ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.

împleticit, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 79/2 / V: (înv) ~tec~, ~tuc~ / Pl: ~iți, ~e / E: împletici] 1 (D. plante agățătoare) Cățărat². 2 (D. șerpi) Încolăcit². 3 (Înv; d. oameni) Care își frânge mâinile. 4 (D. picioarele sau limba omului) împiedicat². 5 (D. oameni) Cu mers șovăielnic. 6 (Fig; d. vorbe, gânduri) Lipsit de claritate. 7 Încurcat². 8 Amestecat². 9 (Lpl) Înlănțuiți unul de altul.

ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează anevoios. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.

ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioarele omului, despre pas sau mers) Împiedicat, poticnit, șovăielnic. Corcodel avu un zîmbet de biruință uitîndu-se cum Onufrie Ochi-de-Vulpe mergea spre ușă cu niște pași rari, împleticiți și lumea se învîrtea cu dînsul. CAMILAR, TEM. 116. Merse cu pas împleticit de om beat. id. N. I 125. 2. (Și în forma împletecit) Amestecat, încurcat, încîlcit. Undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cu părul despletit, Tot cu șerpi împletecit. ALECSANDRI, P. P. 38. ◊ Fig. Norii se răriseră și luna plină, ieșind pe ici, pe colo în cîmpul senin al cerului, arunca umbrele împleticite ale copacilor desfrunziți ca o mreajă nesfîrșită peste fața pămîntului. SLAVICI, O. I 165. ♦ Fig. Lipsit de claritate, greu de înțeles, confuz. Individul era... miop, surd, împleticit la vorbă. PAS, Z. III 184. – Variantă: împletecít, -ă adj.

împleteci v vz împletici

împletecit, ~ă a vz împleticit

împletici [At: CANTEMIR, IST, 126 / V: (înv) ~teci, ~tuci, ~pre~ / Pzi: ~icesc / E: împleti + -ici] 1 vr (D. plante agățătoare) A se cățăra pe alte plante. 2 vr (D. șarpe) A se încolăci. 3 vr (Înv; d. oameni) A-și frânge mâinile de disperare. 4 vr (D. picioarele omului) A se împiedica. 5 vr (Pex; d. oameni) A merge clătinându-se. 6 vr (Fig; d. vorbe, gânduri) A se zăpăci. 7-8 vtr (D. obiecte) A (se) încurca. 9-10 vtr (D. obiecte) A (se) amesteca. 11-12 vtrr A (se) înlănțui unul de altul. 13 vr (Pan; d. limbă) A se încurca în timpul vorbitului. 14 vr (D. oameni) A articula cuvintele cu greutate.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioarele omului) A se lovi unul de altul; a se încrucișa, a se împiedica în mers. Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56. Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213. Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ (Despre oameni) A umbla clătinîndu-se, împiedicîndu-se, gata să cadă. Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242. Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adinci. BART, E. 216. El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. (Despre limbă) A se încurca, a articula încurcat, îngăimat, bîlbîit. Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599. 2. (Și în forma împleteci) A se amesteca, a se încurca, a se încîlci. Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147. ◊ Tranz. Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60. (Neobișnuit, în expr.) A(-și) împletici mîinile = a-și frînge mîinile (de desperare). Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele impletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ Tranz. A se încolăci, a se face cerc. Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65. ◊ Refl. Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443. – Variantă: împletecí vb. IV.

A ÎMPLETICÍ ~ésc tranz. A face să se împleticească. /<lat. implecticare

A SE ÎMPLETICÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare

împletecì v. 1. a încurca rău; 2. a se împiedeca de ceva, a șovăi. [Frecventativ din împletì].

împleticésc (est), -ecésc (vest) și -ucésc (Bucov.) v. tr. (d. împletesc cu term. din încolăcesc). Rar. Împreun (de ex., mînile). Încurc, încîlcesc (de ex., vorbele). Ob. V. refl. Mă’ncurc, mă’mpedic: m’am împleticit în mărăcinĭ și am căzut. Fig. S’a împleticit în vorbă, i s’aŭ împleticit picĭoarele și vorbele de beție.

împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă

împleticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împleticésc, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împleticeáscă

ÎMPLETICÍT adj. clătinat, împiedicat, nesigur, poticnit, șovăielnic, șovăitor, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.)

ÎMPLETICIT adj. clătinat, împiedicat, nesigur, poticnit, șovăielnic, șovăitor, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.)

ÎMPLETICÍ vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)

ÎMPLETICI vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)