APRÍNDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

aprínde [At: COD. VOR. 97/1 / Pzi: aprínd, (reg) aprínz / E: lat appre(he)ndere] 1-3 vtri (D. foc) A face (ceva) să înceapă să ardă Vz a ațâța, a cuprinde, a încinge. 4 vr (D. foc) A se porni. 5 vtf A face (foc). 6-7 vtr (Focul e instrumentul aprinderii) A face să înceapă să ardă. 8 vt (Subiectul este omul; d. orice corp combustibil) A face să ardă. 9 vt A da foc. 10 vt A pune foc (cu intenția de a produce un incendiu). 11 vr A lua foc. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva călcâiele (după cineva) A se îndrăgosti tare de cineva. 13 vr (Fig; d. revolte etc.) A izbucni. 14 vr (Îe) A-și ~ paie-n cap A provoca iritarea neașteptată a cuiva, printr-o vorbă spusă (sau o faptă făcută) fără intenție rea Si: (pfm) a o păți. 15 vt(a) (Spc; vân) A împușca. 16 vr A lua foc. 17 vr (D. corpuri incandescente) A lua foc (de la sine). 18 vtr (D. obiecte ce servesc pentru luminat) A face să lumineze. 19-20 vtr(a) (D. lumina electrică) A lumina. 21 vr (D. chibrituri) A lua foc. 22 vr (Fig) A scăpăra. 23 vr (D. ochi) A începe să strălucească datorită unei stări sufletești intense. 24-25 vtr A încălzi (cuptorul) printr-un foc mare. 26 vr (D. var) A intra în efervescență Cf arde. 27 vr (D. fân, semințe, bucate, făină etc.) A se strica în urma unui început de fermentare Si: a se încinge. 28 vr (Înv; pat) A se inflama. 29-30 vtr A se face roșu ca focul. 31 A se înroși la față (de plăcere, rușine, mânie etc.). 32 vr (Fig; d. sentimente vii, pasiuni sau manifestări ale lor) A izbucni. 33 vtr A face să se ivească (în mod impetuos), a deștepta. 34 vr (Fig; d. oameni, construit cu prepoziția de sau absol) A se înflăcăra. 35 vr (Îe) A se ~ foc A se înfuria foarte tare. 36 vr (Îe) A se ~ lesne A se înfuria ușor. 37 vr (Înv) A râvni.

APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la foc) A face să ardă. V. ațîța. Învățat-ai să aprinzi foc pe vînt și ploaie? SADOVEANU, N. F. 77. În amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă. COȘBUC, P. I 95. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ♦ (Cu privire la obiecte) A da foc, a pune foc. Își aprinse o țigară, trăgînd cu sete fumul pînă în fundul plămînilor. BART, E. 253. Moș Nichifor își aprinde luleaua. CREANGĂ, P. 131. ◊ Expr. A-și aprinde paie-n cap = a-și atrage o neplăcere, a se băga singur în belea. Mărica se oprește îndată, de teamă să nu-și aprindă paie în cap din partea bătrînului și schimbă vorba înadins. SP, POPESCU, M. G. 25. Văzînd eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de-acasă. CREANGĂ, A. 41. ◊ (Poetic). amiezii a aprins cîmpurile verzi, dealurile, pădurile. STANCU, U.R.S.S. 171. Ultimele raze roșiatice ale soarelui mai aprindeau vîrfurile copacilor din zarea dealului din față și se răsfrîngeau asupra satului, ca flacăra unor luminări de ceară pe un mormînt uriaș. BUJOR, S. 129. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. S-a aprins hîrtia. ◊ Fig. Pe drumul de la Săcele Vine dorul mîndrei mele; Ș-așa vine de fierbinte, D-aș sta-n drumu-i, m-aș aprinde. ANT. LIT. POP. I 130. Dragostea cu multă jele, Ca și focul de surcele, S-aprinde și bobotește, Da-n casă nu se-ncălzește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 156. ◊ Expr. (Familiar) A i se aprinde (cuiva) călcîile (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva); a-i sfîrîi călcîiele, v. sfirîi. Nu cumva ți s-au aprins călcîiele? SADOVEANU, N. F. 71. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te pînă a nu îmbătrini. NEGRUZZI, S. I 251. ♦ A incendia. Decît să mă dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul. COȘBUC, P. I, 119. ◊ Refl. Unde mi-ți începu a face o gălăgie, de credeai că s-a aprins tîrgul. ISPIRESCU, L. 374. 2. Refl. Fig. (Despre o mișcare populară, o revoluție, o răscoală etc.) A izbucni. Răscoala, după ce-a părut înăbușită, s-a aprins iar. SADOVEANU, N. F. 108. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant; cu privire la arme de foc) A face să ia foc. (Absol.) Beizade Alecu rămase cu pistolul înălțat, fără a putea aprinde. SADOVEANU, Z. C. 198. ♦ Refl. (Despre arme) A se descărca, a lua foc. Pistoalele-ntindea, Dar nici unul s-aprindea. ALECSANDRI, P. P. 131. 4. Tranz. (Cu privire la corpuri sau aparate capabile să producă lumină) A face să lumineze. O lumină pîlpîi la ferestrele mici cît o palmă de om: cineva aprindea lampa. DUMITRIU, N. 213. Cînd s-a-nnoptat bine, au aprins lumînările. CARAGIALE, O. III 63. Ivan atunci... aprinde lumînarea și începe a căuta prin casă. CREANGĂ, P. 302. ◊ Refl. Încep să s-aprindă luminile pe la case și stelele pe cer. VLAHUȚĂ, O. A. 160. Deodată s-aprinde un rînd întreg de lumini electrice, apoi altul, apoi altul și-ncing tot teatrul, pe dinaintea celor trei rînduri de loji, cu trei brîuri de lumini orbitoare. SP. POPESCU, M. G. 87. ◊ Refl. (Despre corpuri incandescente) A lumina, a străluci. Peste liniștea din ce în ce mai deplină se aprinseră sus, ca niște chibrituri, stelele. SADOVEANU, O. III 104. Un soare de s-ar stinge-n cer. S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. «Cobori în jos, luceafăr blînd... Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (Poetic) [în grădină] se frînge umbra-n duioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi. ANGHEL, Î. G. 33. ◊ Fig. Ochii... în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit. IBRĂILEANU, A. 53. Ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. Pe cer S-aprind și pier Rubine. MACEDONSKI, O. I 35. 5. Refl. (Adesea determinat prin «la față») A se înroși (în urma unei emoții). ◊ Tranz. (Rar; subiectul este persoana care se roșește) Domnul fața-și aprindea... Curtenii cu toți sărea, Poarta curții închidea. ALECSANDRI, P. P. 91. 6. Refl. Fig. (Despre sentimente, pasiuni sau alte noțiuni abstracte) A izbucni, a se produce. Pasiunile se aprind. ◊ Tranz. A provoca, a face să se ivească (în mod impetuos). Gingașa frumuseță... Aprinde dulce dor. ALECSANDRI, P. I 130. 7. Refl. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se întărîtă, a-și ieși din fire. Nicoriță urmașul a simțit că vodă se aprinde. SADOVEANU, O. VII 18. Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frîul, Nu mă leneșe a șterge de scriu puțin mai mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun simț. NEGRUZZI, S. II 270. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» sau, neobișnuit, «în») Cai năzdrăvanii... în foc și pară Vă aprindeți! BENIUC, V. 14. Oricine o videa De dor mare s-aprindea. ALECSANDRI, O. 102. ◊ Tranz. (Rar; cu privire la oameni) [Pe Aeneas] îl aprinse mînia și, vînăt cu totul, Geme grozav. COȘBUC, AE. 252. Tot ce-mi place mă aprinde. ALEXANDRESCU, P. 48. 8. Refl. (Despre fîn, cereale, făină etc.) A se strica, în urma unui început de fermentare; a se încinge. Sămînța poate să se aprindă și să mucegăiască cînd e ținută la umezeală. - Prez. ind. și: (regional) aprínz.

APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie-n cap = a-și atrage o neplăcere, a se băga singur într-o încurcătură. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. ◊ Expr. A i se aprinde (cuiva) călcâiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. ♦ Refl. (Despre arme de foc) A se descărca. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui; a se produce. Răscoala... s-a aprins iar (SADOVEANU). 4. Tranz. A face să lumineze un corp sau un aparat. A aprins lumini în odaie (CARAGIALE). ♦ Refl. A începe să lumineze; a lumina, a străluci. 5. Refl. Fig. A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși la față (în urma unei emoții). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge, a se strica (în urma unui început de fermentație). – Lat. appre[he]ndere.

A APRÍNDE aprínd tranz. 1) A face să ardă. ~ focul. ◊ A-și ~ paie în cap a-și pricinui singur neplăceri. 2) înv. (arme de foc) A face să ia foc. 3) (surse de lumină) A face să lumineze. ~ lanterna. 4) și fig. A face să se aprindă. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere

A SE APRÍNDE mă aprínd intranz. 1) A începe să ardă; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporită; a se înfierbânta; a se înflăcăra; a se înfoca; a se întărâta. 3) fig. (despre persoane) A se înroși la față (din cauza unei emoții). 4) fig. A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, făină etc.) A-și pierde calitățile inițiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se încinge. /<lat. apprehendere

aprinde v. 1. a da foc, a începe a arde; 2. a lua foc; 3. a se înflăcăra, a se întărâta (V. paie și rogojină). [Lat. APPREHENDERE, a apuca, a lua (cf. a lua foc)].

aprínd, apríns, a aprínde v. tr. (lat. apprehéndere, pop. appréndere; it. appréndere, pv. aprendre, fr. apprendre, sp. pg. aprender. V. prind). Daŭ foc: a aprinde lampa. Fig. Înflăcărez. V. refl. S’a aprins casa. Fig. A te aprinde în discusiune.

aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns

aprínde vb. (sil. -prin-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. apríndă, part. apríns

aprind, -rindă 3 conj., -rinsei 1 aor.

APRÍNDE vb. 1. a ațâța, a face. (Aprinde focul.) 2. v. incendia. 3. v. încinge.

APRÍNDE vb. v. antrena, congestiona, declanșa, dezlănțui, entuziasma, intensifica, isca, izbucni, îmbujora, împurpura, înflăcăra, înfoca, înroși, însufleți, înteți, pasiona, porni, roși, rumeni, stârni.

APRINDE vb. 1. a ațîța, a face. (~ focul.) 2. a incendia. (~ un imobil.) 3. a fermenta, a se încinge, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.)

aprinde vb. v. ANTRENA. CONGESTIONA. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. ENTUZIASMA. INTENSIFICA. ISCA. IZBUCNI. ÎMBUJORA. ÎMPURPURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNSUFLEȚI. ÎNTEȚI. PASIONA. PORNI. ROȘI. RUMENI. STÎRNI.

A (se) aprinde ≠ a (se) stinge

A se aprinde ≠ a (se) potoli

aprínde (aprínd, apríns), vb. – 1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumină. – 4. A se înflăcăra, a se roși la față. – 5. A încinge, a ațîța. – 6. A se înflăcăra, a se pasiona, a se însufleți. – 7. A face febră. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprĕndĕre, de la apprĕnhĕndĕre (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, și it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totuși, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu funcție intranzitivă (le feu a pris), it. il fuoco é appreso, sp. prender. Trăsături ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sînt atestate la Grégoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), în v. fr. apprendre și în it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’éprendre). Der. aprinjor, s. n. (Trans., chibrit); aprinjoară, s. f. (Trans., chibrit); aprinsură, s. f. (Trans., inflamație); aprinzăcios, adj. (inflamabil); aprinzătoare, s. f. (brichetă; sul de hîrtie aprins cu care se fac glume proaste în cazărmi și licee, punîndu-l între degetele celor care dorm); aprinzător, adj. (inflamabil).