HÁPLEA s. m. (Pop. și fam.) 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

haplea smi [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / V: ~lă sf / E: bg хаплю] 1 (Fam; adesea articulat) Nătărău. 2 Prostănac. 3 (Îf haplă) Om mare și înalt.

HÁPLEA s. m. 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

HÁPLEA s. m. v. haple.

HÁPLEA m. 1) Om lipsit de inteligență; om prostănac. 2) Om lacom la mâncare. [Sil. ha-plea] /<bulg. hapljo

haplea m. pop. nerod, prost, mai mult naiv: așa haplea mai rar. [Bulg. HAPLIU, năuc].

háplea (ea dift.) m., gen. al luî́ (bg. haplĭo, haplea, prostuț, hapnuvam, înghit, vsl. haplĭati, hapati, a hăpa, a înghiți tot, ca un prost. V. hap 3). Fam. Om prost: haplea maĭ eștĭ, măĭ!

HÁPLE s. m. (Și în forma haplea) Nătărău, prostănac, tont, nătăfleț, nătîng, neghiob. Așa haplea mai rar... Ce dracu face d. Nae de nu mai vine. CARAGIALE, O. I 190. Frățiorului i-a strigat că ori e haple, ori «pes... semne altceva», și i-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE, S. N. 26. – Variantă: háplea s. m.

!haplea (desp. ha-plea) (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui haplea; pl. haplea

!háplea (ha-plea) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui háplea; pl. háplea

háplea s. m. (sil. -plea)

haplea invar.

HÁPLEA adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

haplea adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.