11 definiții pentru nătărău (s.m.)
din care- explicative (6)
- morfologice (2)
- relaționale (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.
NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nătărău [At: AETHIOPICA 78r/9 / Pl: ~ăi / E: netare + -ău] 1-2 sm, am (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu Si: prost, netot (2-3), neghiob (1-2), tâmpit, (îvp) năuc (1-2), (îrg) nătântoc (1-2), (reg) mangosit, nătăbâz (1-2), nătăfleț (7-8), nătălău (1), nătălog (1), nătrui (3-4), nătruț (1). 3 a (Mun; Olt; d. oameni) Grosolan.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NĂTĂRẮU, -ÁUCĂ, nătărăi, -auce, adj. (Adesea substantivat) Prost, mărginit la minte, neghiob, netot, nătîng (1). Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NĂTĂRẮU ~oáică (~i, ~oáice) substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătâng; netot; nerod; năuc. /Din netare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
nătărău m. tare prost. [Augmentativ din vechiu-rom. netare, slab, denotând mai mult o slăbiciune fizică decât intelectuală (cf. netot)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
nătărắŭ adj. m. (din ne și tare, vechĭ și nătare, slab, cu sufixu ung. -ăŭ. Cp. cu nebun, netot, năzdrăvan, năuc). Fam. Mare prost, dobitoc, gogoman. – Rar fem. -ráŭcă. V. tanăŭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
nătărắu adj. m., s. m., pl. nătărắi, art. nătărắii
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg. nătăráucă, pl. nătăráuce
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
NĂTĂRĂU adj., s. v. prost.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NĂTĂRĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (Este un ~!)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Nătărău ≠ ager, deștept, inteligent, mintios
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv masculin (M69) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
nătărău, nătărăisubstantiv masculin nătărău, nătărăiadjectiv masculin nătăraucă, nătăraucesubstantiv feminin nătăraucă, nătărauceadjectiv feminin
- 1. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. DLRLC
- Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. DLRLC
- Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. DLRLC
- Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29. DLRLC
-
etimologie:
- Netare (învechit „(om) slab, neputincios” din ne- + tare) + sufix -ău. DEX '09 DEX '98