12 definiții pentru șovăitor
din care- explicative (7)
- morfologice (2)
- relaționale (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor.
șovăitor, ~oare a [At: COSTINESCU / P: ~vă-i~ / Pl: ~oare / E: șovăi1 + -tor] 1 (D. mers, mișcări, atitudini, vorbire etc.) Lipsit de fermitate Si: împleticit, nesigur, șovăielnic (1), (rar) șovăind (1), șovăit (1). 2 (Fig) Fluctuant (2). 3 Lipsit de convingere Si: ezitant, nehotărât, nestatornic, schimbător, șovăielnic (4), (rar) șovăind (2), șovăit (6).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. Cu mișcări nesigure, tremurător; șovăielnic. Coborî cu pași șovăitori... scara. DUMITRIU, N. 74. Venea din Jidovița, singur, gînditor, în mers șovăitor. REBREANU, I. 106. Se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurînde și cu pași șovăitori. EMINESCU, N. 62. ◊ (Adverbial) Arătîndu-i ziarul cu degetul, îl întrebă, șovăitor și, în același timp, cu o dorință hotărită: E al dumitale ziarul? DUMITRIU, N. 8. (Fig.) O boare umedă... pipăia șovăitor frunzele sălciilor. BART, S. M. 80. ♦ (Rar) Șubred. De la mamă... i-a rămas sănătatea șovăitoare și melancolia. SADOVEANU, E. 214. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere sau de principialitate; nehotărît; nestatornic. Pe Calea Griviței... vînzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori, să-i facă negreșit clienți. REBREANU, R. I 17. Fig. Avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare. REBREANU, R. I 245.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘOVĂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) v. ȘOVĂIELNIC. 2) (despre persoane) Care șovăie; care nu se poate hotărî; ezitant; indecis. [Sil. -vă-i-] /a șovăi + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
șovăitor a. care șovăește.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șovăitor, -oáre adj. Care șovăĭește, șovăĭelnic: om, mers, răspuns șovăitor.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
șovăitór adj. m. (sil. -vă-i-), pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ȘOVĂITÓR adj. 1. v. împleticit. 2. v. nesigur. 3. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărât, șovăielnic, (rar) șovăind, șovăit, (reg.) codelnic, (prin Munt.) pregetos, (înv.) înclinător, îndoielnic, pregetător, târzielnic, (fig.) oscilant. (Atitudine ~oare; om ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȘOVĂITOR adj. 1. clătinat, împiedicat, împleticit, nesigur, poticnit, șovăielnic, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.) 2. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărît, șovăielnic, (rar) șovăind, șovăit, (reg.) codelnic, (prin Munt.) pregetos, (înv.) înclinător, îndoielnic, pregetător, tîrzielnic, (fig.) oscilant. (Atitudine ~; om ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Șovăitor ≠ decis
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: șo-vă-i-tor
adjectiv (A66) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
șovăitor, șovăitoareadjectiv
- sinonime: nesigur tremurător împleticit șovăielnic
- Coborî cu pași șovăitori... scara. DUMITRIU, N. 74. DLRLC
- Venea din Jidovița, singur, gînditor, în mers șovăitor. REBREANU, I. 106. DLRLC
- Se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurînde și cu pași șovăitori. EMINESCU, N. 62. DLRLC
- Arătîndu-i ziarul cu degetul, îl întrebă, șovăitor și, în același timp, cu o dorință hotărîtă: E al dumitale ziarul? DUMITRIU, N. 8. DLRLC
- O boare umedă... pipăia șovăitor frunzele sălciilor. BART, S. M. 80. DLRLC
- 1.1. Șubred. DLRLCsinonime: șubred
- De la mamă... i-a rămas sănătatea șovăitoare și melancolia. SADOVEANU, E. 214. DLRLC
-
-
- sinonime: nehotărât nestatornic șovăielnic antonime: decis
- Pe Calea Griviței... vînzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori, să-i facă negreșit clienți. REBREANU, R. I 17. DLRLC
- Avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare. REBREANU, R. I 245. DLRLC
-
etimologie:
- Șovăi + sufix -tor. DEX '09 DEX '98