ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

ședea vi [At: PSALT. HUR. 5878 / Pzi: șed, (Mun; Olt) șez, (Trs) șeg, 3 șade, (Mol; Trs) șede; Cj 3 să șadă, (Mun; Olt) să șază / E: ml ședere] 1 (Adesea întărit prin „jos” și, pfm, „în șezut”, „în fund”, „în popou”, „în cur”) A fi așezat, sprijinindu-se pe partea inferioară a bazinului. 2 (Pfm; îe) A ~ (grecește) în inima (cuiva) sau a ~ călare în inima (cuiva) A ști tot ceea ce gândește cineva. 3 (Pfm; îe) A ~ cu curul în cenușă A fi leneș. 4 (Pfm; îe) A ~ (cu curul) în două luntri A evita o opțiune fermă (pentru a nu pierde un profit). 5 (Pfm; îae) A da dovadă de duplicitate. 6 (Pfm; îe) A ~ pe capul (cuiva) A plictisi (pe cineva) cu insistența. 7 (Pfm; îae; șîe a ~ pe urechile (sau pe spinarea) (cuiva)) A fi întreținut. 8 (Pfm; îe) A ~ (ca) pe ghimpi (sau pe spini, pe foc, pe ace, pe sponci) A fi îngrijorat. 9 (Pfm; îae) A fi nerăbdător să plece. 10 (Pfm; îe) A ~ (ca dracu) pe comoară A fi bogat și zgârcit. 11 (Pfm; îe) A ~ pe bani A fi bogat. 12 (Pfm; îe) A ~ pe saltea A trăi fară griji, fiind bogat. 13 (Pfm; îe) A ~ strâmb și a judeca (sau a vorbi) drept A discuta cu franchețe. 14 (Pfm; îae) A recunoaște adevărul. 15 (înv; îe) A ~ asupra (cuiva) A incomoda (pe cineva) cu prezența, cu pretenții exagerate. 16 (Fig. îlv) A ~ călare A călări¹ (4). 17 (D. animale sau păsări) A fi în poziție de repaus. 18 (Pop; îlv) A ~ pe ouă A cloci (1). 19 (Adesea întărit prin „jos”) A lua loc. 20 (înv; îe) A ~în (sau la) scaun A se urca pe tron. 21 (înv; cu determinări nume de animale sau echivalente ale acestora, introduse prin pp „pre” sau, rar, „spre”) A încăleca. 22 (Bis; cu determinări care indică locul) A se plasa într-un anumit loc. 23 (Adesea întărit prin „pe loc”, „locului” etc.) A se opri din mers (așezându-se). 24 (Pex) A poposi. 25 (Reg) A se odihni. 26 (De obicei la imperativ sau îcn; adesea întărit prin „la un loc”, „locului”, „binișor” etc.) A avea astâmpăr. 27 (Urmat de determinări care indică locul, poziția, situația) A rămâne câtva timp într-un anumit loc, poziție, situație. 28 (Pop; îe) A ~ cloșcă (sau moartă, abanos, îvp, molcom, smirna) A sta nemișcat. 29 (Olt; îe) A ~ cu capul pe tipsie A se căi de o faptă reprobabilă. 30 (Olt; îae) A avea o atitudine smerită. 31 (Pop; îe) A ~ cu dinții la stele (sau la soare) A nu avea mânca. 32 (Pop; îe) A ~ în pat (sau în casă) A zăcea. 33 (Reg;cereale; îe) A ~ în picioare (sau drept) A avea paiul vertical. 34 (înv; îlv) A ~ împotrivă A se opune. 35 (Pop; de obicei determinat prin „bine”, „rău” etc.; cu un complement indirect introdus prin pp „cu”) A fi în anumite relații (cu cineva). 36 (Pop; cu un complement de relație introdus prin pp „cu”) A se afla într-o anumită situație în ceea ce privește... 