TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat², tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător.

tremurător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: tremura + -(ă)tor)] 1 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Care tremură (1) Si: tremurat² (1), tremurând, (îvr) tremuratic (1), (înv) tremurăcios (1), tremuros (1). 2 a (Fig) Cuprins de o emoție puternică Si: cutremurat, înfiorat, tremurând (4), (reg) tremurat² (2). 3 a (Mai ales d. plante, frunze) Care se clatină (ușor) Si: tremurat² (3), tremurând (6). 4 a (D. ape) Care se unduiește ușor Si: tremurând (8). 5 a (D. lumini, astre, aer etc.) Care se mișcă (repede și intermitent) Si: licăritor, sclipitor, pâlpâitor, tremurat², tremurând (10). 6 a (D. sunete, melodii) Care vibrează Si: tremurând (12). 7 a (D. glas, vorbe) Care are variații de ton (din cauza unei emoții, a frigului etc.) Si: nesigur, șovăielnic, tremurat² (5), tremurând (14), (înv) tremurăcios (2). 8 sf (Pop) Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în spiculețe care se leagănă când adie vântul și care crește prin pășuni, tufișuri și poieni Si: (reg) berbecuț, fâlfâitoare, iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare, lacrimile-lui-Christos, lacrima-miresei, măzăriche, parangin, parasin, ploșnicioară, ploșnițar, semincioare, tremurici (11) (Briza media). 9-15 av Tremurând (1, 3, 5, 7, 9, 11, 13).

TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremură, care vibrează; tremurat², tremurând. ♦ (Despre ape) Care unduiește ușor, care se încrețește la suprafață. 2. S. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculețe care se leagănă când adie vântul (Briza media). – Tremura + suf. -ător.

TREMURĂTÓR, -OÁRE, tremurători, -oare, adj. 1. Care tremură, vibrează. Căută cu mîna tremurătoare într-o chisea. DUMITRIU, N. 48. [Fata] sorbea cu capu-nălțat și cu nările tremurătoare mireasma văii. SADOVEANU, O. VII 58. Îi apucai amîndouă mînile ei mici în mînile mele tremurătoare. HOGAȘ, M. N. 26. El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (Poetic) Sar peștii în aurul tremurător. BENIUC, V. 99. Lunca de mesteceni era toată verde, un verde gingaș, tremurător în lumina veselă. SADOVEANU, O. VII 367. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. ◊ Fig. [Gîndul] îi licări șters și tremurător, ca într-o ațipire de somn. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. ◊ (Adverbial) Valurile loveau în chei și stelele luceau tremurător, tîrînd dîre de argint pe undele negre. DUNĂREANU, CH. 209. Clopotul din deal, de la mînăstire, răsună ca-n pădure, clar, tremurător, duios. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ♦ (Despre ape) Care se mișcă în unduiri ușoare. Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător? EMINESCU, O. I 228. 2. (Despre voce, glas, sunete) Care are variații de ton, care este șovăielnic. Abia ajung pînă la noi cîteva note tremurătoare ale unei melodii dulci. BART, S. M. 28.

TREMURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care tremură. Voce ~oare. Flacără ~oare. Lac ~. /a tremura + suf. ~tor

tremurător a. și m. care tremură.

tremurătór, -oáre adj. Care tremură: mînă, voce tremurătoare; plop tremurător (fîșîitor). S. f., pl. orĭ (din cauza spiculelor eĭ foarte mobile). Fîlfîitoare, ĭarba ĭepureluĭ, parasin, o plantă graminee înaltă care crește pin fînețe, pășunĭ, tufișurĭ, rărișurĭ și poĭene (briza media).

tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre

tremurătór adj. m., pl. tremurătóri; f. sg. și pl. tremurătoáre

TREMURĂTÓR adj. 1. v. vibrant. 2. v. fremătător. 3. v. pâlpâitor. 4. tremurat, tremurând. (Cu glasul ~.)

TREMURĂTOR adj. 1. trepidant, vibrant, vibrator. (Corp elastic ~.) 2. fremătător, (rar) palpitător. (Suprafața ~ a mării.) 3. pîlpîitor. (Flacără ~.) 4. tremurat, tremurînd. (Cu glasul ~.)

tremurătóri s. m. pl. v. quaker.

Populus tremula L., « Plop tremurător, Plop de munte ». Specie care înflorește primăvara devreme, înaintea înfrunzirii. Flori cenușii, în amenți cilindrici, cu solzi lanat-păroși, cele mascule cu 8 stamine. Frunze aproape ovate, întregi, dințate, cu pețiol foarte subțire și lung, lateral comprimat, fapt pentru care frunza se mișcă constant în bătaia cît de mică a vîntului. Arbore pînă la 25 cm înălțime, cu scoarță netedă, albă-verzuie, lujeri maro-închis, glabrii, muguri glabrii, coroană rotundă.