banuí [At: PSALT. (1651) ap. HEM 3224 / Pzi: ~esc / E: mg bánni] (irg) 1 vi A regreta. 2 vi A se cai. 3 vi (Ie) Numi esc Numi pasa. 4 vi (Reg) A se supara pe cineva. 5 vi (Ie) Sa nu eshti sau (sa) nu itzi Sa nu mio luatzi in nume de rau. 6 vi A carti. 7 vi A aduce mustrari cuiva. 8 vt A presimtzi. 910 vt A intrevedea (o anumita situatzie sau) o anumita solutzie. 11 vt A presupune dupa aparentze Si: a crede a imagina. 12 vt A afla in urma unor deductzii logice Si: a prinde de veste. 13 vt A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele) Si: a suspecta. 14 vt A invidia (pe cineva). 15 vt A fi gelos. 16 vt A pune la indoiala cinstea cuiva.

banui vb. IV. 1 tr. A presupune (avind in vedere unele aparentze); a presimtzi a avea intuitzia k... Am banuit k nu va veni la premiera. ◇ (refl. impers.) Se banuieshte k poate fi copilul lui. 2 tr. A lua cunoshtintza de ceva mai mult ghicindui sau presimtzindui prezentza; a intrezari. Dupa lumini banuia orashul in apropiere. 3 tr. A considera pe cineva k autor al unei fapte (rele); a suspecta. La banuit de crima. ◆ (fam.) A fi gelos pe cineva. 4 intr. (reg.) A se supara pe cineva; ai face cuiva mustrari. Stapine sa nu banuieshti da am sa zic shi eu o vorba (CR.). 5 intr. (reg.) A regreta ai parea rau. Iubeshte mindra iubeshte Da ia seama ce iubeshti Nu cumva sa banuieshti (POP.). • prez. ind. iesc. /<magh. bán „a regreta” „a se cai”.

BANUI banuiesc vb. IV. 1. Tranz. (De obicei urmat de determinari) A presupune (orientinduse dupa unele aparentze) a presimtzi a avea o intuitzie. Banuiam k nam so mai gasesc la intoarcere. SADOVEANU N. F. 28. Modest pina a roshi cind auzea laude pentru scrierile lui [Filimon] na banuit niciodata k era un scriitor de mare merit. GHICA S. A. 84. ◊ (Cu complement dublu) Am ajuns in locuri necunoscute. Leam banuit k sint locurile mele. SADOVEANU N. F. 58. ◊ (Rar construit cu dativul pronumelui reflexiv) Cine shar fi banuit k eu voi fi vrodata tatal a trei copii grashi voinici shi nebunatici? DELAVRANCEA H. T. 207. Zinele celelalte incepura ashi banui ceva dar iara se imbarbatau [zicindushi]: E fata k shi noi. RETEGANUL P. II 13. 2. Tranz. A lua cunoshtintza de un obiect mai mult ghicindul sau presupunindui prezentza; a intrezari. Se uita mereu pe ferestre acolo unde banuia prin intunerec arbori shi o zare nemarginita. DUMITRIU B. F. 44. Fara de a fi vazut sau macar banuit de garnizoana turceasca ishi asheza pe la 10 ore cele doua tunuri k la 2000 metri in fatza tabiei. ODOBESCU S. III 573. Astfel poate vom ajunge a banui shi tzara shi epoca in carele cintul elenic shia facut loc in limba romina. ODOBESCU S. I 214. ◊ Refl. pas. Printre salcii... se putea banui oglinda rece shi lucie a Dunarii. DUMITRIU N. 276. 3. Tranz. A considera pe cineva (orientinduse dupa unele aparentze) drept autor al unei fapte rele a suspecta a nutri o banuiala. Il banuia de asemenea k e cu mina lunga. PAS L. I 80. Tragi cu ochiul la neveste... Da teor banui barbatzii SHio patzeshti. COSHBUC P. I 238. De cusut nare chef Cimi ieseafara pe prag Sa vaza pe cin’ie drag. Dacontrebi daco cirteshti Ea zice co banuieshti. TEODORESCU P. P. 345. 4. Intranz. (Mold. de obicei construit cu dativul) A se supara (pe cineva) a lua cuiva (ceva) in nume de rau ai face mustrari. Cititorii noshtri nu ne vor banui daca ne vom opri cam mult la analiza unor fraze. GHEREA ST. CR. II 57. Asha a trebuit sa se intimple shi nai cui banui. CREANGA P. 223. [Mama ta] ma mustra K teoi dezmierda SHi mia banui K teoi prea iubi. ALECSANDRI P. P. 8. ◊ (Mai ales in formule de politetze in constructzii negative) Stapine sa nu banuieshti da am sa zic shi eu o vorba. CREANGA P. 154. Adelutza nui de obrazu dvoastra... Adica sa nu banuieshti. ALECSANDRI T. I Va rog sa nu banuitzi k vi le spun aceste. NEGRUZZI S.I 199. 5. Intranz. (Transilv. Mold.) Ai parea rau de ceva a regreta. Iubeshte mindra iubeshte. Da ia seama ce iubeshti Nu cumva sa banuieshti Sa nu iubeshti o naluca So iubeshti shi sa se duca! JARNÍKBIRSEANU D. 251. ◊ (Construit cu dativul pronumelui reflexiv) De cumva o vei lua de mare nacaz near fi iara de nu o vei lua tzii banui dupa ea. RETEGANUL P. III 17. Uitinduse cu multzemire la trecuta ei viatza in care nu are ashi banui nici de o gresheala. NEGRUZZI S. I 289.

