înv; îe) A fi de ~ A fi bun de exemplu, de model. 22 (Îs) Arătarea Domnului Bobotează. 23 Înfățișare. 24 Vedenie. 25 (Înv) Semn (rău) prevestitor. 26 Monstru. 27 Fantomă.

ARĂTÁRE, arătări, s. f. I. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 1. Indicare, stabilire, determinare, precizare. Arătarea liniei de urmat într-o problemă. ♦ (Învechit și popular) Dovadă, mărturie. Cei bătrîni primesc cu mulțumire arătările de supunere ce le aduc cei tineri. ISPIRESCU, U. 27. 2. Înfățișare, aspect. O frunte naltă... ochii suri, boltiți adînc în capul cel înțelept și barba lungă... îi da arătarea unui înțelept din vechime. EMINESCU, N. 52. II. (Concretizat) Ființă care nu seamănă a om; monstru, pocitanie; (mai ales în basme) stafie, fantomă. Copacii par vii, Uriașe-arătări, Amenințătoare stafii. TOMA, C. V. 330. În fața mea stă un moșneag c-o traistă-n spate. Se uită și el mirat la mine ca la o arătare. VLAHUȚĂ, O. A. 426. Nu-i cunoșteai: oameni sînt, draci sînt, ori alte arătări! CREANGĂ, P. 256. Păstorii... zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare. ALECSANDRI, P. III 298.

ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; indicare, precizare. ♦ (Înv.) Dovadă, mărturie. ♦ (Rar) Aspect, înfățișare. 2. (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Halucinație.

ARĂTÁRE ~ări f. 1) v. A ARĂTA și A SE ARĂTA. 2) (în superstiții) Chip ireal, creat de fantezie, care provoacă spaimă; nălucă; vedenie; fantomă. /v. a (se) arăta

arătare f. 1. înfățișare sau dare pe față; 2. vedenie, nălucă: ivindu-se pe munte o ’naltă arătare AL.

arătáre f. Acțiunea de a arăta saŭ de a se arăta, înfățișare. Vedenie, nălucă, monstru, fantazmă. V. stahie, știmă, vîlvă.

arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri

arătáre s. f., g.-d. art. arătării; pl. arătări

ARĂTÁRE s. 1. v. trasare. 2. v. indicare. 3. v. povestire. 4. v. reprezentare. 5. v. manifestare. 6. v. confirmare. 7. dezvăluire, revelare. (~ unui secret.) 8. v. fantomă. 9. v. monstru. 10. (concr.) colos, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (~ cât toate zilele.)

ARĂTÁRE s. v. meteor, stea căzătoare.

ARĂTARE s. 1. indicare, trasare. (~ căii de urmat.) 2. desemnare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.) 3. expunere, istorisire, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. înfățișare, redare, reprezentare. (~ unui grup de țărani, într-un tablou.) 5. afirmare, exprimare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.) 6. adeverire, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 7. dezvăluire, revelare. (~ unui secret.) 8. (concr.) apariție, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. 9. (concr.) monstru, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 10. (concr.) colos, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (O ~ cît toate zilele.)

arătare s. v. METEOR. STEA CĂZĂTOARE.

ARĂTÁREA DÓMNULUI s. v. bobotează.

arătarea Domnului s. v. BOBOTEAZĂ.

arătáre, arătări s. f. 1. Acțiunea de a se arăta și rezultatul ei. 2. Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos = praznic împărătesc care se sărbătorește la 6 ianuarie, când Iisus Hristos s-a botezat în Iordan; botezul Domnului; epifanie, Bobotează. – Din arăta.