GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împerechea pentru reproducere. – Din sl. goniti.

goni [At: COD. VOR. 76/4 / Pzi: ~nesc / E: vsl гонити] 1 vt A urmări în fugă Si: a fugări. 2 vt (Spc) A alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. 3 vt (Înv) A vâna. 4 vt (Înv) A pescui. 5 vt (Înv) A prigoni. 6 vt A alunga. 7 vt (Înv; în superstiții) A îndepărta un rău (prin amenințări sau prin formule magice). 8 vt (Îvr) A concedia (în mod brusc). 9 vt (Înv; fig) A urmări (o țintă, un ideal). 10 vt (Înv) A frecventa. 11-12 vri (D. vite) A se împreuna. 13 vi A alerga. 14 vi (D. autovehicule) A merge cu viteză mare.

GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.

GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua la goană, a pune pe fugă; a fugări. Iată că un balaur... venea, măre, spre dînsa ca un vîrtej. Pasămite, el gonea o porumbiță. ISPIRESCU, L. 133. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. reciproc. Păsările ciripeau, se goneau printre ramuri; era cald și lumină. DEMETRESCU, O. 144. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripele-ostenite un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. ♦ Fig. (Învechit) A voi să ajungi (ceva), a urmări (o țintă, un ideal). Dreptul meu, alta nu gonesc... Așa m-a învățat soțu-meu din urmă. ALECSANDRI, T. I 383. Idealul ce romînii goniră în organizația lor era egalitatea în drepturi și în stare. BĂLCESCU, O. II 15. ♦ (Despre gonaci sau despre cîini dresați pentru vînătoare) A alunga vînatul spre locul unde stau la pîndă vînătorii; a hăitui. Mergînd la vînătoare, au gonit o ciută sălbatică. CARAGIALE, O. III 89. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor, gonind prin pădure iepurile fricos...? ODOBESCU, S. III 41. 2. Tranz. A alunga, a izgoni, a da afară. Numaidecît să mergi acolo, că nu iese din ea pînă nu l-ăi goni dumneata. CARAGIALE, O. III 48. Gonit de toată lumea prin anii mei să trec. EMINESCU, O. I 116. ◊ Fig. Toată noaptea îl apăsase un gînd, pe care-l gonea mereu. DUMITRIU, V. L. 39. A ta vorbire dulce mă deșteaptă Și gonește visul ce mă fermeca. BOLINTINEANU, O. 50. Dulcea mîngîiere Gonește-a mea durere. ALECSANDRI, T. I 187. 3. Intranz. A alerga, a fugi. Lanțurile de trăgători se întoarseră, gonind spre întunericul pădurii. CAMILAR, N. I 51. Cobzarul gonea după vagoanele de tramvai. PAS, Z. I 199. Pinteni murgului că da... Și gonea, măre, gonea. TEODORESCU, P. P. 292. ◊ (Despre vehicule) Două bărci de pescari cu pînzele umflate se întorceau gonind spre adăpost. BART, E. 233. 4. Refl. și intranz. (Despre vite cornute) A se împreuna, a se împerechea.

A GONÍ ~ésc 1. tranz. 1) (ființe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mișca foarte repede. /<sl. goniti

A SE GONÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. goniti

gonì v. a pune pe goană: 1. a alunga spre a prinde, a vâna: a goni doi iepuri; 2. a alunga în genere; 3. a urmări, a fugări. [Slav. GONITI].

gonésc v. tr. (vsl. goniti, a goni. V. dojănesc, iz- și pri-gonesc, od- și po-gon). Fugăresc, urmăresc. Izgonesc, alung, expulsez. Hăĭtuĭesc. Gonesc caiĭ, îĭ mîn repede. V. intr. Mîn, merg răpede cu caiĭ, cu automobilu ș. a.: om gonit o oră. V. refl. A se împărechea (animalele bovine).

goní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 să goneáscă

goní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 sg. și pl. goneáscă

GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.

GONI vb. 1. a alerga, a fugi, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a alerga, a fugări. (Îl ~ prin toată curtea.) 3. a hăitui, a scorni, a stîrni, (pop.) a zgorni. (~ vînatul din bîrlog.) 4. a alunga, a izgoni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 5. a alunga, a exila, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 6. a alunga, a depărta, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a țintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ de la casa lui.) 7. a (se) împerechea, a (se) împreuna, a (se) încrucișa, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (A ~ vitele cornute mari.)

goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele der. izgoni și prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s. f. (înv., urmărire); gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaș, s. m. (Mold., urmăritor); goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).