APLECÁ apléc vb. I. 1. Tranz. shi refl. A face sashi schimbe sau ashi schimba pozitzia (verticala) prin indoire spre pamant; a (se) indoi a (se) inclina a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alapta. 3. Refl. Fig. A simtzi atractzie vocatzie pentru ceva a inclina catre ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (In expr.) A i se apleca = a capata o indigestie; ai veni greatza. Lat. applicare.

aplecá [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: apléc / E: lat applicare] 12 vtr A (se) inclina (spre ceva ashezat mai jos). 34 vtr (Fig) A (se) umili. 56 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepozitzia de) A (se) incovoia. 910 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; ie) Se apleaca ziua Se face seara. 1213 vtr (D. oameni shi d. animale) A alapta. 1415 vur (Pat) Ai veni rau. 16 vr A i se face greatza Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 1718 vur (Pex) A se satura de un fel mancat prea des. 19 vr (Fig) A avea inclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Inv; numai la unii scriitori din shcoala latinista) A aplica.

APLECÁ apléc vb. I. 1. Tranz. shi refl. A face sashi schimbe sau ashi schimba pozitzia (verticala) prin indoire spre pamant; a (se) indoi a (se) inclina a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alapta. 3. Refl. Fig. A simtzi atractzie vocatzie pentru ceva a inclina catre ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (In expr.) A i se apleca = a capata o indigestie; ai veni greatza. Din lat. applicare.

APLECÁ apléc vb. I. 1. Tranz. A indoi a incovoia a inclina; a pleca. [Grinele] ishi aplecau balaie Umbrelutzele de paie. CASSIAN in POEZ. N. 113. Ii indoi grumajii shil supuse shil apleca la pamint. DELAVRANCEA S. 83. Ea apleaca gene lunge Peste ochii cuvioshi. EMINESCU O. I 67. Chira Chiralina... Apleacatzi capul Sampushc arapul! TEODORESCU P. P. 651. ◊ Refl. Maplec infrigurat peste tzarina. BENIUC V. 84. Se apleca atent spre geamul deschis. BART E. 211. Sapropie de fata o prinde pe furish Sapleaca o saruta shi piere prin tufish. COSHBUC P. I 52. Ii spuse lin aplecindusa la urechei: De ce cautzi ceea ce nutzi poate veni in minte? EMINESCU N. 68 ◊ (Cu determinari introduse prin prep. «de») Se apleaca de shale. ♦ Refl. A se inclina pentru a saluta a saluta facind o plecaciune. V. ploconi. Sa fi vazut... ce mindru era cind sa aplecat in dreapta shi in stinga. ISPIRESCU L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune a umili. Religia o fraza de dinshii inventata K cu a ei putere sa va aplecen jug. EMINESCU O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de catane... Sa rupan rotzi pe cei ce nu sapleaca. BENIUC V. 161. 3. Refl. (In expr.) A i se apleca = ai veni rau a i se face greatza ai fi sila (din cauza unei mincari). Daca tzi so apleca itzi pregateshte mamitzica un ceai de izma. PAS L. I 46. Era foarte gretzos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune sa suga; a alapta. Avusese mare iubire pentru el: totushi de la trei luni il lepadase shi de nar fi avut soacrasa Constandia mila sal aplece la o capra sar fi dus shi Ghitza pe drum neintors. SADOVEANU M. C. 8. Au lasat pe cucoanasa acasa sa aplece copilul. SBIERA P. 175. 5. Refl. Fig. (Invechit) A manifesta o tendintza a avea inclinatzie a inclina catre ceva. [Dupa moartea meshterului Manole] zvonul public sa aplecat bucuros ai perpetua aducereaaminte. ODOBESCU S. II 508. Tot omul sapleaca la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU P. 47.

APLECÁ apléc vb. I. 1. Tranz. shi refl. A (se) indoi a (se) inclina a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (In expr.) A i se apleca (cuiva) = ai veni rau (cuiva) a i se face greatza (din cauza mancarii). 3. Tranz. (Pop.) A alapta. 4. Refl. Fig. (Inv.) A inclina catre ceva. Lat. applicare.

