alungá [At: DOSOFTEI, ap. HEM 960 / V: (înv) l- / Pzi: alung / E: lat *al-longare] 1-2 vtr A (se) fugări. 3 vr (Fig) A se succeda. 4 vr A se repezi după... 5 vtr A goni. 6 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din țară A expulza. 7 vr (D. vite) A fi în rut. 8 vtr A îndepărta. 9 vt (Fig) A elimina.

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. A sili (pe cineva) să părăsească un loc, a goni, a îndepărta, a înlătura. M-alungați cu pietre ca pe cîine. BENIUC, V. 86. Uncheșul meu a alungat o viespe care-l bîzîia. SADOVEANU, N. F. 178. Alungă cioară cu perja-n gură tocmai dincolo, peste hotar. CREANGĂ, A. 72. ◊ Fig. Alungă mîhnirea ta... nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, P. 189. [Luceafărul] lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge. EMINESCU, O. I 175. Sufletu-mi în taină șoptind inimii tale... Va alunga din ochii-ți oricare negri nori. ALECSANDRI, P. I 139 2. A alerga după..., a se lua după..., a goni din urmă, a urmări, a fugări. Vede ieșind dintr-o pădure... cele șepte iepe alungate de un roi nemărginit de țînțari. EMINESCU, N. 20. Zi de vară cît de lungă Vînătorul o alungă [pe căprioară]. ALECSANDRI, P. II 90. Iată pădurea unde alungam mierle. RUSSO, O. 120. Un dulce copilaș... alungă-un fluturaș. ALECSANDRI, P. P. 36. ◊ Fig. Cînd ne-am oprit, lumina alunga aburii peste oglinzile luminișurilor. SADOVEANU, N. F. 61. ◊ Refl. Nu te-a mai putea ajunge, măcar să se alunge el cît și cît după tine. SBIERA, P. 56. E un lup ce se alungă după prada-i Spăimîntată. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Refl.reciproc. A se fugări unul pe altul. Patru surori gemene Scapără din cremene. Toată ziua se alungă Și nu-i chip să se ajungă (Roțile căruței). SADOVEANU, P. C. 8. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă. COȘBUC, P. II 167. ◊ Fig. Domoale valuri se alungă, Recad cu spume argintii. POEZ. N. 265. Printr-un văzduh posomorît s-alungă nouri spulberați... de furtună. SADOVEANU, N. F. 26. Șoaptele curtenilor se alungau iute prin toate colțurile ca niște gîngănii veninoase. SADOVEANU, N. P. 27. Urlete de bătălie s-alungau după olaltă. EMINESCU, O. I 144.

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a îndepărta. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! (SADOVEANU). 2. A se lua, a alerga după...; a urmări, a fugări. Un dulce copilaș... alungă un fluturaș (ALECSANDRI). – Lat. *allongare.

A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (ființe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gânduri, stări sufletești etc.) A da la o parte; a înlătura. /<lat. allongare

alungà v. 1. a goni de tot, a fugări: copilul alungă fluturele; 2. a lua la goană: un lup ce se alungă după prada-i spăimântată AL. [Lat. *ALLONGARE, din LONGUS, lit. a împinge în lung (cf. alerga)].

lunga v vz alunga

alúng, a -á v. tr. (lat. allongare = elongare, de la longus, lung). Fugăresc: copilu alungă fluturiĭ. Exclud: a fost alungat din sală. V. refl. Mă ĭaŭ la goană: copiiĭ se alungă uniĭ pe alțiĭ, lupiĭ se alungă după pradă.

alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă

alungá vb., ind. prez. 1 sg. alúng, 3 sg. și pl. alúngă

ALUNGÁ vb. 1. v. izgoni. 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

ALUNGA vb. 1. a depărta, a goni, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ de la sine.) 2. a goni, a izgoni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.)

A alunga ≠ a chema, a primi

alungá (alúng, alungát), vb. – A îndepărta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Pușcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) și lat. elongare › fr. éloigner. DAR și REW consideră că este posibilă der. directă din ēlŏngāre. Cf. lung. – Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit); alungător, adj. (care alungă; prigonitor).

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.

A ALUNGA a da avrigu’, a da (cuiva) cu flit, a pune pe fugă, a zgorni.