lacom ~a [At: VARLAAM C. 278 / V: (irg) ~cum a / Pl: ~i ~e / E: slv лакомъ] 12 smf a (Persoana) care mananca (shi bea) cu o pofta exagerata Si: mancacios. 3 av (In legatura cu verbele a bea a manca etc.) Cu pofta. 4 a (Ivr; d. ramuri altoite) Care se dezvolta excesiv. 5 a (D. oameni) Care este dominat de imboldul de a acapara cat mai mult Si: ahtiat avid rapace (inv) hapsan (rar) lacomit (pop) hraparetz lacomos. 6 a (Fig; udp „la” „de” „dupa”) Avid. 7 a (Pex) Devorant.

LÁCOM A lacomi e adj. 1. Care maninca shi bea cu pofta exagerat de mare caruia i place sa manince mult; nesatul mincau mincacios nesatzios. Bacii lacomi nu o data Mil lipseau de prinz ori cina. IOSIF P. 70. Asha sa pedepsesc oamenii cei lacomi la mincari shi bauturi. RETEGANUL P. II 61. Daca acel om este lacom din fire shi mai ales daca are gusturi rasfatzate el o sa se tot plinga k nu iai dat mezelicuri shi trufandale. ODOBESCU S. III 39. ◊ (Adverbial) Din cind in cind cite unul scoate cite un mar din buzunar shi mushca lacom. CAMIL PETRESCU U. N. 324. Cum ajunge la fintina cum incepe a bea lacom la apa. CREANGA P. 214. 2. Fig. (Adesea urmat de determinari introduse prin prep. «de» «dupa» «la») Cuprins de o dorintza vie de a obtzine ceva; avid doritor dornic. Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapan distantzele. BENIUC V. 63. Tu cel mai lacom dintre regi Ai umilit popoarentregi. COSHBUC P. I 91. Intra deci in hazna shi fiind mai lacom lua citzi galbeni putu el duce. ISPIRESCU L. 372. Nici lacom de avere nici de cinuri. CREANGA A. 135.

LÁCOM ~a (~i ~e) 1) Care bea shi mananca mult shi cu pofta; care nu se poate retzine de la mancare. 2) fig. Care este stapanit de dorintza de a avea cat mai mult; hraparetz. /<sl. lakomu

lacom a. 1. cui place sa manance mult; 2. fig. care doreshte cu ardoare: lacom de bani de glorie. [Slav. LAKOMŬ avid].

lácom a adj. (vsl. lakomŭ). Avid pofticĭos nerabdator sa apuce ceĭa ce doreshte: lupu e lacom de carne porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ de glorie. Adv. Cu lacomie: a minca lacom.

lacum ~a a vz lacom

lácom adj. m. pl. lácomi; f. lácoma pl. lácome

lácom adj. m. pl. lácomi; f. sg. lácoma pl. lácome

LÁCOM adj. 1. v. mancacios. 2. v. hraparetz. 3. v. avid.

LÁCOM adj. v. ahtiat avid dorit dornic jinduit jinduitor ravnitor.

LACOM adj. 1. avid mincacios nesatul nesatzios pofticios (livr.) insatziabil vorace (rar) lacomit lacomos (inv. shi reg.) mincator (reg.) lingaretz mincaretz (Mold.) hulpav (inv.) hranaci mincaci. (Om ~ la mincare.) 2. aprig apucator hraparetz nesatul (livr.) cupid rapace (pop.) hapsin. (E un om tare ~!) 3. avid neindestulat (livr.) cupid (fig.) nesatul nesaturat nesatzios. (~ de bani de cishtig.)

lacom adj. v. AHTIAT. AViD. DORIT. DORNIC. JINDUIT. JINDUITOR. RIVNITOR.

lácom (lácoma) adj. 1. Mincacios gurmand nesatul. 2. Vorace devorator. Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich Lexicon 331; Cihac II 163; Conev 86; DAR). Der. lacomos adj.; lacomeshte adv.; lacomi vb. din sl. lakomiti sę bg. lakomja se; lacomie s. f. din sl. lakomije bg. lakomija. Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) shi sas. lakom lakomisch.