37 (Pop; ccd; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău”, „frumos” etc.) A i se potrivi (ceva). 38 (Ban; îe) A-i ~ cu greu A fi într-o situație neplăcută. 39 (Pop; îcn; cu determinări modale_ca „frumos”, „bine” etc.) A se cuveni (3). 40 (Pop; îe) ~ rușine Este rușinos să... 41 (Reg; îe) A ~ Ia bedreag A sta la vorbă cu cineva în văzul tuturor. 42 (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) la inimă A fi preocupat de ceva. 43 (Pop; îe) A ~ la (sau în, înv, cu) cinste A avea toată considerația. 44 (Pfm; îe) A ~ la răcoare (sau, arg, la zdup) A fi întemnițat. 45 (Pop; îe) A ~ între două hotare (sau între două scaune) A fi nehotărât. 46 (Pop; îlv) A ~ de față A fi prezent. 47 (D. obiecte) A se afla (depus sau depozitat) într-un anumit loc. 48 (D. vehicule) A staționa. 49 A avea locuința, domiciliul undeva Si: a domicilia, a locui. 50 (Pop; îe) A -laolaltă A trăi în concubinaj. 51 (Cu determinări care indică o circumstanță modală) A petrece un timp oarecare într-o anumită situație, dispoziție sufletească, stare de spirit. 52 (Pfm; îe) A – ca o mireasă A nu lucra nimic. 53 (Pfm; îae; șîe a ~ ca o fată mare) A fi timid. 54 (Pop; îe) A ~ parcă i-a murit mireasa (sau parcă i-a murit vrabia din streașină, parcă nu-i place mirele, parcă i-a căzut iapa din ham) ori a ~ ca găina în lemne A fi supărat. 55 (Pop; îae) A fi tăcut. 56 (Pop; îe) A ~ ca câinele nimănui A fi lipsit de sprijin (moral sau material). 57 (Mol; Buc; îe) A ~ ca dracu-n spini (sau pe mărăcini, în cânepă) A fi într-o situație neplăcută. 58 (Pop; îe) A ~ ca cioara-n par A fi foarte grăbit. 59 (Reg; îe) A ~ lipcă A sta lipit de cineva sau de ceva. 60 (Reg; îe) A ~ în nădejdea (cuiva) A conta pe (cineva). 61 (Pfm; îlv) A ~ (dus) pe (sau Ia) gânduri A se gândi (3). 62 (Pop; îe) A – după (cineva) A aștepta pe cineva. 63 (Pop; d. femei) A rămâne nemăritată. 64 (De obicei cu determinări finale) A-și consacra timpul unei anumite ocupații. 65 (Pop; îlv) A – de (sau la) vorbă (sau, reg, la taifas, înv, la voroavă) A vorbi. 66 (îlv) A ~ la conversație A conversa (2). 67 (Pop; îlv) A ~ la sfat A se sfătui. 68 (Pop; îlv) A ~ la rugăciune A se ruga. 69 (Pop; îlv) A ~ în priveghi A priveghea (mortul). 70 (Înv; îlv) A ~ la judecată (sau la giudeț, la divan sau a ~ spre giudecare) A judeca. 71 (Pop; cu valoare aspectuală) A fî pe punctul de a... 72 (Înv; cu determinări care indică funcția, rangul etc.) A avea calitatea, funcția de... 73 (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse prin pp „cu”) A se afla împreună (cu cineva). 74 (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”) A participa la... 75 (Adesea întărit prin „degeaba”) A nu avea nici o ocupație. 76 (Pop) A consta în... 77 (Pop) A se reduce la... 78 (Îe) A ~ turcește (sau armenește, grecește) A sta jos cu picioarele încrucișate sub corp, ca orientalii.

ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. (Adesea în concurență cu sta) 1. A se afla așezat pe ceva, a sta jos. Am pățit și noi ca un cerșitori care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei. EMINESCU, O. 175. Ședeam trîntiți pe divanuri în toată dezinvoltura moldovenească. RUSSO, O. 48. Seara la noi veneai Și pe laviță ședeai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. 2. A lua loc, a se așeza. Apoi am legat ogarul și am șezut amîndoi lîngă foc, povestind. ISPIRESCU, L. 299. Cu mîna-întinsă magul îi face semn să șadă. EMINESCU, O. I 94. Vorbind astfel, șezu pe marginea patului, lîngă căpătîiul meu. BOLINTINEANU, O. 333. ◊ (Întărit prin «jos») Dincă se îndreptă spre o poartă de uluci ascuțite sus, spunîndu-le celor din urmă să șadă jos. CAMIL PETRESCU, O. II 7. ◊ (La imperativ, în formule de invitație) Ia șezi ici și spune-mi. DUMITRIU, N. 129. Șezi colea și să ospătezi oleacă. CREANGĂ, P. 32. Șezi, drăguță, să prînzim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ♦ A se opri din mers așezîndu-se; a poposi. Să-ți dau două mere dulci, Unde-i ședea să le mînci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 118. 3. A sta sau a rămîne într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a se afla undeva, a nu se mișca din locul sau din poziția ocupară. Directorul de bancă ședea cil ochii în farfurie și asculta jenat. REBREANU, R. I 38. Ea mergea căpșuni s-adune, Fragi s-adune – Eu ședeam pe prag la noi. COȘBUC, P. I 117. Tu șezi la grajd nedezlipit și să îngrijești de calul meu. CREANGĂ, P. 208. Să șezi cu oamenii la sfat. ȘEZ. I 12. ◊ (Întărit prin «locului») Nu te duce; mai bine șezi aici locului. RETEGANUL, P. II 41. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa; a mînca. Zise tatălui său într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suit în pod. CREANGĂ, P. 289. A ședea grecește, a ședea cloșcă, a ședea pe ghimpi, a ședea binișor, a ședea lipcă v. c. A-i ședea cuiva (ceva) la inimă, se spune cînd cineva este preocupat de un gînd, urmărit de o idee care nu-i dă pace. Examenul îi ședea însă la inimă și nu-l putea da, fiindcă n-avea bani. CĂLINESCU, E. 80. A ședea pe capul cuiva = a sta mereu lîngă cineva, a-i cădea (cuiva) belea; a plictisi pe cineva cu prea multe stăruințe. A ședea strîmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a recunoaște adevărul. Și-n adevăr, să ședem strîmb și să judicăm drept: oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? ODOBESCU, S. III 15. Șezi strîmb și grăiește drept. NEGRUZZI, S. I 247. A ședea sau a-i ședea cuiva bine (sau rău, frumos etc.) = a fi (sau a nu fi) corespunzător, potrivit, conform cu..; a fi (sau a nu fi) așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. Brîu-i pus! Acum, din ladă Mai ieu șorțul! O, să-mi șadă Fată cum îmi stă nevastă... COȘBUC, P. I 105. Ce nu te gîndești cînd vorbești?... Nu șade frumos! CARAGIALE, S. N. 265. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83. Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. id. O. IV 224. 4. A trăi cîtva timp undeva, a petrece un timp într-un loc; a zăbovi. Și, după ce șezu acolo cîteva zile... plecă luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Nu ședea-n Moldova mult. ALECSANDRI, P. P. 330. A aștepta. Mărită-te, mîndră mea, După mine nu ședea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. ♦ (Rar, despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc. Alecu nu are cu ce să-mi scoată niște argintării care șed de la mai la argintar. KOGĂLNICEANU, S. 224. 5. A-și avea locuința sau domiciliul fixat undeva, a locui. De unde să-l chem, cînd nici nu știu unde șade. PETRESCU, C. V. 228. Ședea pe vale-n sus... Ion al Anei. COȘBUC, P. I 228. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora. s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei. CREANGĂ, P. 89. 6. A se afla într-o anumită situație în raport cu ceva sau (neobișnuit) cu cineva. Ar fi mers cu el, dar tocmai atunci ședeau mai rău ca oricînd cu banii. BASSARABESCU, la TDRG. – Prez. ind. și: (regional) șez (ALECSANDRI, T. I 115), pers. 3 și: (regional) șede (CREANGĂ, A. 106; NEGRUZZI, S. I 63, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401). – Variantă: (regional) șădeá (ALECSANDRI, T. I 83, KOGĂLNICEANU, S. 10) vb. II.

