ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

aburí [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 38^v/1 / Pzi: ~resc / V: abori / E: din abur] 1-2 vtr A (se) expune la aburi Si: abura (1-2). 3 vt (D. materiale, obiecte etc.) A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A (se) îmbujora. 7 vt (Arg) A induce în eroare prin cuvinte multe și abile Si: a abura (7), a ameți, a vrăji. 8 vr (Pfm) A se ameți ușor Si: (pfm) a abura (8).

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mină caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vânt) A adia ușor. – Din abur.

aburí vb. IV (lb. vorbită) A învălui cu vorbele ◊ „Emanoil l-a aburit pe Eduard.” (din abur + -i; comunicat Mihaela Macovei)

A ABURÍ ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~ește. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur

A SE ABURÍ mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroși ușor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur

aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc.

abori vt vz aburi

aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c’o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c’o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat.

aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă

aburí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 sg. și pl. abureáscă

ABURÍ vb. a asuda. (Pereții se ~.)

ABURI vb. a asuda. (Pereții se ~.)

aborí, vb. intranz. – v. abura.

aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli

a o aburi expr. (eufem.) a practica felația