BANUÍ banuiesc vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimtzi. Banuiam k nam so mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; ai face mustrari. Asha a trebuit sa se intample shi nai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubeshti Nu cumva sa banuieshti (JARNÍKBIRSEANU). Magh. bánni.

A BANUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A admite k adevarat sau k posibil; a presupune. 2) (persoane) A considera drept vinovat de o actziune condamnabila. 2. intranz. pop. 1) A inainta pretentzii (cuiva). 2) A fi cuprins de regret. /<ung. bánni

BANUI² vb. 1. (Mold. Ban. Crish. Trans. SV) A (se) intrista ai parea rau a se cai a regreta. A: De nu le va da GrigorieVoda giupinesele … apoi sa nushi banuiasca. PSEUDOAMIRAS. C: Cash[i] cunoashte pacatele shish[i] banuiashte de eale. PSALT. (1651). Bĕnuiĕsk. Doleo. AC 330. Condoleo. Banuesk. Bánom. LEX. MARS. 195. Banuitam Doamne de multe ori pre tine. MISC. SEC. XVII 106^r: cf. MISC. SEC. XVII 96^r; AMD 1759 60^r; OG 369 387. 2. (Mold. TZR) Ai lua (cuiva ceva) in nume de rau a se minia a se supara a se indigna. A: Nu banui asupra shearbei tale. DOSOFTEI VS. Tare iau banuit shi lau mustrat. NECULCE. B: Mai marele sinagogului banuind caci o vindeca simbata Isus zicea multzimei: „SHase zile sint intru carele sa cade a lucra”. BIBLIA (1688). ♦ (Mold.) A cirti. Aceasta o rabda trei ai incheiatz shi nemica nau suspinat nice shau banuit. DOSOFTEI SINAXAR. ♦ (TZR) A pizmui a invidia. SHi era Saul banuind pre David den zioa aceaea inainte. BIBLIA (1688). 3. (TZR Trans. SV) A suspecta. B: Omul care banuie este invatzat a face rau. FL. D 1700 47^r. Nu socotea k au venit bataia lui Dumnezeu de le plateshte dupa faptele lor ci shiau banuit pre o sor a minesii … k ea ar fi facut fermece. R. POPESCU; cf. INDREPTAREA LEGII. C: SHi shtiia imparateasa ce nushi banuia nimic. IVM 211^r cf. FL. D 1764 28^v. Etimologie: magh. bánni „ai parea rau a se cai ai pasa”. Vezi shi banuiala; banat. Cf. murgui; aIenui rivni (1) zavistui. verb

banuì v. 1. a avea sau a intra in banuieli pe cineva: ma banuieshte rau; 2. a presupune ashi da cu socoteala: banuesc k nu va veni; 3. Mold. a lua in nume de rau: stapane sa nu banuieshti CR. [Ung. BANNI a regreta].