A ȘEDEÁ șed intranz. 1) (despre ființe) A fi așezat (pe ceva); a sta jos. A ședea pe o bancă. ◊ Șezi locului, șezi binișor (sau cuminte)! astâmpără-te! fii cuminte! A ședea la masă a lua masa. 2) A se afla într-o anumită poziție sau stare. ◊ A ședea la (sau de) vorbă a vorbi. A ședea pe capul cuiva a deranja cu insistențele, cu durata vizitei etc. A-i ședea cuiva (ceva) la inimă a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A ședea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere

ședeà v. 1. a fi jos, a se pune jos: ședeți la masă; 2. a rămânea locului, a se astâmpăra: șezi bine; 3. a avea locuința: șade departe; 4. a rămânea sau petrece undeva: a șezut mult la țară, la Paris; 5. a fi leneș: șade și nu face nimic; 6. a se potrivi: pălăria îi șade bine; 7. fig. a se cuveni: șade rău să-l gonești. [Lat. SEDERE].

ȘĂDEÁ vb. II v. ședea.

ȘĂDEÁ vb. II. v. ședea.

șed, șezút, a ședeá v. intr. (lat. sĕdére, a ședea, scr. sad, vgr. *῾edĭomai, ῾ezomai, got. sitan [germ. sitzen], vsl. sĭedĭeti; it. sedére, pv. sezer, fr. seoir, sp. pg. șer. – Șed, șezĭ, șede [est], și șez, șezĭ, șade [vest]; să șadă [est] și să șează [vest]. V. șa, așez, sedentar, po-sed). Am pozițiunea omuluĭ care se odihnește pe oasele basinuluĭ: a ședea pe scaun, pe pat, pe o peatră. Locuĭesc: a ședea pe strada cutare. Rămîn, petrec, trăĭesc: a ședea (maĭ des: a sta) mulțĭ anĭ în străinătate. Nu lucrez (de lene saŭ din lipsă de lucru): șade și nu face nimica. A ședea (saŭ: a sta) la masă, 1. a avea pozițiune la masă pe scaun, 2. a mînca la masă. A ședea bine, a te astîmpăra, a sta liniștit: acest copil nu șade bine. A-țĭ ședea bine (saŭ: răŭ), 1. a ți se potrivi, a-țĭ veni bine (saŭ: răŭ): această haĭnă îțĭ șade bine, îțĭ șade bine cu această haĭnă, 2. a-țĭ fi convenabil, a-țĭ face onoare: nu-țĭ șade bine să vorbeștĭ contra hoților cînd tu singur aĭ furat. – Șed se confundă cu staŭ. Pentru a arăta pozițiunea omuluĭ care se sprijină pe tălpĭ, se zice a sta în picĭoare, ĭar p. a arăta pozițiunea celuĭ ce se odihnește pe oasele basinuluĭ se zice a sta (saŭ a ședea) jos. Poporu întrebuințează o expresiune trivială: a sta (saŭ a ședea) în cur, după cum zice a sta în genunchĭ, a sta în picĭoare. Literatu face bine dacă deosebește pe șed de staŭ.

șez, V. șed.

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 sg. și pl. șádă, part. șezút

ședea (ind. prez. 1 sg. șed, 3 sg. șade, conj. șadă)

șadă (v. ședea)

șade (v. ședea)

șed, șade 3, șadă 3 conj., ședeam 1 imp., șezui 1 aor.

ȘEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. așeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.

ȘEDEA vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. a se așeza, a sta, (pop.) a se pune. (~ jos!) 3. a se opri, a poposi, a sta, a trage, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 4. a domicilia, a fi, a locui, a sta, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (A ~ o vreme la Bacău.) 5. a-i cădea, a i se potrivi, a-i veni. (Haina îi ~ bine.) 6. a-i sta. (Cum îți ~ pălăria?)

A ședea ≠ a lucra

ședeá (-d, șezút), vb. – 1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se așeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. șed, șidzui, șideare; megl. șǒd, șădzui, șăderi, istr. șed, șezut. Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deși este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect șezi), ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă șed › (șez), șezi, șade (Mold. șede), să șadă (› să șază). Cf. așeza, șes. Der. cuședea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); ședere, s. f. (oprire, rămînere, rezidență); ședință, s. f., din fr. séance adaptat la ședea; șezător, adj. (locuitor, rezident); șezătoare, s. f. (petrecere, serată, adunare); șezut, s. n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. șidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s. n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s. n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s. f., din lat. sessionem (sec. XIX).

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.

a ședea cloșcă expr. 1. a ședea cu genunchii adunați sub bărbie 2. (fig.) a lenevi, a sta degeaba

a ședea pe vine expr. a sta ghemuit.

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.

șezi blând! expr. (reg.) stai cuminte!, liniștește-te!