mititél ík adj. pl. eĭ ele (dim. d. mic de unde s’a facut micutzel apoĭ supt infl. altor cuvinte micutel [Hatzeg] apoĭ mitutel [Cor. shi azĭ in Tel.] apoĭ mititel; in Maram. shi pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel o carutza mititica. S. m. Copil copilash: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu diavolu michidutza: mititelu la’ndemnat sa vie. Cirnacĭor fara pelitza compus numaĭ din carne tocata careĭa i s’a dat forma de cirnatz. Exclamativ: mititelu! mititica! saracu dragutzu (epitet adresat unuĭ copil cind s’a lovit shi vreĭ sal mingiĭ).