țipare¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~pări / E: țipa¹] 1 Strigăt cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de frică etc.) 2 Rostire (a ceva) cu glas ridicat. 3 Rostire (a ceva), răstindu-se (la cineva). 4 (Mai ales d. copiii mici) Plânset puternic și zgomotos. 5 (D. unele animale, mai ales d. păsări) Emitere a unor sunete specifice, puternice și ascuțite. 6 (Pex; d. unele specii de pești) Emitere a unor sunete la scoaterea din apă. 7 (D. vânt, furtună) Producere a unui zgomot ascuțit și puternic. 8 (D. obiecte care se mișcă cu viteză) Producere a unui zgomot scurt, strident, intens. 9 (D. oameni) Producere a unor sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 10 (D. instrumente muzicale) Producere a unor sunete puternice și înalte. 11 (D. sirene) Emitere a unui sunet strident, ascuțit și prelung. 12 (D. mecanisme, obiecte) Producere a unui zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării. 13 (D. lemne, copaci) Producere a unui zgomot caracteristic, prelung și subțire, prin rupere, prăbușire, ardere etc. 14 (Fig; d. culori sau obiecte colorate) Producere a unei impresii neplăcute din cauza stridenței nuanțelor.

țipare² [At: ANTROP. 194/26 / Pl: ~pări / E: țipa²] (Reg) 1 Aruncare (a ceva undeva). 2 (Îs) ~a întâia Numele unui obicei popular practicat în ziua de Sf. Gheorghe și care constă în aruncarea în apă, de către feciorii din sat, a celui care a ieșit primul cu plugul în acea primăvară. 3 (Rar) Doborâre. 4 Expulzare din organism. 5 Expulzare prematură a fătului Si: lepădare. 6 Eliminare de secreții la fătat. 7 Aruncare a hainelor de pe sine. 8 Primenire. 9 Schimbare a pielii Si: lepădare, năpârlire. 10 Izgonire (a cuiva). 11 Destituire. 12 Trimitere (a cuiva) cu sila (undeva). 13 (D. animale) Dejugare. 14 Drum rapid și scurt. 15 Mișcare cu repeziciune într-o direcție (a unei părți a corpului).

ȚIPÁ¹, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPÁ², țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

A ȚIPÁ țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

țipá (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țípă

ȚIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

ȚIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

A țipa ≠ a șopti