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face sa se aplece. 2) pop. (nounascutzi) A face sa suga lapte din mamela; a hrani cu piept; a alapta. [Sil. aple] /<lat. applicare

A SE APLECÁ ma apléc intranz. 1) A se inclina spre pamant. 2) fig. A se pune in dependentza totala fatza de cineva; a se supune. 3): A i ~ ai veni greatza (din cauza mancarii). /<lat. applicare

APLECA vb. (Mold. Ban. Crish. Trans. S) A alapta. A: Mamce carele apleaca prunci mici. PRAV. K pre nishte fii i tziiu k pre nishte prunci i aplec. CD 1698 18^v. Acmu socoteshte de au fostu in mai mare vina muma care iau nascut au mamca care iau aplecat. NCCD 357; cf. CRON. 1689 44^r; IT 1689 118^v; CANTEMIR IST.; CRON. 1707 40^v; CANTEMIR HR.; CRON. 1732 33r; CD 1770 22^r; IT SEC. XVIII 126^r. ♢ Fig. Pre romanomoldovlahii noshtri Roma maica din launtrurile sale nascindui iau aplecat shi iau crescut. CANTEMIR HR. C: Gresheashte maica cea dulce avind destula puteare k sash apleace pruncul ei shi cu doica streina desh va apleca pruncul ei. CS 99^v. Mau tzinut pre genunche shi mau aplecat la tzitza. C 1692 524^r. Aplĕk. Lacto. AC 328. Lau dat pre miinele unii maice de lau aplecat shi lau crescut. IT 1767 2^r; cf. CS 100^r 100^v 101^r 101^v; F 1693 45^v; CRON. SEC. XVII 57^r; IT 1749 164^v. // B: Vreavei sa aducu o mamca adeca doica ⟨sa⟩ apleace coconul? CRON 1687 25^v. Purtatai pre miini pre cela ce poarta toate shi ai aplecat k pre un prunc pre datatoriul de lapte. M 1780 apr. 67^r67^v; cf. INDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); CRON. 1736 38^v; IT 1758 125^v; LET. 1758 112^r. Etimologie: lat. applicare. Vezi shi aplecat aplecalor aplecatura.

aplecà v. 1. a pleca un lucru spre ceva a incovoia (cu mai putzina violentza); 2. a alapta (despre vite); 3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE a se incovoia vorbind de corp sau de pantecele prea incarcat de unde sensul patologic al vorbei (V. aplecate)].

apléc a á v. tr. (lat. ápplico áre. Aplec apleaca. V. aplic plec). Plec inclin mishc spre o parte un lucru vertical: imĭ aplec capu la dreapta aplec o prajina care o tzin in mina. Alipesc la pept un prunc k sal alaptez: copilu pina nu plinge nul apleaca mama (Prov.) Fig. Atzĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva al asculta la nevoĭe al ajuta. V. refl. Ma plec ma inclin k sa ridic ceva orĭ in semn de salut. Se apleaca ziŭa se apropie de seara. A tzi se apleca a tzi se strica stomahu de mincare a tzi se face greatza a te cĭumurlui atzĭ veni sa vershĭ (shi decĭ a te inclina).

aplecá (a ~) (aple) vb. ind. prez. 3 apleák

aplecá vb. (sil. ple) ind. prez. 1 sg. apléc 3 sg. shi pl. apleák

aplec (mi s’a aplecat).

APLECÁ vb. I. 1. a atarna a cadea a (se) cobori a (se) culca a (se) curba a (se) inclina a (se) incovoia a (se) indoi a (se) lasa a (se) pleca (inv. shi pop.) a (se) povedi (reg.) a (se) poligni (inv.) a (se) inchina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povarni. 3. v. stramba. II. (Mold. Bucov. Transilv. shi Ban.) a i se ciumurlui. (A mancat ceva shi i sa ~.)

APLECÁ vb. v. alapta.

APLECA vb. 1. a atirna a cadea a (se) cobori a (se) culca a (se) curba a (se) inclina a (se) incovoia a (se) indoi a (se) lasa a (se) pleca (inv. si pop.) a (se) povedi (reg.) a (se) poligni (inv.) a (se) inchina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) inclina a (se) lasa a (se) pleca a (se) povirni a (se) pravali (pop. shi fam.) a (se) hii. (Casa sa ~ peo parte.) 3. a (se) inclina a (se) lasa a (se) strimba (pop. shi fam.) a (se) hii (reg.) a (se) sholdi. (Stilpul de telegraf sa ~.) 4. (Mold. Bucov. Transilv. shi Ban.) a i se ciumurlui. (A mincat ceva shi i sa ~.)

apleca vb. v. ALAPTA.

A apleca ≠ a dezdoi a (se) indrepta

A se apleca ≠ a se dezdoi

aplecá (apléc aplecát) vb. 1. A inclina a indoi. 2. A alapta. 3. A inclina a tinde. 4. A face greatza. Mr. aplec áplic „alaptez” megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pushcariu 97; REW 548; Pascu I 35; Densusianu GS II 18); cf. cat. aplegar sp. allegar port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sin; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecaciune (inv.; inclinatzie tendintza); aplecator adj. (care inclina); aplecator s. m. (crescator); aplecatoare s. f. (oaie care a lepadat); aplecatura s. f. (inclinatzie; pui de animal; greatza); aplecush s. m. (miel de lapte); aplecush s. n. (coasta povirnish); aplecushat adj. (indoit).