AFUMÁ afúm vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum cu scopul de al conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spatziu inchis pentru a distruge sau a alunga vietatzile dinauntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. shi refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) innegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie in procesul de fabricatzie. 4. Refl. (Despre mancaruri) A capata gust neplacut de fum (cand incepe sa se arda). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se imbata ushor; a se ametzi. Lat. affumare (= adfumare).

afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 12 vt A expune un aliment la fum cu scopul de al conserva sau de ai da o aroma. 34 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietatzile in special insectele. 5 vt (Ivp) A umple cu fum o incapere pentru a inlatura un miros urat. 6 vt (Icp) A descanta cu fum. 7 vt A scoate fum. 89 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 1011 vtr A (se) innegri de fum. 12 vr (D. mancaruri) A capata gust neplacut de fum (cand incepe sa se arda). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (in procesul de fabricatzie). 1415 vtr (Inv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 1617 vtr (Fig; fam) A (se) ametzi (ushor) de bautura. 18 vr (Ivr) A fuma. 19 vt (Fig) A mintzi. 2021 vtr (Pfm) A (se) imbata.

AFUMÁ afúm vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente in special la carne sau la peshte) A expune la fum in scopul unei conservari mai indelungate. Am afumat shunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spatziu inchis) A umple cu fum pentru a distruge vietatzile stricatoare dinauntru. Am afumat pivnitza cu pucioasa. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele k sa mut roiul. ◊ Intranz. (Regional despre lampa sau despre instalatzii de incalzit) A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. A invalui in fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne ramine mingiierea k nu am mintzit conshtiintzei noastre afumind cu miresme prefacute nishte idoli amagitori. ODOBESCU S. I 504. ◊ Absol. Am afumat in casa k sa dispara mirosul. ♦ (In descintece vraji shi superstitzii atribuinduse fumului puteri miraculoase; complementul numeshte o persoana) A invalui in fum. Deabia ia mai trece baietului istuia de spariet k mult par imi trebuia de la tine k sal afum. CREANGA P. 33. ◊ (Cu constructzie neobishnuita) Babele la noi gonesc pe necuratul afumind pene prin casa. NEGRUZZI S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intentzionat sau nu) cu un strat de fum; a innegri cu ajutorul fumului. Afuma o sticla pentru a urmari eclipsa. ◊ Am iernat... Intrun bordei darimat; Picatura ma picat Crivatzul ma inghetzat Fumul k ma afumat. TEODORESCU P. P. 289. ◊ Refl. Cratitza sa afumat. 5. Refl. (Despre mincari) A capata gust de fum (din cauza k vasul na fost bine expus la foc). Sa afumat laptele. ◊ Intranz. (Rar) Spala freca vasul punea [laptele] il fierbea Pazind sa nafume shin foc sa nu dea. PANN P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar despre oameni) A se imbata ushor a se ametzi; a se chercheli. Voioshia lui shi o ushoara clatinare a trupului aratau k se afumase destul de binishor. PAS L. I 40.

AFUMÁ afúm vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum cu scopul de al conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spatziu inchis pentru a distruge sau a alunga vietatzile dinauntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. A invalui in fum (de mirodenii); a parfuma. 4. Tranz. shi refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) innegri cu fum. 5. Refl. (Despre mancaruri) A capata gust neplacut de fum. 6. Refl. Fig. (Fam.) A se imbata; a se chercheli. Lat. affumare (= adfumare).

A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum in vederea conservarii. 2) (incaperi spatzii inchise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietatzi. 3) A face sa se afume. 2. intranz. (despre sobe plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare

A SE AFUMÁ ma afúm intranz. 1) (despre peretzi vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mancaruri) A capata gust shi miros neplacut de fum (in timpul prepararii la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se imbata ushor; a se ametzi; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare

afumà v. 1. a pune la fum; 2. a strica prin fum (bucatele); 3. a fumega: soba afuma; 4. a tamaia: hartie de afumat. [Lat. AFFUMARE].

afúm a á v. tr. (lat. affúmo áre d. fumus fum). Pun la fum: afum peshte. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirna. Murdaresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Ma cam imbat.

afumá (a ~) vb. ind. prez. 3 afúma

afumá vb. ind. prez. 1 sg. afúm 3 sg. shi pl. afúma

AFUMÁ vb. v. ametzi chercheli fumega imbata turmenta.

afuma vb. v. AMETZI. CHERCHELI. FUMEGA. IMBATA. TURMENTA.

afumá (afúm afumát) vb. 1. A expune la fum. 2. A fumega a scoate fum. 3. A se ametzi a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pushcariu 35; CandreaDens. 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare prov. cat. port. afumar sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat adj. (ametzit cherchelit) cf. Iordan BF VI 160 shi can. ajumado; afumata s. f. (varietate de struguri); afumator s. n. (utilaj pentru producerea fumului in vederea linishtirii familiei de albine); afumatoare s. f.; afumatura s. f. (carne afumata).

afuma afum v. r. a se imbata ushor; a se ametzi