mititel, ~ea [At: CONACHI, P. 269 / V: mâțâțel, mitiutel, mitutel / Pl: ~ei, ~e / E: cf mic] 1-36 a (Șhp) Micșor (1-36). 37 a (îe) A se face ~ A se strânge, a se chirci pentru a nu fi văzut Si: a se piti, a se tupila. 38 sm (Cui; mpl) Mic (20). 39-42 sm, a (Prt) (Om) (prost sau) meschin Cf mic (52). 43 smf Copil. 44 smf (Îlav) De ~ De copil. 45 smf (Îal) De tânăr. 46 sm (rar) sf Apelativ afectuos pentru un copil. 47 sm Apelativ afectuos pentru un bărbat. 48 smf (Pex; și irn) Ființă tânără, naivă. 49 sms (Mtp; art.) Drac.

MITITÉL², -ÍCĂ, -EÁ, mititei, -ele, adj. Diminutiv al lui mic. De proporții mici, de dimensiuni reduse. Atîta-i moșule! răspunse Mihail, apucînd după moșneag care se-ndreptă cu pași mititei spre trăsurică. MIRONESCU, S. A. 133. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? CREANGĂ, P. 51. Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel. BOLINTINEANU, O. 33. Luceau stele mărunțele: Mai în sus, mai mititele, Mai în jos, mai măricele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. ♦ (Despre persoane) De statură mică. Era o femeie mititică și iute. SADOVEANU, O. V 6. Dragă mi-i lelița-naltă, Că-mi dă gura peste poartă; Dar lelița mititea Se-ntindea și n-ajungea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. 2. Foarte tînăr, de vîrstă fragedă. Toma se sculă, se îmbrăcă și desfăcu în fața ochilor celui mititel jucăriile aduse de la. oraș. V. ROM. februarie 1952, 106. ◊ Loc. adv. De mititel = de (mic) copil. Ce treabă are el Cu banii mei? pentru care m-am trudit de mititel. PANN, P. V. IV 85. (Prin exagerare) N-avea Tudor ce lucra, Dă mititel să-nsura. ȘEZ. III 212. ♦ (Cu nuanță afectivă) Gingaș, drăguț; drag. De-aș avea un copilaș... Alt copil n-ar fi ca el Mititel și frumușel! ALECSANDRI, P. I 81. (Substantivat) De cu sară mititelul încetase să mai țipe. VLAHUȚĂ, P. 61. Băiatul se înveselea, mititelul, că merge cu tata la tîrg, neștiind ce i se pregătește. POPESCU, B. IV 31. Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. EMINESCU, O. I 54. 3. Mărunt, neglijabil, fără importanță, de minimă valoare. Din greșele mititele în greșeli nemăsurate. CONACHI, P. 281. ♦ (Substantivat, fig.) Om lipsit de calități și de merite deosebite; mediocru. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I 134. – Variantă: mitutél, -ícă, -eá (MAT. FOLK. 162) adj.

mititel a. foarte mic. [Poate în loc de michitel (cf. puțin-t-el)]. ║ m. 1. fam. copilaș: câți mititei ai? 2. necuratul (nume eufemistic): nu cumva să vă împingă Mititelul CR. 3. pl. cârnați mici fără piele fripți la grătar.

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

mâțâțel, ~ea a vz mititel

mâțițel, ~ea a vz mititel

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

MITUTÉL, -ÍCĂ, -EÁ adj. v. mititel².

mitutél, V. mititel.

!mititel¹ adj. m., pl. mititei; f. mititică, pl. mititele

mititél¹ adj. m., pl. mititéi; f. mititícă/mititeá, pl. mititéle

mititél adj. m., pl. mititéi; f. sg. mititícă/mititeá, pl. mititéle

MITITÉL adj., s. 1. adj. micuț, (pop.) micșor, micșorel, micutel, micuțel, (reg.) michiț, mititioc. (Un copil ~.) 2. s. mic. (A mâncat doi ~ cu pâine.)

MITITEL adj., s. 1. adj. micuț, (pop.) micșor, micșorel, micutel, micuțel, (reg.) michiț, mititioc. (Un copil ~.) 2. s. mic. (A mîncat doi ~ cu pîine.)