banuĭ shi ĭésc a i v. tr. (ung. bánni a regreta). Suspectez presupun am banuĭala: a banui ceva pe cineva. Imi fac ideie rea ma supar: nu banui dac’am spus shi eŭ o vorba. Imi inchipuĭ: Columb nu banuĭa k descoperise America ci credea c’a descoperit India.

banuí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. banuiésc imperf. 3 sg. banuiá; conj. prez. 3 sa banuiásca

banuí vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. banuiésc imperf. 3 sg. banuiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. banuiásca

banui (ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. banuiesc conj. banuiasca)

banuesc uiasca 3 conj. uiam 1 imp.

BANUÍ vb. 1. a crede a ghici a gandi ashi imagina ashi inchipui a intrezari a presupune a prevedea a socoti a shti a visa (rar) a prevesti (inv. shi reg.) a nadai (reg.) a chibzui a probalui (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ k se va intampla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.

BANUÍ vb. v. acuza admonesta afla cai certa dascali descoperi dojeni ghici imputa invidia invinovatzi invinui moraliza mustra pizmui pocai regreta reprosha supara.

BANUI vb. 1. a crede a ghici a gindi ashi imagina ashi inchipui a intrezari a presupune a prevedea a socoti a shti a visa (rar) a prevesti (inv. shi reg.) a nadai (reg.) a chibzui a probalui (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ k se va intimpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. (Se ~ k pot fi copiii lui.) 3. a suspecta (inv. shi pop.) a prepune (inv.) a suspiciona. (Il ~ drept faptash.)

banui vb. v. ACUZA. ADMONESTA. AFLA. CAI. CERTA. DASCALI. DESCOPERI. DOJENI. GHICI. IMPUTA. INVIDIA. INVINOVATZI. INVINUI. MORALIZA. MUSTRA. PIZMUI. POCAI. REGRETA. REPROSHA. SUPARA.

banuí (uésc banuít) vb. 1. (Trans.) A regreta a (se) lamenta. 2. a se simtzi jignit a se ofensa. 3. A avea o parere proasta; a reprosha a face mustrari. 4. Ashi face o parere a considera a socoti. 5. A presupune a presimtzi. Var. bani (inv.) a deranja a supara. Mag. bánom „regret” sau „imi pare rau”. (Cihac II 478; Berneker 42; DAR; Gáldi Dict. 103); cf. banat. A trecut din mag. in cr. banoveti rut. banuvati bg. din Trans. banuva (Miklosich Bulg. 119). Der. banuielnic adj. (suspect; indoielnic); banuiala s. f. (reprosh suspiciune); banuitor adj. (care banuieshte lipsit de incredere).

banuí banuiesc vb. intranz. (reg.) 1. A se supara a se intrista a se necaji. 2. A regreta. Imi banuiesc = imi pare rau (TZiplea 1906): „Crede shi tzii banui / Ce copila eu mioi si” (Viman 1989: 269). 3. A duce dorul. Din magh. banni „a regreta” (Scriban DEX MDA).

banuí banuiesc vb. intranz. 1. A se supara a se intrista a se necaji. 2. A regreta. Imi banuiesc = imi pare rau (TZiplea 1906): „Crede shi tzii banui / Ce copila eu mioi si” (Viman 1989: 269). 3. A duce dorul. Din magh. banni (DEX) cf. banat „regret parere de rau”.